COMERCIAL. Acţiune în dezdăunare. Incidenţa art. 16 din Ordinul CSA nr. 113.133 aplicabil accidentelor de circulaţie pentru anul 2007, în cazul în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane implicate în eveniment Acţiuni (în): anula


Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 6269/200/2008 din 21.08.2008, reclamanta S.A-R. A. S.A.. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul M I, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 6079,15 lei cu titlu de despăgubiri precum şi a dobânzilor legale până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la data de 30.06.2007, pârâtul a contribuit împreună cu A V la producerea unui accident de circulaţie, întrucât nu a respectat semnificaţia marcajului continuu, ambii conducători auto fiind sancţionaţi contravenţional. La momentul deschiderii dosarului de daune, pârâtul nu a prezentat şi procesul verbal de contravenţie prin care fusese sancţionat, beneficiind astfel de întreaga despăgubire în sumă de 12.158,30 lei, cu încălcarea prevederilor art. 16 din Ordinul CSA nr. 113.133/2007.

Prin sentinţa nr. 5525 din 20.10.2008 s-a admis acţiunea ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 6079,15 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii legale, practicată de BNR, începând cu data de 18.06.2008 până la data plăţii efective a debitului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că :

Deşi accidentul rutier din 30.06.2007m localizat pe DN 2 E 85 la km 149 + 200 s-a produs din culpa comună a pârâtului M I (efectuarea virajului la stânga cu încălcarea marcajului longitudinal continuu) şi a conducătorului auto A V (efectuarea manevrei de depăşire pe partea stângă a autoturismului condus de pârât), ambii fiind sancţionaţi contravenţional conform procesului verbal seria PCA nr. 1134 214 şi nr. 1134215,

Pârâtul a încasat întreaga despăgubire în valoare de 12.158,30 lei întrucât la momentul deschiderii dosarului de daune nu a prezentat procesul verbal prin care a fost sancţionat contravenţional, contrar prevederilor art. 16 din Ordinul CSA nr. 113133/2007, potrivit cărora în situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art. 303 din acelaşi cod.

În expunerea motivelor de recurs, pârâtul a invocat în esenţă că, instanţa fondului, neexercitându-şi rolul activ, nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu a procedat la administrarea unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului, viteza de deplasare a autoturismului condus de Alexe Vasile şi vinovăţia în producerea accidentului.

Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare conform art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. 119 din 13.02.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia Comercială şi de Administrativ s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 5525 din 20.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut :

Conform prevederilor art. 16 din Ordinul CSA nr. 113.133 aplicabil accidentelor de circulaţie pentru anul 2007,

„ (1) – În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă – culpa comună. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi constatată prin orice mijloc de probă.

(2) – În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului”.

În cauza dedusă judecăţii, accidentul rutier s-a produs din culpa ambilor conducători auto : pârâtul M I efectuând manevra de viraj la stânga cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, iar conducătorul auto A V manevra de depăşire pe partea stângă a autoturismului condus de pârât, astfel că cele două autoturisme au fost avariate.

Atât M I cât şi A V au fost sancţionaţi contravenţional, primul în baza procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 1134214/30.06.2007 iar al doilea în baza procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 113415/30.06.2007.

Prin sentinţa civilă nr. 655/17.04.2008 pronunţată de Judecătoria Rm. Sărat, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 1184215/30.06.2007 încheiat în numele contravenientului A V, reţinându-se că a fost încheiat cu vicii de formă, în sensul nerespectării prevederilor art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Pârâtul M I nu a contestat procesul verbal de contravenţie seria PCA nr. 1184214/30.06.2007 încheiat în numele său, recunoscându-şi vinovăţia la producerea accidentului în sensul efectuării virajului stânga cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, atât prin declaraţia dată la organul de poliţie, cât şi în cadrul dosarului nr. 108/287/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 655/2008.

Demarând procedura legală în dezdăunare, pârâtul s-a adresat societăţii de de răspundere civilă a celuilalt conducător auto, respectiv reclamantei, fără să prezinte însă procesul verbal prin care a fost sancţionat contravenţional, astfel că a încasat întreaga despăgubire în valoare de 12.158,30 lei, deşi conform normelor legale invocate anterior era îndreptăţit să primească doar jumătate din valoarea reparaţiei autoturismului BZ -10-DMI implicat în accident : 6079, 15 lei.

Mai mult, la momentul soluţionării dosarului de daune, pârâtul a dat o declaraţie pe propria-i răspundere prin care s-a obligat să restituie despăgubirea primită în cazul în care actele încheiate de poliţie în baza cărora s-a efectuat plata sunt anulate.

În raport de situaţia în fapt şi în drept expusă, tribunalul reţine că instanţa fondului a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat cu înscrisuri, dar şi o justă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, astfel că în cauză nu se impunea efectuarea vreunei expertize contabile.

??

??

??

??

1