C. civ., art. 1066-1069
Potrivit art. 1066-1069 C. civ., clauza penală nu se subînţelege, ci trebuie menţionată expres în contract şi cuantificată; în lipsa acesteia, partea care nu-şi îndeplineşte ori îşi îndeplineşte cu întârziere obligaţia asumată nu poate fi ţinută la plata penalităţii. Ca urmare, nu poate fi primit punctul de vedere potrivit căruia penalităţile de întârziere ar fi datorate de drept, „conform legii”, în condiţiile în care penalitatea este o sancţiune prestabilită prin acordul de voinţă al părţilor contractante care hotărăsc anticipat asupra daunelor-interese pe care le-ar încerca din cauza neexe-cutării sau executării cu întârziere a obligaţiilor contractuale asumate.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 3208 din 15 iunie 2000, în P.R. nr. 4/2001, p. 101
La data de 22 martie 1995, reclamanta SC V.6 SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.C.C. SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 19.104.348 lei, cu titlu de datorii neachitate din arendă şi de 18.997.706 lei, penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 noiembrie 1994, la plata penalităţilor în continuare până la executarea finală, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 24 octombrie 1995, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece cu persoana juridică SC S.C.C. SRL, şi nu cu persoana fizică T.S., majorându-şi pretenţiile la suma de 18.992.706 lei datorii neachitate din activitatea de arendă până la data de 16 iunie 1994 şi 276.624 lei datorii neachitate din activitatea de asociere, în total 19.274.330 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 18.997.706 lei.
La termenul din 18 iunie 1996, la cererea pârâtului T.S., s-a dispus conexarea dosarului nr. 2667/1996 la dosarul nr. 1183/1995 având ca obiect pretenţii ce derivă din acelaşi contract de arendă nr. 10624 din 16 noiembrie 1990, încheiat cu pârâţii T.S.,O.V., T.I. şi A.A. Ca urmare a conexării celor două dosare, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea, în solidar, a pârâţilor persoane fizice la plata sumei de 14.790.704 lei datorii restante din contractul de arendă şi la 14.790.704 lei penalităţi de întârziere, iar pârâta persoană juridică să fie obligată la plata sumei de 276.624 lei obligaţii rezultând din contractul de asociere.
Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1642 din 1 aprilie 1998, a admis, în parte, acţiunea conexă precizată, formulată de reclamanta SC V.6 SA Bucureşti şi obligă pe pârâţii persoane fizice, la plata, în solidar, a suinei de 14.362.821 lei datorii restante la contractul de arendă şi respinge cererea privind obligarea acestora la plata penalităţilor de întârziere, ca nefondată. Ia act că reclamanta a renunţat la judecata privind pe pârâta SC S.C.C. SRL, din cererea principală, obligă pârâţii la 270.000 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului de arendă nr. 10624 din 16 noiembrie 1990, încheiat între reclamant şi pârâţii persoane fizice, li s-a pus la dispoziţie, pentru exploatare, R. „D.” din Bucureşti, str. U. nr. 87, sector 6, cu obligaţia acestora de a achita lunar sume de bani ce puteau fi renegociate de proprietar – pe care nu le-au achitat în perioada 1992-1994, conform probelor administrate în cauză, cu acte şi expertize contabile.
Capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere a fost respins, datorită impreciziilor contractuale cu privire la această obligaţie a beneficiarilor.
Nemulţumiţi de această hotărâre au declarat apel:
– reclamanta, sub aspectul respingerii capătului de cerere din acţiune privind penalităţile solicitate;
– pârâtul T.S. critică hotărârea pe motivul că s-a încălcat competenţa materială, debitul reţinut nu este cert şi exigibil, iar instanţa nu a pus în discuţia părţilor cererea sa de înscriere în fals;
– pârâta A.A. critică hotărârea pe motiv că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia ridicată privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, deoarece administrarea societăţii s-a făcut numai de T.S.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, prin decizia nr. 874 din 14 aprilie 1999, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC V.6 SA şi pârâtul T.S. şi a anulat, ca netimbrate, apelurile declarate de A.A. şi T.I.
împotriva acestei decizii pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs, în termen legal, timbrat şi motivat, reclamanta SC V.6 SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii sub aspectul neacordării penalităţilor de întârziere solicitate, cu toate că în contract s-a stipulat clauza penală a penalităţilor de întârziere „conform legii”, fară să se indice cuantumul acestora.
în consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în baza art. 314 C proc. civ., admiterea cererii şi obligarea intimaţilor-pârâţi şi la plata, în solidar, a penalităţilor legale de întârziere în valoare de 14.362.821 lei.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Critica adusă deciziei atacate privind neacordarea penalităţilor de întârziere cu toate că există clauza penală a acestora înscrisă în contract de a suporta „conform legii” – fară să fie cuantificate – este neîntemeiată, instanţa de apel efectuând o judicioasă şi corectă interpretare a clauzei din contract în concordanţă cu dispoziţiile art. 1066-1069 C. civ. Astfel fiind şi cum potrivit art. 1066-1069 C. civ., clauza penală nu se subînţelege, ci trebuie menţionată expres în contract şi cuantificată, în lipsa acesteia, partea care nu-şi îndeplineşte ori îşi îndeplineşte cu întârziere obligaţia asumată nu poate fi ţinută la plata penalităţii.
Ca urmare, nu poate fi primit punctul de vedere potrivit căruia penalităţile de întârziere ar fi datorate de drept, „conform legii” – în condiţiile în care penalitatea este o sancţiune prestabilită prin acordul de voinţă al părţilor contractante, hotărând anticipat asupra daunelor-interese pe care le-ar încerca din cauza neexecutării sau executării cu întârziere a obligaţiilor contractuale asumate.
Cum, în cauză, părţile nu au convenit asupra cuantumului penalităţilor de întârziere, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 1066-1069 alin. (1) C. civ., Curtea a respins recursul reclamantei, ca nefondat şi a menţinut decizia atacată, ca fiind temeinică şi legală.
