Cererea debitoarei prin care solicită propria reorganizare, formulată prin procurator. Necesitatea unei procuri speciale. Faliment


Prin sentinţa nr. 285/16 iulie 2004 a Tribunalului Gorj, s-a respins cererea de reorganizare judiciară formulată de debitoarea SC V. SRL.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a formulat recurs procuratorul S. D.

Curtea constată că potrivit procurii de administrare, autentificată sub nr. 2397/22 iulie 2002 la BNP Răceanu Ion (fila 12 dosar 386/F/2004), cei doi asociaţi ai SC V. SRL, S. O. F. şi S.C.D. l-au împuternicit pe S.D. să administreze patrimoniul societăţii, acordându-i exerciţiul anumitor drepturi, însă nu şi dreptul de a intenta în numele societăţii cererea, în temeiul art. 25 din Legea 64/1995, de a fi supusă procedurii de reorganizare judiciară şi faliment.

Ca atare, s-a apreciat că procuratorul S.D. nu are calitate procesuală activă în ce priveşte intentarea, în numele societăţii SC V. SRL Tg. Jiu, a cererii de reorganizare judiciară şi faliment, în temeiul art. 25 din Legea 64/1995.

În condiţiile în care procuratorul S.D ar primi procură specială din partea celor doi asociaţi, cu menţiunea expresă de a formula cerere în temeiul art. 25 din Legea 64/1995, există posibilitatea juridică de a se formula o nouă cerere a societăţii.

Pentru considerentele expuse, Curtea nu a mai examinat motivele de recurs invocate de recurentă, iar în temeiul art. 312 C.p.civ. a respins recursul.