– pârâtul şi-a formulat apărările, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală,
– convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă,
– tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
În toate celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă dacă va constata că există convenţie arbitrală.
Prin acţiunea introdusă, C. L. P C Tg. Jiu a chemat în judecată pe pârâta A. pentru a fi obligată la plata sumei de 8.784.786 milioane lei reactualizată în raport de rata inflaţiei, începând cu 1 februarie 2000.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a ridicat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului cu motivarea că litigiul dintre cele două unităţi cooperatiste este patrimonial şi potrivit statutului cadru aprobat de C.C.M. din anul 2000, competenţa soluţionării litigiilor aparţine Curţii de Arbitraj de pe lângă ANCOM Bucureşti.
A mai invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201C. pr. civ., că reclamanta nu şi-a precizat valoarea pretenţiilor şi nu a timbrat în raport de aceasta, că reclamanta se află în procedura de lichidare şi acţiunea trebuia să fie semnată de către lichidator.
Prin încheierea din 14 martie 2003, stată în dosarul nr. 64 /COM/2003, s-au respins excepţiile ridicate de către pârâtă fără nici o motivare.
La 10 iunie 2003 pârâta a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 18.384.000 lei chirie datorată pe o perioadă de 12 luni potrivit contractului de închiriere nr. 136/7.02.2000.
Prin sentinţa nr. 1676/3 octombrie 2003, a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost obligată pârâta să-i plătească 31.643.182 lei despăgubiri plus cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs pârâta.
Examinând sentinţa recurată, Curtea va admite recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente :
Potrivit dispoziţiilor art. 3434 C. pr.civ., în cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală pe care una din ele o invocă în instanţa judecătorească aceasta îşi verifică competenţa.
Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:
a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;
b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
În celelalte cazuri, instanţa judecătorească la cererea uneia dintre părţi se va declara necompetentă dacă va constata că există convenţia arbitrală.
Aşa cum rezultă de mai sus, la primul termen de judecată la instanţa de fond, pârâta a invocat clauza compromisorie şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă ANCOM Bucureşti.
Fără nici o motivare în încheierea menţionată, Tribunalul a respins această excepţie, deşi în statutele părţilor exista clauza compromisorie că “litigiile patrimoniale dintre organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti se judecă de către Curtea de Arbitraj de pe lângă ANCOM-UCECOM Bucureşti” după procedura prevăzută în Cartea a IV-a din C.pr.civ. Această clauză se prevede şi în contractul de asociere. De asemenea, nu exista nici una din situaţiile prevăzute în articolul mai sus citat care să fi determinat Tribunalul să reţină cauza spre soluţionare.
Faţă de clauza compromisorie menţionată şi faţă de dispoziţiile art. 343 4 C. pr.civ., competenţa soluţionării acestui litigiu aparţinea Curţii de Arbitraj, astfel că în mod greşit Tribunalul a respins această excepţie.
Celelalte motive de nelegalitate ale sentinţei nu se mai impun a fi analizate . Recursul va fi admis în baza dispoziţiilor art. 312 C.pr. civ. coroborat cu art. 304 pct. 3 C. pr. civ., va fi casată sentinţa şi cauza va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Arbitraj .
