C. civ., art. 5, art. 1069, art. 1084, art. 1086, art. 1087, art. 1088 alin. (1) C. com., art. 43
în contractul încheiat de cele două societăti comerciale s-a
stipulat că „în cazul întârzierii plăţii” creditorul „poate pretinde penalităţi de 1% pe zi din suma datorată şi neplătită”.
Deşi, conform art. 1087 C. civ., instanţa nu este în drept să modifice cuantumul clauzei penale, totuşi, în temeiul art. 5 C. civ., o atare clauză, ca, de altfel, orice stipulaţie contractuală, nu poate deroga de la normele care se referă la ordinea publică şi bunele moravuri.
Astfel fiind, întrucât clauza penală echivalează cu o dobândă enormă (de 365% pe an), tribunalul arbitrai constată că ea este lovită de nulitate absolută, dar parţială şi, ca atare, o reduce de la 1% pe zi la 0,054% pe zi.
Comisia de Arbitraj Comercial – C.C.l.A. Cluj, hotărârea arbitrată nr. 83 din 31 octombrie 2000
Prin acţiunea arbitrală înregistrată la 10 august 2000 la Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Cluj, reclamanta (o societate comercială) a chemat în judecată pe pârâtă (o altă societate comercială) pentru:
– obligarea pârâtei la echivalentul în lei a suinei de 3.698 dolari S.U.A., la cursul B.N.R. din data plăţii, plus 2%, reprezentând chirie restantă, conform contractului de locaţiune nr. 32 din 1 martie 1999 încheiat între părţi;
– obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 15.148,75 dolari S.U.A., la cursul B.N.R. din data plăţii, plus 2%, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 1 mai 2000, conform contractului de locaţiune nr. 32/1999;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de litigiul arbitrai.
Prin „precizarea de acţiune” depusă la data de 10 octombrie 2000, reclamanta şi-a majorat pretenţiile referitoare la penalităţile de întârziere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 17.735,35 dolari S.U.A. până la data de 10 octombrie 2000.
Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Cluj a fost legal învestită cu judecarea acestei cereri în temeiul art. IX alin. (2) din contractul de locaţiune nr. 32/1999 încheiat între părţi.
In motivarea acţiunii sale, reclamanta arăta că, între părţi, a intervenit contractul de locaţiune nr. 32 din 1 martie 1999, în temeiul căruia pârâta a folosit spaţiul comercial proprietatea sa, pe intervalul de timp 1 martie 1999 – 7 aprilie 2000 şi nu a achitat integral chiria, rămânând restantă cu suma reprezentând echivalentul a 3.698 dolari S.U.A. (131 dolari S.U.A. pe luna decembrie 1999; câte 1.000 dolari
S.U.A. pe lunile ianuarie, februarie, martie 2000; 567 dolari S.U.A. pe luna aprilie 2000).
Suma de 17.733,35 dolari S.U.A. a fost pretinsă de reclamantă, cu titlu de penalităţi, în temeiul art. IV alin. (3) din contractul de locaţiune, care prevede că „în cazul întârzierii plăţii, locatorul poate pretinde penalizări de 1% pe zi din suma datorată şi neplătită”.
Prin întâmpinarea depusă iniţial şi prin precizările făcute ulterior, pârâta nu contestă restanţele în plata chiriei, dar arată că suma datorată nu este totuşi de 3.698 dolari S.U.A., ci doar de 2.698 dolari S.U.A., întrucât a achitat la începutul locaţiunii o garanţie de 1.000 dolari
S.U.A., conform art. IV alin. (4) din contractul de locaţiune, sumă pe care reclamanta trebuia să i-o restituie la finele locaţiunii (13 aprilie 2000), lucru pe care nu l-a făcut; operând compensaţia legală între cele două debite, rămâne datorată doar suma de 2.698 dolari S.U.A. (3 698 – 1 000 = 2 698).
In ce priveşte penalităţile de 1% pe zi de întârziere la suma datorată, pârâta considcră că aceasta este excesivă, contravenind legii.
Având în vedere actele şi lucrările de la dosar, instanţa arbitrală reţine următoarele:
Intre părţi s-a încheiat contractul de locaţiune nr. 32 din 1 martie 1999, în temeiul căruia pârâta a folosit spaţiul comercial, proprietatea reclamantei, pe intervalul de timp 1 martie 1999 – 13 aprilie 2000. Chiria a fost stabilită de părţi la echivalentul în lei al sumei de 1.000 dolari S.U.A. lunar (curs de vânzare B.N.R. din ziua plăţii + 2%), iar prin art. IV alin. (3) din contractul de locaţiune, s-a stabilit o penalitate de 1% pe zi de întârziere la suma datorată în caz de neplată la scadenţa chiriei.
Pârâta recunoaşte că nu a achitat la termen sume totalizând chirii restante ce reprezintă echivalentul în lei a 3.698 dolari S.U.A. (131 dolari S.U.A. pentru luna decembrie 1999; câte 1.000 dolari S.U.A. pentru lunile ianuarie, februarie şi martie 2000; 567 dolari S.U.A. pentru luna aprilie 2000). Pe de altă parte, reclamanta recunoaşte că a primit de la pârâtă, la începutul locaţiunii, echivalentul în lei al sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de garanţie, conform art. IV alin. (4) din contractul de locaţiune.
Potrivit aceluiaşi art. IV alin. (4) din contractul de locaţiune, garanţia de 1.000 dolari S.U.A. trebuia returnată la „încetarea contrac-
tului”. In opinia reprezentantului reclamantei, suma de 1.000 dolari
S.U.A., pe de o parte, nu este scadentă întrucât contractul dintre părţi nu ar înceta decât în momentul în care ambele părţi îşi îndeplinesc obligaţiile, iar pe de altă parte, nu ar fi datorată de reclamantă, întrucât pârâta nu a solicitat, pe cale reconvenţională, plata acestei sume. Aceste susţineri nu sunt întemeiate. Intr-adevăr, contractul dintre părţi a încetat la momentul la care pârâta a restituit bunul închiriat reclamantei la data de 13 aprilie 2000 (termenul final al locaţiunii a fost stabilit de părţi la data de 1 martie 2000, dar ulterior, prin tacita relo-caţiune, acesta a fost prelungit până la 13 aprilie 2000).
Chiar dacă după împlinirea termenului locaţiunii, între părţi mai există obligaţii restante – cum este şi cazul din speţă – aceste obligaţii s-au născut în perioada de valabilitate a contractului; după această dată este evident că nicio obligaţie nouă nu se mai poate naşte între părţi, ceea ce înseamnă că acel contract şi-a epuizat efectele, adică a încetat.
In ce priveşte susţinerea reclamantei în sensul că ea nu datorează pârâtei restituirea garanţiei, întrucât aceasta nu a solicitat pe cale reconvenţională suma în discuţie, nici aceasta nu poate fi acceptată, întrucât, pe de o parte, contractul [art. IV alin. (4)] prevede neechivoc că „suma se va returna la încetarea contractului”, iar pe de altă parte, fiind vorba de un raport juridic comercial, obligaţia este fară punere în întârziere (art. 43 C. com.). Aşa fiind, rezultă că între părţi
există datorii reciproce, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 1144 C. civ., operează compensaţia legală.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1113 alin. (2) C. civ., ce reglementează imputaţia plăţii, datoria de 1.000 dolari S.U.A. a reclamantei faţă de pârâtă se va imputa mai întâi asupra datoriei celei mai vechi a acesteia din urmă către reclamantă (adică asupra chiriei restante de 131 dolari S.U.A., aferente lunii decembrie 1999, iar restul de 869 dolari S.U.A. se va imputa asupra datoriei următoare, în ordinea vechimii, a pârâtei către reclamantă, adică asupra chiriei restante de 1.000 dolari S.U.A. aferente lunii ianuarie 2000). Ca urmare a acestei operaţiuni, rămâne un rest de 2.698 dolari S.U.A., sumă pe care pârâta urmează să o achite reclamantei, cu aplicarea art. IV alin. (1) din contractul de locaţiune, adică plata se va face în lei la cursul de vânzare B.N.R. din ziua plăţii, plus 2%.
In ce priveşte pretenţia reclamantei de plată a sumei de 17.737,35 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi de 1% pe zi de întârziere în plata chiriei restante, conform prevederilor art. IV alin. (3) din contract, instanta arbitrală retine următoarele:
Contractul de locaţiune încheiat între părţi stipulează, la art. IV alin. (3), că „în cazul întârzierii plăţii, locatorul poate pretinde penalizări de 1% pe zi din suma datorată şi neplătită”.
Potrivit art. 1087 C. civ., clauza penală nu poate fi cenzurată de instanţă, mărind-o sau micşorând-o. Acest text de lege se referă însă, neîndoielnic, la clauza penală legal asumată. Clauza penală, ca orice prevedere contractuală, conform art. 5 C. civ., nu poate deroga de la regulile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1069 C. civ., „clauza penală este o compensaţie a daunelor-interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale”. La rândul său, art. 1084 C. civ. prevede că „daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modifi-
cările mai jos menţionate”. In cazul obligaţiilor care au obiect o sumă de bani, conform dispoziţiilor art. 1088 alin. (1) C. civ., în principiu, există o corelaţie cu dobânda legală, în sensul că, în obligaţiile civile, „daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală”. Această dispoziţie nu se aplică însă obligaţiilor comerciale.
Potrivit art. 1086 C. civ., chiar în caz de doi, daunele-interese „nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiilor”. Aşa fiind, în cazul obligaţiilor comerciale, cum este şi cazul celei din speţă, trebuie stabilită o corelaţie directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru creditele acordate comercianţilor.
In speţă, penalitatea de 1% pe zi de întârziere corespunde unei dobânzi anuale de 365%, în condiţiile în care debitul din speţă este raportat la dolarul american, iar dobânda bancară pentru creditele acordate în dolari S.U.A. este de maximum 20% pe an, ceea ce ar corespunde unei penalităţi de 0,054% pe zi, rezultă că penalitatea stipulată de părţi pentru neplata la termen a chiriei are un obiect ilicit, fiind de 18,25 ori mai mare decât cea mai marc daună posibilă care ar decurge din executarea cu întârziere a plăţii. Sancţiunea unei asemenea clauze este nulitatea absolută. Având în vedere faptul că nulitatea este o sancţiune care afectează actul juridic numai în măsura în care acesta contravine legii, instanţa arbitrală consideră clauza penală ca valabilă în limita unei penalităţi de 0,054% pe zi de întârziere.
Aplicând penalitatea de 0,054% pe zi de întârziere la suma de 2 698 dolari S.U.A. datorată de pârâtă reclamantei cu titlu de chirie restantă şi având în vedere zilele de întârziere conform tabelului depus de reclamantă, rezultă că penalitatea datorată de pârâtă reclamantei la data de 10 octombrie 2000 se ridică la suma de 709,03 dolari S.U.A.
începând de la data de 10 octombrie 2000 şi până la plata integrală a debitului de 2 698 dolari S.U.A., pârâta va fi obligată la plata penalităţii de 0,054% pe zi de întârziere.
Având în vedere dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală şi faptul că pretenţiile reclamantei au fost admise doar în proporţie de 15,84% din ceea ce a solicitat, obligă pârâta la plata cheltuielilor arbitrale dovedite de reclamantă (taxa arbitrală plus onorariu avocat), în aceeaşi proporţie, adică la plata sumei de 10.232.640 lei.
