Prin sentinţa civilă nr. 12 din 9.01.2002, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 2.490,10 DM, cu titlu de pretenţii. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.114.538 lei, cheltuieli de judecată în toate fazele procesului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că legea aplicabilă în această pricină este legea română, în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă, nu legea maghiară (legea societăţii reclamante) şi că pârâta nu a plătit la scadenţă (13.01.1998) cele două facturi.
în recursul declarat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta a criticat sentinţa ca nelegală. Astfel, în materie comercială, retractul litigios este prohibit, conform art. 45 C. com. şi, deşi această apărare a fost invocată, instanţa de fond nu a cercetat-o.
Analiza recursului, a sentinţei şi a probelor cauzei conform art. 304 şi 316 C. proc. civ. a impus instanţei următoarele constatări.
Reclamanta a recunoscut, în cererea introductivă, faptul că datoria pârâtei i se cuvine ei, deoarece a cesionat-o de la creditor. Cum părţile nu neagă strămutarea în acest mod a creanţei, operaţiunea juridică fiind reglementată în art. 1402-1404 C. civ., este determinant a se reţine că dreptul dobândit de cesionarul reclamant derivă dintr-un fapt de comerţ şi că, în temeiul art. 45 C. com. român, retractul litigios nu poate avea loc în caz de cesiune a unui asemenea drept.
în aceste condiţii, reţinând şi elementele de extranietate ale cauzei comerciale -reclamant persoană juridică maghiară, pârât persoană juridică română – cu aplicarea art. 2 alin. 2, art. 3 şi art. 40-42 ale Legii nr. 105/1992 – instanţa a constatat fondat recursul pârâtei şi 1-a admis, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispunând respingerea acţiunii reclamantei pentru plata preţului cesiunii ca neîntemeiată.
C.A. Târgu Mureş, decizia nr. 228/R/l1.04.2002
Notă: în conformitate cu dispoziţiile art. 1402 C. civ., cel în contra căruia există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar, numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.
Lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului (art. 1403 C. civ.).
Dispoziţiile art. 1402 încetează: 1. când cesiunea s-a făcut la un comoştenitor sau coproprietar al dreptului cedat; 2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale; 3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există dreptul litigios (art. 1404 C. civ.).
Potrivit art. 45 C. com., retractul litigios prevăzut la art. 1402, 1403 şi 1404 C. civ. nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.
Aşadar, drepturile litigioase sunt acele drepturi reale sau de creanţă în legătură cu care există un litigiu în faţa instanţei sau o contestaţie asupra lor. La data cesiunii, din hotărâre nu rezultă existenţa unor dovezi că dreptul ar fi fost litigios.
Prin contractul de vânzare-cumpărare (cesiune), creditorul cedent poate ceda terţului cesionar, în schimbul unui preţ, dreptul litigios pe care îl are asupra debitorului, iar acesta din urmă are posibilitatea de a pune capăt procesului prin operaţiunea numită retract litigios1.
Drepturile litigioase care au ca izvor un fapt de comerţ potface şi ele obiectul unui contract de cesiune. Ceea ce interzice Codul comercial este numai exercitarea de către debitor a retractului litigios în condiţiile stabilite de Codul civil, astfel încât acesta nu se poate libera de obligaţie pe această cale. Pentru motivele arătate, considerăm că, în cauză, hotărârea instanţei de fond era temeinică şi legală, negăsindu-ne în prezenţa retractului litigios, interzis în materie comercială.
