Comercial – Acţiune în anulare a hotărârii AGA Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


Dezbaterile au avut loc în şedinţa secretă din data de 21 Octombrie 2008 şi au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, la cererea apărătorului pârâtei SC P.P. Com SRL pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunţarea la această dată, iar în urma deliberării a pronunţat următoarea hotărâre:

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanţă şi înregistrată sub nr.1397/116/2008 (număr în format vechi 1838/C/2008), reclamantul S. M., domiciliat în Călăraşi, ___ jud. Călăraşi, a chemat în judecată pe pârâţii SC P.P. Com SRL cu sediul în comuna Grădiştea, sat Rasa, jud. Călăraşi şi B. P. şi B.D., având acelaşi domiciliu – comuna Grădiştea, sat Rasa, jud. Călăraşi, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a hotărârii AGA a SC P P.Com SRL nr.3/03.06.2008 privind majorarea capitalului social cu 30.000 părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare, subscrise de către asociaţii societăţii, proporţional cu numărul părţilor sociale pe care le posedă fiecare. Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul S. M. a arătat că este asociat, alături de pârâţii B. P. şi B.D., al SC P.P. Com SRL şi deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 28%.

În primăvara acestui an reclamantul i-a comunicat asociatului B.P. că intenţionează să se retragă din societate şi doreşte să primească drepturile cuvenite, însă acesta i-a comunicat că i se cuvine o sumă derizorie.

La data de 26.05.2008, reclamantul a notificat societăţii intenţia sa de retragere, suma pretinsă şi dorinţa ca operaţiunea de majorare a capitalului social să fie amânată până la perfectarea actelor privind retragerea sa.

Ulterior, reclamantul a fost convocat la şedinţa AGA din 03.06.2008 ce avea un singur punct pe ordinea de zi: majorarea capitalului social conform art.12 din actul constitutiv al societăţii.

Reclamantul a mai arătat că a participat la şedinţa AGA împreună cu fiica sa pe care a mandatat-o special, iar propunerea sa de completare a ordinii de zi a şedinţei cu cererea sa de retragere din societate a fost respinsă. Reclamantul a votat împotriva majorării capitalului social şi nu a semnat procesul-verbal de şedinţă întocmit de asociatul B. P. pe o coală de hârtie.

Întrucât, în temeiul art.192 al.2 din modificată care prevăd că „pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”, reclamantul solicită să se constate nulitatea hotărârii AGA din 03.06.2008. Apreciază că votul tutor asociaţilor este obligatoriu pentru hotărârea ce are ca obiect modificarea actului constitutiv al societăţii.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a înţeles să se folosească de proba cu acte, depunând la dosar: hotărârea nr.3/03.06.2008, procesul verbal întocmit de B. P. pentru şedinţa din 03.06.2008, actul constitutiv al societăţii autentificat sub nr.956/22.02.2008, cererea de menţiuni nr.12212/13.06.2008, convocatorul şedinţei, notificarea din 26.05.2008.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC P.P.Com SRL Grădiştea a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

1.În primul rând, pârâta SC P. P. Com SRL a invocat trei excepţii:

-excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la motivele de fapt şi de drept care sunt invocate. În cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unor cauze de nulitate absolută, ci ale unei nulităţi relative, nefondate.

-excepţia tardivităţii acţiunii întrucât, fiind vorba de o cauză de nulitate relativă, potrivit prevederilor art.196 raportat la art.132 (2) din , trebuia formulată în termen de 15 zile de la data la care s-a ţinut Adunarea generală, la care reclamantul a fost prezent personal şi prin mandatar. Acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 03.07.2008, adică după trecerea unui termen de 30 de zile şi nu de 15 zile, cât ar fi fost legal.

-excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. P. şi B. D., în mod greşit plângerea reclamantului fiind formulată şi împotriva acestora, art.196 rap. la art.132 (5) din Legea 31/1990 prevăzând că „cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea reprezentată prin Consiliul de administraţie, respectiv prin directorat”.

2.Pe fondul cauzei, pârâta SC P. P. Com SRL a arătat că în mod greşit solicită reclamantul să se aibă în vedere art.192 (2) din Legea 31/1990 şi nu art.9 din Actul constitutiv.

Chiar art.192 al.2 din Legea 31/1990 invocat de reclamant prevede pentru modificarea actului constitutiv votul tuturor asociaţilor „în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”.

Art.9 din actul constitutiv prevede în mod expres că „majorarea capitalului social se poate face pe baza hotărârii Adunării generale a asociaţilor”, articol care înlătură prevederea din lege care cere votul unanim al asociaţilor.

Adunarea generală a asociaţilor, în lipsa altei prevederi în Actul constitutiv, „decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale”, conform art.192 (1) din Legea 31/1990.

Pârâta a depus şi actul constitutiv care a fost valabil în perioada 14.04.1999 – 22.04.2008, în care, la art.15 şi 18 au fost prevăzute „unanimitatea de voturi” respectiv „votul tuturor asociaţilor”, prevederi care au fost înlocuite din noul act constitutiv, pe baza noilor prevederi ale legii, care dau dreptul asociaţilor de a reglementa prin actul constitutiv şi alte majorităţi.

Aşa cum rezultă din textul hotărârii, aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial partea a –IV-a nr.3871/16.07.2008, este îndeplinită o dublă majoritate, atât a asociaţilor cât şi a părţilor sociale (2 din 3, respectiv 72%) în ce priveşte voturile „pentru”, la o reprezentare de 100% a asociaţilor, aşa cum prevede legea.

Această majoritate este cerută de actul constitutiv nu numai în ce priveşte majorarea capitalului social (art.9) ci şi în ce priveşte intrarea în societate de noi asociaţi (art.6), plata dividendelor (art.16) şi fuziunea societăţii (art.20).

Numai în art.10 – transmiterea de părţi sociale către persoane din afara societăţii – se prevede votul a 3 din capitalul social.

Deoarece asociaţii au înlăturat prin actul constitutiv (art.9) principiul unanimităţii, pentru adoptarea unei hotărâri privind majorarea capitalului social, era necesară doar întrunirea dublei majorităţi, a părţilor sociale şi a asociaţilor.

Pârâta SC P.P. Com SRL a solicitat proba cu acte, depunând la dosar: hotărârea nr.3 redactată în şedinţă şi redactată la calculator, cu anexa ce conţine contorul de cuvinte; cererea de depunere şi/sau menţionare acte nr.12212/13.06.2008 şi soluţia dată de judecătorul delegat prin Încheierea 1966/16.06.2008; hotărârea nr.3 publicată în M.O. partea a IV-a, nr.3871/16.07.2008; procesul verbal al şedinţei din 03.06.2008; actul constitutiv al societăţii valabil în prezent şi actul constitutiv ce a fost valabil în perioada 14.04.1999 – 22.04.2008; procesul-verbal din 18.08.2008; procesul-verbal din 04.09.2008; hotărârea nr.4/04.09.2008 redactată în şedinţă şi redactată ulterior în format electronic; bilanţul societăţii la 31.12.2007 şi bilanţul la 30.06.2008; actul adiţional privind cesiunea de părţi sociale şi contractul de cesiune.

La termenul de judecată din data de 21.10.2008, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâta SC P. P. Com SRL prin întâmpinarea formulată şi în aceeaşi şedinţă au fost soluţionate astfel:

-excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă având în vedere obiectul acţiunii – nulitatea absolută a hotărârii adunării generale, precum şi motivul invocat pentru constatarea acestei nulităţi, respectiv lipsa cvorumului prevăzut de lege pentru luarea hotărârii ce se contestă, motiv care este prevăzut de lege imperativ şi reprezintă o cauză de nulitate absolută.

-excepţia tardivităţii acţiunii a fost respinsă în raport de prevederile art.132 al.3 din Legea 31/1990, care prevăd că atunci când se invocă nulitatea absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil.

-excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B.P. şi B.D. a fost admisă, constatându-se că aceştia nu au calitate în cauză în raport de prevederile art.132 al.5 din Legea 31/1990. În cauză are calitate societatea SC P. P.Com SRL reprezentată prin cei doi administratori B. P. şi B. D., conform aceleiaşi dispoziţii legale – art.132 al.5 – Legea 31/1990.

Pe fondul cauzei, în raport de probele administrate în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prin hotărârea nr.3/03.06.2008 a AGA a SC P. P.Com SRL Grădiştea s-a decis majorarea capitalului social al acestei societăţi, prezenţi la şedinţa acestei adunări fiind toţi cei 3 asociaţi, însă numai asociaţii B. P. şi B.D. – ce deţin împreună 72% capital social (voturi) au votat în favoarea majorării capitalului social, iar asociatul S. M. ce deţine 28% din capitalul social (voturi) a votat împotriva acestei majorări.

Toate părţile au fost de acord cu privire la această participare la adunarea generală şi cu privire la numărul voturilor „pentru” şi „împotriva” majorării capitalului social.

Neînţelegerea asociaţilor priveşte cvorumul necesar potrivit legii pentru majorarea capitalului social.

Cu privire la acest aspect tribunalul urmează a avea în vedere dispoziţiile art.192 al.1 şi 2 din Legea 31/1990.

Potrivit art.192 al.1 din Legea 31/1990 „adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când actul constitutiv prevede altfel”.

La al.2 din art.192 se prevede excepţia la regula stabilită la alin.1, respectiv „pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care în actul constitutiv se prevede altfel”.

Cum majorarea capitalului social reprezintă o modificare a actului constitutiv, în această situaţie se aplică dispoziţiile art.192 al.2 din Legea 31/1990, fiind necesar deci votul tuturor asociaţilor exprimat în adunarea generală în favoarea acestei majorări pentru a opera modificarea.

Analizând actul constitutiv al SC P. P. Com SRL Grădiştea, se constată că la art.9 al.3 s-a prevăzut că „majorarea capitalului social se poate face pe baza hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor” fără alte menţiuni nici la acest articol şi nici la cele privind adunările asociaţilor acestei societăţi (art.11-12) cu privire la abateri de la dispoziţiile Legii 31/1990 privind cvorumul necesar pentru luarea anumitor măsuri (cum ar fi modificarea actului constitutiv, respectiv majorarea capitalului social).

În această situaţie, neexistând în actul constitutiv al SC P. P.Com SRL excepţii privind cvorumul necesar pentru modificarea actului constitutiv, tribunalul constată că în baza art.192 al.2 din Legea 31/1990 pentru majorarea capitalului social al SC P. P.Com SRL este necesar votul tuturor asociaţilor acestei societăţi şi nu votul majorităţii conform susţinerilor formulate de pârâta SC P. P. Com SRL prin administratorii săi B. D. şi B. P..

Faţă de aceste considerente, tribunalul constată că hotărârea nr.3/2008 a AGA a SC P. P. Com SRL privind majorarea capitalului social al acestei societăţi nu a fost luată cu votul tuturor asociaţilor societăţii conform art.192 al.2 din Legea 31/1990, aşa încât urmează a admite acţiunea formulată de reclamantul S. M. împotriva pârâtei SC P. P. Com SRL Grădiştea, jud. Călăraşi şi a constata nulitatea absolută parţială a hotărârii nr.3/03.06.2008 a AGA a SC P. P. Com SRL Grădiştea, jud. Călăraşi, respectiv numai a art.3 privind majorarea capitalului social al societăţii comerciale, din această hotărâre.

Faţă de faptul că instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. P. şi B. D. pentru considerentele arătate anterior, urmează a respinge acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor B. P. şi B. D. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.

În baza art.274 Cpc, urmează a obliga pe pârâta SC P. P. Com SRL Grădiştea către reclamantul S. M. la plata sumei de 618 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul S. M. împotriva pârâtei SC P. P.Com SRL Grădiştea, jud. Călăraşi.

Constată nulitatea absolută parţială a hotărârii nr.3/03.06.2008 a AGA a SC P. P.Com SRL Grădiştea, jud. Călăraşi, respectiv numai a art.3 privind majorarea capitalului social al societăţii comerciale, din această hotărâre.

Respinge acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor B. P. şi B. D. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.

Prezenta hotărâre se va menţiona în şi se va publica în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, la rămânerea ei irevocabilă.

Obligă pe pârâta SC P. P. Com SRL Grădiştea către reclamantul S. M. la plata sumei de 618 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2008.