Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă judecatorul hotărăşte numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, ca o expresie a aplicării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil. În egală măsură el este obligat să dea o dezlegare tuturor capetelor de cerere formulate, iar omisiunea de a le analiza sau a se pronunţa asupra lor, ci doar asupra uneia dintre ele, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Decizia de soluţionare a unei contestaţii este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi nesoluţionarea cererii de anulare a cesteia, împiedică soluţionarea pretenţiilor vizate şi de respectiva decizie.
Prin Sentinţa nr. 247 din 21 februarie 2011 a Tribunalului Mureş, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, s-a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul S.C.B., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în sumă de 2.671 lei, cu dobânda legală calculată de la 28.04.2010, şi până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta D.G.F.P. Mureş împotriva A.F.M. Bucureşti şi a fost obligată chemata în garanţie să vireze suma de 2.671 lei, cu dobânzile legale aferente, în contul D.G.F.P. Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a achitat pârâtei taxa de poluare pentru autoturismul importat, şi deşi ulterior a solicitat restituirea acesteia, apreciind că este nelegală, şi discriminatorie, în contradicţie cu normele şi tratatele europene, pârâta a refuzat restituirea sumei solicitate, susţinând că taxa este datorată în raport de disp. art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008.
S-a mai reţinut că prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală, de a restricţiona libera circulaţie a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii şi protecţioniste.
În privinţa reglementării interne, instanţa a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 2141 Cod fiscal.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţie, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, întrucât s-a apreciat că acţiunea în administrativ poate să aibă şi un alt obiect decât anularea actului administrativ, concluzie desprinsă din disp. art. 8 alin.1 teza a II-a, art. 18 alin.1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D.G.F.P. Mureş împotriva A.F.M. Bucureşti, a fost admisă întrucât taxa de poluare constituie la bugetul Fondului de Mediu, şi se gestionează de către A.F.M. Bucureşti; obligaţia acestei instituţii fiind aceea de a vira în contul A.F.P.-ului Târgu Mureş suma solicitată.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de D.G.F.P. Mureş, care a solicitat modificarea acesteia, susţinând nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., prima instanţă făcând o greşită aplicare a legii.
S-a susţinut inadmisibilitatea acţiunii, întrucât reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ fiscal şi că reclamantul nu a parcurs etapa contestaţiei reglementată de art.205 din O.G. nr. 92/2003.
Mai mult, dispoziţiile care impun plata acestei taxe sunt în vigoare, aplicarea acestora fiind obligatorie pentru toţi subiecţii de drept cărora li se adresează.
Recurenta a subliniat că solicitarea de restituire a taxei speciale nu este întemeiată şi nu are suport legal şi legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Din analiza art. 2141 reiese că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condiţiile stabilite de legiuitor, condiţii în care reclamantul nu se încadrează. S-a precizat că taxa s-a achitat în baza unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere faţă de actele normative invocate de reclamantă, iar invocarea prevederilor art. 148 din României şi ale art. 90 din Tratatul de aderare al României la CE, nu are relevanţă în cauză, având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special. S-a contestat şi pretinsul caracter discriminatoriu privind drepturile şi obligaţiile de natură fiscală ale reclamantului, în condiţiile în care taxa este stabilită şi se plăteşte pentru toate autoturismele, indiferent de proprietar şi de provenienţa acestora, pe baza principiului „poluatorul plăteşte”.
S-a mai susţinut că se impune virarea de către beneficiarul acestei taxe şi a dobânzilor aferente debitului principal, întrucât prin hotărârea atacată s-a instituit în sarcina pârâtei obligaţia de a achita atât taxa cât şi dobânzile legale aferente, fiind astfel un dezechilibru între prestaţiile impuse în sarcina pârâtei şi a chematului în garanţie; şi de asemenea, ca dobânzile să fie achitate în raport de disp. art. 124 din OG nr.92/2003, în ceea ce priveşte data de la care încep să curgă acestea.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs şi A.F.M. solicitând admiterea recursului.
Motivele de recurs au vizat faptul că, Curtea Europeană de Justiţie a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiţia ca respectivele taxe să respecte dispoziţiile art. 90 din Tratatul CE.
Astfel, nici un stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare. Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că art.90, primul paragraf din Tratatul CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate diferit şi după metode diferite, care conduc, fie chiar şi în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Mai mult, această parte nu poate fi obligată la plata dobânzilor, întrucât nu este titulara vreunui raport obligaţional cu contribuabilul, şi de asemenea, pentru acelaşi motiv, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat şi anularea următoarelor înscrisuri: Decizia nr. 420628/22.04.2010, în baza căreia s-a calculat taxa de plătit, chitanţa cu seria TS6 nr. 6644276/28.04.2010, cu care s-a încasat taxa de poluare şi Decizia nr. 198/22.07.2010, prin care s-a respins contestaţia reclamantului împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În aceste condiţii, este de observat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui petit privind anularea acestor înscrisuri pretins nelegale, caz în care, hotărârea atacată este nelegală întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei în integralitatea sa, fiind incidente în acest caz dispoziţiile art. 312 alin.1 teza I, alin.3, teza a II-a Cod procedură civilă, soluţia care se impune în acest caz, fiind aşadar, admiterea recursurilor şi casarea hotărârii atacate, întrucât modificarea acesteia nu este posibilă, întrucât s-ar admite soluţionarea acestui petit într-un singur grad de jurisdicţie.
Pe cale de consecinţă, cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe, urmând ca potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, să procedeze la soluţionarea şi acestui petit, cercetând legalitatea actelor atacate, prin prisma susţinerilor reclamantului şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
