Pentru corecta soluţionare a cauzei, obiectul judecăţii ar fi trebuit să îl constituie anularea atât a deciziei A.F.P. Călăraşi, cât şi a adresei D.G.F.P. Călăraşi, astfel ca cererea reclamantei, de întregire a acţiunii, este întemeiată.
Chiar în lipsa unei cereri exprese a reclamantei în acest sens, instanţa de fond ar fi trebuit să ia măsuri pentru completarea cadrului procesual, în virtutea principiului rolului activ al instanţei, consacrat în art.128 alin.5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
Prin sentinţa civilă nr.810 din 19 iunie 2002, Tribunalul Călăraşi a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâta Administraţia Financiară Călăraşi, a admis acţiunea formulată de D.M. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Financiară Călăraşi şi D.G.F.P.C.F.S. Călăraşi şi a dispus anularea deciziei nr.13.021/2002, emisă de Administraţia Financiară Călăraşi şi a adresei nr.2.903/2002, emisă de D.F.P.C.F.S. Călăraşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Legea nr.50/1991 nu prevedea obligaţia obţinerii autorizaţiei pentru montarea unei centrale termice, iar instalarea s-a’ făcut gratuit de către vânzătoare, astfel încât reclamanta beneficiază, potrivit legii, de cota 0 de T.V.A.
împotriva sentinţe au declarat recurs pârâtele. în motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra mijlocului de apărare invocat de una dintre pârâte; în mod greşit instanţa de fond a unit excepţia prematurităţii cu fondul; instanţa de fond a schimbat înţelesul actului dedus judecăţii; instanţa a admis ca mijloc de probă o adresă a Primăriei Călăraşi; pe fond, acţiunea era neîntemeiată, întrucât reclamanta avea obligaţia să depună la dosar autorizaţia de construire.
Prin decizia civilă nr.578 din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Administrativ a respins recursurile ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut, referitor la primul motiv de recurs, ca instanţa de fond s-a pronunţat asupra mijlocului de apărare invocat de una dintre pârâte. Chiar dacă a reţinut în mod greşit că mijlocul de apărare a fost invocat de una dintre pârâte, când în realitate fusese invocat de cealaltă pârâtă, esenţial este că instanţa de fond s-a pronunţat asupra mijlocului de apărare.
Faptul că a fost indicată greşit partea care a invocat mijlocul de apărare poate fi considerat cel mult o eroare materială şi nicidecum un motiv de modificare a hotărârii recurate în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.6 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Referitor la cel de-al doilea motiv, instanţa de recurs a reţinut că, într-adevăr, prima instanţă a procedat în mod greşit unind cu fondul excepţia de prematuritate a cererii invocate de una din pârâte, însă această măsură nu a fost de natură să influenţeze soluţia şi ca urmare să atragă pronunţarea unei hotărâri netemeinice sau lipsită de temei legal.
în ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art.304 pct.8 coroborat cu dispoziţiile art.312 alin.3 din codul de procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Intimata reclamantă a contestat Decizia nr.31.021/2001 a AFP Călăraşi, aşa cum prevăd dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.506/2001, contestaţie care, potrivit acestui act normativ, ar fi trebuit soluţionată de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Călăraşi printr-o decizie motivată.
Recurenta pârâtă D.G.F.P. Călăraşi nu a soluţionat printr-o decizie motivată contestaţia, ci printr-o adresă, iar reclamantă a decis să completeze cadrul procesual solicitând instanţei şi anularea acestei adrese.
Pentru corecta soluţionare a cauzei, obiectul judecăţii ar fi trebuit să îl constituie anularea atât a deciziei A.P.F. Călăraşi, cât i a adresei D.G.F.P. Călăraşi, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a admis cererea reclamantei de întregire a acţiunii.
Chiar în lipsa unei cereri exprese a reclamantei în acest sens, instanţa de fond ar fi trebuit să ia măsuri pentru completarea cadrului procesual, în virtutea principiului rolului activ al instanţei, consacrat în art. 128 alin.5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
în ceea ce priveşte cel de-al patrulea motiv de recurs, instanţa de recurs a reţinut ca instanţa de fond, atunci când a luat în considerare adresa Primăriei Călăraşi cu nr. 11.286/2002, nu a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi nici cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Această adresă a fost de natură să întregească materialul probator aflat la dosarul cauzei, fiind emisă tocmai de instituţia legal abilitată să aplice dispoziţiile legale privind eliberarea autorizaţiilor de construire. Oricum, independent de susţinerile din această adresă, se constata că dispoziţiile legale în vigoare impuneau aplicarea cotei zero a pentru unele lucrări, chiar dacă nu mai există obligaţia autorizării acestor lucrări în urma modificărilor aduse Legii nr.50/1991 prin Legea nr.453/2001.
în ceea ce prieşte cel de-al cincilea motiv de recurs, recurentele au invocat faptul că pentru aprobarea cererii de restituire a TVA, reclamanta trebuia să prezinte autorizaţia de construire emisă potrivit Legii nr.51/1990, precum şi contractul încheiat cu firma prestatoare. Reclamanta nu a prezentat aceste documente, se susţine, astfel că în mod corect i s-a respins cererea de restituire a TVA, iar instanţa de fond a pronunţat o soluţie lipsită de temei legal, atunci când a dispus anularea actelor atacate şi restituirea TVA.
Faţă de dispoziţiile Legii nr.51/1990, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, ale Legii nr.453/ 2001, ale Ordinului Ministrului Finanţelor nr.1.026/2000 şi ale “Soluţiilor privind aplicarea unor prevederi referitoare la şi impozitul pe venit”, aprobate prin Decizia nr.3/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa de recurs a constatat că, într-adevăr, pentru instalarea de centrale termice nu mai trebuia eliberată autorizaţie de constituire.
Mai mult, aplicarea cotei 0 de TVA se impunea şi pentru lucrările pentru care nu mai există obligaţia autorizării, condiţii în care refuzul aprobării cererii de restituire a TVA în lipsa autorizaţiei de construire capătă un caracter ilegal.
De asemenea, recurentele-pârâte au susţinut că intimata reclamantă nu a depus contractul încheiat cu firma prestatoare nici când a solicitat restituirea TVA, nici la dosarul cauzei la judecata în prima instanţă. însă, la dosarul cauzei intimata-reclamantă a depus o serie de înscrisuri din care reiese în mod cert că instalarea centralei termice a fost efectuată de societatea comercială de la care a fost achiziţionată, astfel că susţinerile recurentei sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, pe baza probelor aflate la dosarul cauzei şi cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile. (Judecator Simona Marcu)
(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 578/2002)
