COMERCIAL : Acţiune în rstituirea unui bun mobil evaluat sub suma de 100.000 lei. Competenţa materială în soluţionarea cauzei Competenţă materială


Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. X/X/2009 din 12.08.2009 reclamanta SC F.M. SRL Buzău a chemat în judecată pe pârâtul Z.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la restituirea autoturismului marca BMW înmatriculat sub nr. X, proprietatea sa.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că deşi în cursul anului 2008 a împrumutat autoturismul pârâtului spre folosinţă gratuită timp de o lună, acesta a refuzat în mod sistematic să i-l restituie la termenul restabilit la 15.07.2009 conform procesului verbal din 15.06.2009 încheiat pe fondul efectuării procedurii prealabile de conciliere.

Prin sentinţa nr. X/2009 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de instanţă, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut că cererea de restituire a autoturismului este neevaluabilă în bani, făcând aplicarea prin consecinţă a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar în baza art. 303 din acelaşi cod.

În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat în esenţă că instanţa fondului a apreciat în mod greşit că acţiunea în restituirea autoturismului este neevaluabilă în bani, deşi valoarea bunului, de 40.000 lei, atrage competenţa materială de soluţionare a litigiului a Judecătoriei.

Prin decizia nr. X/2010 s-a admis ca întemeiat recursul declarat de reclamantă, s-a casat sentinţa atacată dispunându-se trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii

În acest sens s-a avut în vedere:

Conform dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din , judecătorul judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, in afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.

Potrivit art. 2 pct.1 lit. a) din acelaşi cod, tribunalul judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Contrar considerentelor sentinţei atacate, dar şi pe fondul practicii judiciare neunitare în materie, aspect neimputabil însă instanţei fondului, tribunalul apreciază că acţiunea pendinte judecăţii, ce vizează restituirea unui bun a cărui valoare se plasează sub pragul legal de 100.000 lei, este evaluabilă în bani, atrăgând prin consecinţă competenţa materială de soluţionare a litigiului a Judecătoriei Buzău.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.5 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a casat sentinţa atacată, dispunându-se trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

1