Citare. Procedură. Termen.


Deoarece apelanta nu a fost citată cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată la instanţa de fond, sentinţa pronunţată este nelegală, urmând a fi desfiinţată.

(Secţia comercială, decizia nr. 415/10.05.1996).

Prin sentinţa civilă nr. 4.309/1995, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, cererea creditoarei a fost admisă şi s-a validat poprirea pentru suma de 30.521.473 lei din contul debitoarei, la dispoziţia creditoarei S.C. “E”. S.A. Bucureşti.

împotriva sentinţei a formulat apel debitoarea S.C. “B.” – S.A. Bucureşti, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:

– pentru termenul de judecată fixat la 29.05.1995 apelanta nu a primit citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, conform art. 89 Cod. proc. civilă, ci la data de 24.05.1995 şi, deci, hotărârea pronunţată este nulă;

– pe fond, apelanta învederează faptul că suma pentru care s-a făcut validarea popririi nu este corectă, întrucât nu s-au dedus unele sume şi s-a calculat greşit dobânda legală de 6 % pe an.

Intimata-creditoare a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului, întrucât instanţa de fond a considerat pricina ca fiind urgentă şi a apreciat procedura ca legal îndeplinită.

Analizând motivele, în raport de actele dosarului, tribunalul reţine că apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

în adevăr, apelanta, cu citaţia înregistrată sub nr. 1.923/24.05.1995, face dovada că pentru termenul de judecată din data de 29.05.1995 nu a fost legal citată, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.

în concret, conform art. 101 alin. 1 Cod proc. civilă, termenele se înţeleg pe zile libere şi nu intră în calcul ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit. Conform alin. 5, termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Or, în speţă, citaţia s-a primit pe 24.05.1995, iar zilele de 27 şi 28.05.1995, fiind sâmbătă şi duminică, au fost zile nelucrătoare şi, deci, pentru termenul din 29.05.1995, când s-a judecat cauza, procedura nu a fost legal îndeplinită, hotărârea pronunţată fiind sancţionată cu nulitatea.

Termenul de 5 zile libere se împlinea abia la 30.05.1995.

Cât priveşte apărarea intimatei, că s-a soluţionat cauza ca fiind urgentă, nu poate fi primită, întrucât nu rezultă din dosar că s-ar fi dispus prescurtarea termenului.

Cu aceste reţineri, tribunalul urmează a admite apelul şi, în baza art. 297 Cod. proc. civilă, va desfiinţa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării cauzei, tribunalul recomandă ca instanţa de fond să analizeze motivele de apel, ca fiind chestiuni ce ţin de fondul pricinii.