În cazul procedurii somaţiei de plată nu sunt incidente prevederile de drept comun cuprinse în art.312 alin.2) Codul de procedură civilă, în sensul că „În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.”
În procedura somaţiei de plată, în caz de admitere a cererii în anulare, ordonanţa atacată poate fi anulată, conform art.8 alin.4) din ordonanţă, prevederile art.7 aplicându-se în mod corespunzător.
Reducerea onorariului avocatului în funcţie de soluţia dată, iar nu faţă de valoarea pricinii şi depusă de avocat ar însemna însă să se încalce tocmai prevederile invocate de debitoare în susţinerea cererii în anulare, adică cele ale art.274 alin.3) Cod procedură civilă.
Prin textul sus-citat legiuitorul a urmărit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
Prin textul sus-citat legiuitorul a urmărit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
Totodată, prin reducerea onorariului plătit avocatului, creditoarea ar fi în imposibilitate de a-şi recupera integral cheltuielile de judecată, deşi nu se află în procesuală şi nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, faţă de valoarea pricinii.
Totodată, prin reducerea onorariului plătit avocatului, creditoarea ar fi în imposibilitate de a-şi recupera integral cheltuielile de judecată, deşi nu se află în procesuală şi nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, faţă de valoarea pricinii.
Sentinţa nr.731 din 14 Aprilie 2010 a Tribunalului Vâlcea-Secţia Comercială
La data de 23.03.2010 debitoarea SC X SA în contradictoriu cu creditoarea SC SI SA a formulat cerere în anulare a sentinţei comerciale nr.xx/28.01.2010 a Tribunalului Vâlcea, cerere prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei atacate şi reducerea onorariului de avocat de la suma solicitată la un onorariu justificat în raport cu munca depusă de avocat.
În motivare s-a arătat că prin sentinţa sus-menţionată, Tribunalul Vâlcea a admis cererea SC SI SA de completare a Sentinţei nr.yy/5.11.2009 referitor la cererea de somaţie de plată şi s-a completat dispozitivul sentinţei sus-menţionate, în sensul obligării debitoarei la plata sumei de 12.039 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a arătat că sentinţa de completare a dispozitivului este nelegală, întrucât instanţa a judecat cauza, deşi debitoarea a formulat cerere de amânare pentru lipsă de apărare, cerere ce nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Astfel, debitoarea a apreciat că pentru asigurarea contradictorialităţii, cererea trebuia pusă în discuţia părţilor, nerespectarea acestui principiu ducând în final la nerespectarea dreptului la apărare, sancţionată cu nulitatea hotărârii.
De asemenea, este invocată şi noţiunea de proces echitabil, în fapt debitoarea neavând posibilitatea de a-şi pregăti apărarea şi de a solicita şi reducerea onorariului de avocat, conform dispoziţiilor art.274 alin.3) Cod procedură civilă, raportat la valoarea pricinii sau la munca îndeplinită de avocat.
Întrucât instanţa nu a analizat conţinutul dispoziţiilor sus-citate, în condiţiile în care debitoarea a achitat pe parcursul litigiului întreaga sumă solicitată prin cererea de somaţie de plată, iar litigiul a fost soluţionat la prima zi de înfăţişare, după două amânări cauzate atât de părţi, cât şi de protestul magistraţilor, s-a solicitat admiterea cererii, aşa cum a fost formulată.
Creditoarea nu a depus întâmpinare faţă de cererea debitoarei.
Cu privire la cererea în anulare formulată de debitoare, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr.yy/5.11.2009 Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de creditoarea SC SI SA Bucureşti în contradictoriu cu debitoarea SC X Rm.Vâlcea, precizată la termenul din 05 noiembrie 2009, în sensul că a dispus somarea debitoarei la plata sumei de 32.668,17 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în considerente că la data de 11 mai 2009 s-a înregistrat cererea de somaţie de plată formulată de creditoarea SC SI SA BUCUREŞTI, împotriva debitoarei SC X, solicitând obligarea sa la plata sumei de 574.192,21 lei, contravaloare tarife transport.
În motivarea cererii creditoarea a precizat că a încheiat cu debitoarea contractul nr.aaaa, având ca obiect efectuarea transportului clientului, cu vagoane aparţinând prestatorului, contract executat de către creditoare, însă neexecutat de către debitoare.
Analizând actele dosarului, instanţa a constatat că la fila 92 din dosarul cauzei, cu adresa din data de 10 august 2009, debitoarea a recunoscut datoria solicitată de creditoare şi aşa cum a precizat însăşi creditoarea în şedinţa publică din data de 05.11.2009, debitoarea a şi achitat costul transporturilor efectuate de creditoare, rămânând să plătească doar penalităţile de întârziere.
Prin urmare, instanţa a admis cererea precizată în şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2009 şi debitoarea a fost somată să achite creditoarei suma de 32.668,17 lei, penalităţi de întârziere, într-un termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Creditoarea a formulat ulterior, la data de 21.12.2009, cerere de completare a dispozitivului sentinţei, în sensul de a i se admite reclamantei cererea de plată a cheltuielilor de judecată- taxă de timbru şi onorariu de avocat – total 12.039 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a precizat că prin sentinţa sus-menţionată, deşi i s-a admis cererea de somaţie de plată împotriva pârâtei SC X SA, fiind obligată pârâta la plata unor penalităţi de întârziere, instanţa nu a admis cererea reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată.
Analizând cererea, instanţa a apreciat cererea creditoarei ca fondată, dispunând completarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în sensul că debitoarea a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată către creditoarea SC SI SA Bucureşti, în valoare 12.039 lei (taxă de timbru şi onorariu de avocat), conform chitanţelor depuse la filele 123-128 dosar.
La rândul său, debitoarea a formulat prezenta cerere în anulare, solicitând reducerea onorariului de avocat, potrivit dispoziţiilor art.274 alin.3) Cod procedură civilă.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat ca neîntemeiată cererea debitoarei, având în vedere următoarele:
În primul rând, s-a reţinut că nu poate fi primită apărarea acesteia referitoare la soluţia casării sentinţei şi trimiterea spre rejudecare, ca urmare a încălcării dreptului la apărare.
Cadrul procesual al prezentei cauze este reglementat de procedura simplificată a somaţiei de plată, aşa cum este prevăzută de dispoziţiile speciale ale OG nr.5/2001.
Cu privire la procedura specială a somaţiei de plată, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr.162/25.02.2010, că „OG nr.5/2001 reglementează o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare.(…)
Chiar dacă cererea în anulare este o cale de atac cu fizionomie juridică proprie, iar hotărârea de respingere a acesteia este irevocabilă, dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora căile de atac se exercită în condiţiile legii.”
Prin urmare, instanţa a concluzionat că nu sunt incidente prevederile de drept comun cuprinse în art.312 alin.2) Codul de procedură civilă, în sensul că „În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.”
Astfel, în procedura somaţiei de plată, în caz de admitere a cererii în anulare, ordonanţa atacată poate fi anulată, conform art.8 alin.4) din ordonanţă, prevederile art.7 aplicându-se în mod corespunzător.
Prevederile art.7 arată că „Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.”
În consecinţă, din interpretarea textelor sus-citate, soluţiile care se pot pronunţa în calea de atac a cererii în anulare, sunt: respingerea cererii în anulare sau admiterea acesteia, în acest ultim caz, cu consecinţa anulării ordonanţei care conţine somaţia de plată către debitor, şi pe fond, admiterea în tot sau în parte sau respingerea cererii de emitere a somaţiei de plată.
Prin urmare, analizarea încălcării dreptului la apărare nu poate conduce la casarea cauzei şi trimiterea spre rejudecare, condiţii în care apărarea referitoare la reducerea onorariului de avocat a fost examinată direct în această cale de atac.
S-a reţinut că obiectul cererii de emitere a somaţiei de plată l-a constituit plata sumei de 574.192,21 lei- contravaloare tarife de transport, conform contractului nr.12/14/2007.
Cererea a fost înregistrată la data de 11.05.2009, iar la termenul din 25.05.2009 debitoarea a solicitat un termen pentru angajarea unui apărător şi pentru a formula întâmpinare.
La data de 25 iunie 2009 s-a solicitat termen de către debitoare, prin , pentru soluţionarea litigiului dintre părţi pe cale amiabilă, pentru ca ulterior în data de 18 august 2009, părţile să aducă la cunoştinţa instanţei faptul că nu s-a reuşit stingerea litigiului în mod amiabil, fiind solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
La fila 104 dosar, creditoare a înţeles să-şi precizeze cererea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 142.746,780 lei contravaloare tarife şi la 32.668,17 lei penalităţi de întârziere cu aplicarea indicelui de inflaţie până la data plăţii efective, fiind depuse alte înscrise în susţinerea cererii.
La data de 5.11.2009 debitoare a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea consilierului juridic de a se prezenta în instanţă, iar la data pronunţării sentinţei, adică la 5.11.2009, creditoare a menţionat că debitoarea a achitat suma datorată cu titlu de tarife transport, solicitând emiterea somaţiei de plată pentru suma de 32.668,17 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În acest context, s-a apreciat că susţinerile debitoarei nu corespund realităţii, având în vedere că faţă de data înregistrării cererii-11.05.2009, achitarea debitului principal a avut loc la ultimul termen de judecată, adică la data de 5.11.2009, iar tergiversarea judecării cauzei a fost cauzată de debitoare, care a recunoscut existenţa debitului, dar a arătat că se află în dificultate financiară, solicitând creditoarei acceptarea plăţii eşalonate a debitului şi scutirea de plata penalităţilor de întârziere-fila 92 dosar.
Mai mult, din actele dosarului rezultă că reprezentantul creditoarei a fost prezent la termenele de judecată, susţinând cauza, fiind depuse înscrisuri în susţinerea cererii, precum şi o precizare a cererii, precizare depusă la fila 104 dosar.
Prin urmare, comportamentul debitoarei a fost calificat în mod corect de către instanţă ca o culpă procesuală, cheltuielile de judecată fiind acordate potrivit art.274 Cod procedură civilă, dispoziţii conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată.
În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat, s-a reţinut că, din actele dosarului, reiese că acesta a fost stabilit de părţi şi achitat de creditoare, nivelul onorariului fiind de 12.000 lei, conform chitanţelor depuse la filele 123-128 dosar.
Textul de lege menţionat de debitoare, şi anume art.274 alin.3) Cod procedură civilă, într-adevăr, permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Reducerea onorariului avocatului în funcţie de soluţia dată, iar nu faţă de valoarea pricinii(574.192,21 lei) şi munca depusă de avocat, aşa cum a fost descrisă mai sus, ar însemna însă să se încalce tocmai prevederile invocate de debitoare în susţinerea cererii în anulare, adică pe cele ale art.274 alin.3) Cod procedură civilă.
Cum posibilitatea achitării debitului, pe parcursul judecăţii, nu este una care să poată fi întrevăzută din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că în mod corect nu au fost aplicate prevederile art.274 alin.3) Cod procedură civilă, ci cele ale art.274 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.8 alin.5) din OG nr.5/2001, instanţa a respins cererea în anulare ca neîntemeiată.
