C. civ.. art. 1066 Legea nr. 469/2002, art. 4 alin. (3)
Potrivit art. 5.4 din contract, ..Beneficiarul se obligă ca pentru întârzierea oricărei plăţi în cadrul prezentului contract să plătească antreprenorului penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere din suma neplătită”.
Această clauză reprezintă, neîndoielnic, o clauză penală, inserată în contract potrivit art. 1066 C. civ. Tribunalul arbitral a considerat neîntemeiată apărarea reclamantei, formulată în întâmpinarea la cererea reconvenţională, în sensul că această clauză penală ar fi nulă. deoarece ar contraveni art. 5 C. civ., dar şi art. 1084. art. 1088 alin. (1) şi art. 1086
C. civ. şi astfel penalitatea de 0.5% pe zi de întârziere ar corespunde unei dobânzi anuale
de 182,5% pc an. în primul rând. art. 1084 şi art. 1086 C. civ. nu au aplicabilitate în cauză, dcoarecc aceste texte reglementează principii ale evaluării judiciarc a prejudiciului. iar în cauză operează o clauză penală, care reprezintă o modalitatea de evaluare convenţională a prejudiciului în materie contractuală. De asemenea, nici art. 1088 C. civ. nu are aplicabilitate, deoarece reglementează un principiu al evaluării legale a prejudiciului prin intermediul dobânzii legale; or, clauza penală are altă natură juridică decât dobânda legală şi nu i se poate aplica acelaşi regim juridic. Tribunalul arbitral a considerat că art. 5.4 nu contravine nici art. 5 C. civ., care prevede că „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”: nimic din cuprinsul clauzei contractuale nu „derogă” de la normele legale imperative.
Pârâta a calculat că neplata la timp a facturilor. în valoare de 262.945.56 Ici. a determinat un cuantum al penalităţilor de întârziere acumulate de 1.064.169,83 Ici.
Tribunalul arbitral nu a admis acest capăt de cerere în cuantumul solicitat de pârâtă, dcoarecc. aşa cum arată reclamanta în întâmpinarea la cercrea reconvenţională, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale prevede că penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu cxcepţia cazului în carc s-ar fi stipulat contrariul.
Este adevărat că Legea nr. 469/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 246/2009. publicată în M. Of. nr. 450 din 30 iunie 2009, dar ea era în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi, iar art. 5.4 din contract nu conţine nicio prevedere carc să deroge de la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, astfel încât cuantumul maxim al penalităţilor la care poate fi obligată reclamanta pentru neplata la termen a facturilor este egal cu valoarea acestor facturi, şi anume 262.945,56 lei.
în acest sens, a fost admis în parte capătul de cerere formulat în reconvenţională, în temeiul art. 1066 C. civ.
Sentinţa arbitrată nr. 300 din 11 decembrie 2009
