Legea nr. 50/1991, art. 4, art. 6 alin. (2)
Conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 republicată, numai primarii sunt abilitaţi legal să emită certificate de urbanism şi nu consiliile locale.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal
Decizia civilă nr. 815 din 26 mai 2009
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 2 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 6810/30/2008, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamanţii persoane fizice în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local T. prin Primarul Mun. T. având ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de urbanism privind construirea unui imobil pe terenul înscris în C.F. nr. 42598 T.
În cauză au declarat recurs reclamanţii şi prin decizia civilă nr. 815 din 26 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 6810/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea cu motivarea că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Textul legal amintit conţine elementele de determinare a celui care are calitatea de reclamant în procesele de contencios administrativ (orice persoană care invocă lezarea sa într-un drept sau într-un interes legitim), precum şi a entităţii care justifică în acest tip de procese calitatea procesuală pasivă. Din acest text legal se degajă ideea că, întotdeauna, are calitate procesuală pasivă o autoritate publică dotată cu puterea juridică de a emite acte administrative. În concret, în fiecare cauză în parte calitate procesuală pasivă are autoritatea publică a actului administrativ contestat, respectiv autoritatea care este investită cu competenţa de a emite acel act.
Pornind de aici, Curtea observă că în cauza de faţă calitate procesuală pasivă nu poate avea decât autoritatea publică dotată cu puterea juridică de a emite certificate de urbanism în Municipiul Timişoara. Art. 4 şi 6 alin. (2), ambele din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii clarifică fără echivoc care este entitatea care emite certificate de urbanism.
Astfel, art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) prevede că: „Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează:
a)de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru lucrările care se execută:
1 – pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ teritoriale;
2 – în extravilanul comunelor, cu excepţia celor de la litera f) pct. 3:
b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la litera a) pct. 1”.
La rândul său art. 6 alin. (2) prevede că: „Certificatul de urbanism se emite de autorităţile prevăzute la art. 4, abilitate să autorizeze lucrările de construcţii, şi se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.”
Din coroborarea celor două texte de lege rezultă că emitentul certificatului de urbanism este primarul, în speţă, Primarul Municipiului T., singurul care ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
Cum reclamanţii au chemat în judecată o altă entitate decât Primarul Municipiului Timişoara, respectiv Consiliul Local al Municipiului T., care nu are competenţa de a emite certificate de urbanism, rezultă că această din urmă autoritate publică nu are calitate procesuală pasivă, astfel că instanţa a admis excepţia invocată şi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondat recursul reclamanţilor, conform art. 312 C.proc.civ., fără a mai examina motivele de recurs, analiza acestora fiind superfluă în raport de soluţionarea recursului pe excepţie.
