C. civ., art. 969, 1066
Nu există obligaţia creditorului de a comunica debitorului sumele reprezentând penalităţile de întârziere. Debitorul a cunoscut consecinţele neîndeplinirii obligaţiilor asumate, existenţa obligaţiei de plată a penalităţilor rezultând din contractul încheiat între părţi.
Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1437 din 8 decembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 829 din 1 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC MBG SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. K.9 RMS SRL, ca neîntemeiată.
S-a reţinut de instanţă că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 030 din 26 septembrie 2007, pe perioada 26 septembrie 2007 – 26 septembrie 2009. Conform art. 5.8 din contract, cumpărătorul va datora vânzătorului penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi calculate la valoarea obligaţiilor neachitate la termenele convenite, penalităţile curgând până la achitarea integrală a debitului.
Reclamanta a depus la dosar un tabel de calcul a penalităţilor în care se evidenţiază zilele de întârziere la plata sumelor facturate. Reclamanta recunoaşte plăţile efectuate de pârâtă, menţionând că efectuarea cu întârziere a plăţilor a condus la datorarea unor penalităţi de întârziere, începând din luna iulie 2007 până în luna februarie 2008. Deşi prin convocarea trimisă şi primită de pârâtă la 16 decembrie 2008, reclamanta a pretins suma de 9.789,36 lei de la pârâtă, din tabelul întocmit de reclamantă şi din cererea formulată rezultă că se pretinde suma de 9.344,66 lei.
Instanţa a constatat că la datele menţionate în tabelul întocmit de reclamantă, pârâta a achitat sume ce depăşesc cuantumul debitului pretins, depăşesc totodată şi penalităţile calculate de reclamantă. Astfel, la data de 29 noiembrie 2007 a fost achitată suma de 4.0.47, 33 de lei, în tabel fiind înscrisă suma de 725,06 lei, suma achitată depăşind aşadar debitul facturat şi penalităţile achitate. Acelaşi aspect rezultă din extrasele de cont şi chitanţele emise la datele ulterioare din tabel, sumele achitate de pârâtă depăşind debitul facturat şi penalităţile calculate. Nu rezultă din actele depuse, în mod cert, care sunt sumele achitate cu titlu de debit către reclamantă de pârâtă.
Totodată s-a reţinut că nu a fost comunicată de reclamantă, după achitarea debitului, datoria constând în penalităţile de întârziere pentru
întârzierea la plată, calculate până la momentul achitării. In speţă, reclamanta nu a dovedit că respectiva crcanţă pretinsă având ca obiect penalităţile este certă şi lichidă. Nu rezultă din actele depuse la dosar că reclamanta ar fi adus la cunoştinţă penalităţile datorate, în urma fiecărei plăţi efectuate peste termen, astfel încât această creanţă să dobândească caracter cert încât existenţa sa să nu fie pusă în discuţie. De asemenea, nu rezultă din actele depuse la dosar dacă sumele din extrasele de cont au fost achitate numai cu titlu de debit şi nici care sunt sumele achitate cu titlu de debite, sumele ce figurează în extrasele de cont depăşind cu mult atât cuantumul debitelor datorate la datele indicate în extrasele de cont cât şi penalităţile solicitate pentru fiecare sumă.
Lipsind dovada solicitărilor reclamantei pentru achitarea penalităţilor de întârziere instanţa a constatat că penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă nu constituie o creanţă certă şi lichidă, motiv pentru care a respins pretenţiile formulate ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, la data de 15 iulie 2010, solicitând rejudecarea cererii şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond arătând că s-a reţinut eronat faptul ca în dovedirea cererii sale reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, fară să ţină seama de faptul că, în fapt, la termenul de judecată din data de 26 octombrie 2009 aceasta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul intimatei-pârâte precum şi prorogarea încuviinţării probei cu expertiza contabilă, solicitare consemnată prin încheierea de şedinţă de la acea dată.
Mai mult decât atât, stăruind in solicitarea încuviinţării probei cu expertiza contabilă, reclamanta prin notele scrise depuse în şedinţa din data de 11 ianuarie 2010 a propus obiectivele pentru efectuarea expertizei contabile, apreciind ca fiind o probă utilă şi pertinentă în soluţionarea cauzei raportat la cauza dedusă judecaţii şi la apărările intimatei-pârâte.
Instanţa de fond în mod eronat a constatat şi reţinut faptul că sumele achitate cu întârziere depăşesc cuantumul debitului pretins şi cu titlu de exemplu arată că la data de 29 noiembrie 2007 intimata-pârâtă a achitat suma de 4.047,33 lei.
Se mai arată că suma de 4.047,33 lei, încasată de recurentă conform Extrasului de cont nr. 235 din data de 29 noiembrie 2007, reprezintă aşa după cum se poate observa şi din tabelul de calcul al penalităţilor întocmit de recurentă, totalul a 4 facturi, depuse la dosarul de
fond, respectiv facturile MSPSO17061 din 27 septembrie 2007 cu valoarea de 725.06 lei având scadenţa la 16 noiembrie 2007, MSPSO 17239 din 1 octombrie 2007 cu valoarea de 90,49 lei având scadenţa la 20 noiembrie 2007, MSPSO 17320 din 2 octombrie 2007 cu valoarea de 933.93 lei având scadenta la 21 noiembrie 2007 si MSPSO 17701 din 6 octombrie 2007 cu valoarea de 2.297.85 lei având scadenta la 25 noiembrie 2007, în cuantum total de 4.047,33 lei, în aceeaşi situaţie aflându-se şi celelalte facturi achitate de intimata-pârâtă cu întârziere.
Instanţa de fond, fară temei, a reţinut că intimata-pârâtă nu şi-a asumat facturile emise în baza contractului nr. 030 din 26 septembrie 2007, motivând ca facturile emise de recurentă nu poarta semnătura vreunui reprezentant al intimatei-pârâte, însă cu uşurinţa a lăsat neobservat faptul că toate facturile poartă ştampila intimatei-pârâte şi ca aceasta a achitat contravaloarea facturilor ce reprezintă debitul principal insa a înţeles sa le achite cu mare întârziere faţă de termenul scadent înscris pe fiecare factură în parte.
Instanţa de fond a reţinut în sarcina recurentei-reclamante, Ură a motiva în drept, obligaţia întocmirii facturii de penalităţi de întârziere fară să ţină seama ca temeiul de drept al solicitării penalităţilor de întârziere este contractul nr. 030 din 26 septembrie 2007 prin care părţile au stabilit cu anticipaţie, potrivit clauzei penale prevăzuta de art. 5.8, ca pentru întârzierea la plata a facturilor emise de vânzător, cumpărătorul datorează penalităţi de 0,5 % pe zi calculate la valoarea achitată cu întârziere, penalităţile fiind accesorii debitului principal şi totodată reprezentând daune moratorii ce rezultă din contractul însuşit de părţi prin semnătură şi ştampilă.
Creanţa este certa, întrucât existenţa ei rezultă clar din înscrisurile constatatoare, respectiv din contractul semnat de pârâta cât şi din facturile emise de subscrisă, primite, semnate şi achitate cu întârziere de către pârâtă, aşa cum rezultă din extrasele de cont ataşate. Creanţa este lichida, întrucât înscrisurile ce o constată determină cuantumul creanţei. Creanţa este exigibilă, deoarece termenul de scadenţă s-a împlinit, în cazul de faţă plăţile aferente fiecărei facturi fiind efectuate cu mult peste termenul de scadenţă.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
Intimata nu a formulat apărări în prezenta cauză.
Nu au fost administrate probe noi.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reţine:
Recurenta reclamantă a dedus judecăţii un litigiu izvorât din executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30 din 26 septembrie 2007, prin care a livrat intimatei pârâte o serie de produse în schimbul unui preţ.
în art. 5.8 din contract, părţile au inserat o clauză penală, conform căreia, pentru întârzierea la plată a facturilor, intimata pârâtă datorează penalităţi de întârzieri de 0,5 %/zi calculate la valoarea obligaţiilor neachitate.
Prin cererea ce face obiectul cauzei, recurenta reclamantă solicită plata sumei de 9.344, 66 lei reprezentând penalităţi de întârziere, debitul principal fiind achitat cu întârziere. Lichiditatea creanţei accesorii a fost determinată de recurentă prin raportare la scadenţa obligaţiei de plată şi numărul de zile de întârziere. Prima instanţă a respins acţiunea, reţinând în esenţă că nu s-a dovedit certitudinea şi lichiditatea creanţei accesorii.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, tribunalul reţine că, în cauză, creanţa reprezentând despăgubiri moratorii este certă, nefiind contestată din punct de vedere juridic. Intimata pârâtă a recunoscut dreptul reclamantei de a percepe despăgubii încă de la momentul încheierii convenţiei. Neplata în termen a facturilor a generat activarea clauzei penale, iar dreptul reclamantei de a solicita şi obţine penalităţile a devenit actual.
Referitor la lichiditatea creanţei, se reţin următoarele:
Plata în sumă de 4.047,33 lei, încasata de recurentă conform extrasului de cont nr. 235 din data de 29 noiembrie 2007, reprezintă totalul a 4 facturi, depuse la dosarul de fond, respectiv facturile MSPS017061 din 27 septembrie 2007 cu valoarea de 725.06 lei având scadenţa la 16 noiembrie 2007, MSPS017239 din 1 octombrie 2007 cu valoarea de 90,49 lei având scadenta la 20 noiembrie 2007, MSPS017320 din 2 octombrie 2007 cu valoarea de 933.93 lei având scadenţa la 21 noiembrie 2007 şi MSPS017701 din 6 octombrie 2007 cu valoarea de 2.297.85 lei.
Prin urmare, nu se poate reţine că recurenta reclamantă nu a imputat corect plăţile efectuate de debitoare.
Tribunalul reţine că nu există obligaţia legală sau contractuală a recurentei reclamante de a comunica debitorului sumele reprezentând penalităţi de întârziere. Debitorul a cunoscut consecinţele neînde-plinirii obligaţiilor asumate, existenţa obligaţiei de plată a penalităţilor rezultând din contractul încheiat între părţi. Recurenta s-a conformat dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. şi i-a comunicat intimatei pretenţiile sale, astfel încât nu se poate reţine că intimata nu are cunoştinţă de pretenţiile recurentei.
Faţă de considerentele expuse, se constată că prima instanţă a interpretat greşit materialul probator administrat, creanţa invocată de recurenta reclamantă având caracter cert şi lichid. Drept consecinţă, s-a impus admiterea recursului, modificarea hotărârii, admiterea acţiunii în temeiul art. 1066 C. civ. şi obligarea pârâtei la plata sumei de 9.344,66 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată avansate la fond, constând în taxe judiciare.
în drept au fost avute în vedere dispoziţiile art. 3041, art. 312 C. proc. civ.
