COMERCIAL : Cerere în anularea formelor de executare. Eroare materială strecutată în titlul executoriu. Casarea soluţiei şi trimiterea cauzei aceleeaşi instanţe pentru a se pronunţa pe fond Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


1) – Obiectul acţiunii

Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.9878/200/2010 din 14.07.2010 , petenta SC L.P. C. SRL Cernăteşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea formelor de silită pornite împotriva sa de intimata AFPMX prin poprirea înfiinţată pe conturile sale , în aplicarea dispoziţiilor artz.149 din OG nr.92/2003, conform adresei de înfiinţare a popririi nr.164251/8.07.2010 emisă în baza titlurilor executorii nr.18827/22.02.2010, nr.142625/1.03.2010, nr.145272/30.03.2010 şi nr.146665/7.04.2010, până la concurenţa sumei de 12.074 lei , pretins datorată debitorului său urmărit SC A. . SRL, societate aflată în reorganizare judiciară , reprezentată prin administrator judiciar SC W.U M. SRL.

2.) – Motivarea contestaţiei

2.1.) – În fapt, contestatoarea a susţinut că nu datorează nicio sumă de bani debitorului urmărit de organul fiscal : SC A. F. SRL, factura fiscală nr.00107/1.04.2009 în valoare de 70.686 lei fiind achitată prin girarea a şase bilete la ordin în valoare de 66.587,52 lei şi ordinul de plată nr.42/5.05.2009 emis pentru suma de 4.098,48 lei .

2.2.) – În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art.172-173 din OG nr.92/2003.

3.) – Întâmpinarea

3.1.) – Citată pentru primul termen de judecată din 29.07.2010 , în aplicarea dispoziţiilor art.174 alin 1 din OG nr.92/2003, intimata Administraţia Financiară a Municipiului Buzău a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive , solicitând totodată introducerea în proces a Administraţiei Financiare Publice a Comunei Mărăcineni din cadrul Direcţiei generale a Finanţelor Publice judeţul Buzău în a cărei rază teritorială îşi are sediul terţul poprit ( fila 23 dosar).

3.2.) – Chemată în proces de contestatoare , intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sfântu Gheorghe , judeţul Covasna a formulat întâmpinare , solicitând : dovedirea de către contestatoare a calităţii sale procesual active şi introducerea în proces a Administraţiei Finanţelor Publice a Comunei Mărăcineni iar pe fond respingerea contestaţiei ca neîntemeiată întrucât din evidenţele contabile ale debitorului său urmărit rezultă că petenta nu i-a achitat factura nr.000107/1.04.2009 în valoare de 70.686 lei ( filele 39 – 43).

4.) – Probe

4.1.) – În sprijinul susţinerilor formulate , părţile în proces au depus înscrisuri la dosar : contestatoarea la filele 7-20 şi 26-30 ,iar Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sfântu Gheorghe la filele 48 – 51.

5.) – Soluţia instanţei fondului

5.1.) – Prin sentinţa nr.6600 din 20.10.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei SC Leul Prod Com SRL Cernăteşti şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Buzău , respingându-se contestaţia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

5.2.) – Admiţând excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatoarei , instanţa fondului a reţinut că datele de identificare ale societăţii contestatoare : SC Leul Prod Com SRL Cernăteşti ( J10/109/2004, CIU RO 16120593) nu corespund cu cele ale societăţii împotriva căreia Administraţia Finanţelor Publice a Municpiului Sfântu Gheorghe a emis adresa de înfiinţare a popririi fundamentată pe cele 4 titluri executorii : SC Leul Prod Com SRL Cernăteşti ( J10/354/1994, CUI 5335139), astfel că pricinii îi sunt incidente dispoziţiile art.109 alin.1 raportat la art.112 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă .

5.3.) – Admiţând excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei Administraţia Finanţelor Publice Buzău, instanţa fondului a dat eficienţă dispoziţiilor art.174 alin.1 din OG nr.92/2003, în raport de care organul de executare competent este Administraţia Finanţelor Publice a Comunei Mărăcineni din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău.

5.4.) – Drept consecinţă a admiterii excepţiei invocate de intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sfântu Gheorghe , instanţa fondului a respins contestaţia ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

6.) – Recursul

6.1.) – Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303 .

6.2.) – În expunerea motivelor de recurs, contestatoarea a invocat greşita respingere a contestaţiei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă, în condiţiile în care din eroare s-au menţionat numărul de înregistrare şi codul fiscal al altei societăţi, asemănătoare ca denumire , dar cu acelaşi sediu social şi acelaşi administrator şi asociat unic, aspect confirmat de întreaga documentaţie depusă la dosar; soluţionarea pe fond a contestaţiei fără ca excepţiile invocate să fi fost puse în discuţia părţilor în proces, dar şi cu încălcarea dreptului său la apărare; ignorarea de către instanţa fondului a probelor administrate în cauză, de natură să ateste că petenta a achitat integral factura nr.000107 din 1.04.2009; nerespectarea de către instanţa fondului a prevederilor art.174 alin.1 din OG nr.92/2003, în raport de care era obligată să introducă în proces Administraţia Finanţelor Publice a Comunei Mărăcineni.

7.) – Întâmpinarea la recurs

În aplicarea prevederilor art.115 – 118 din , intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sfântu Gheorghe a formulat întâmpinare , prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reluând întocmai considerentele întâmpinării depuse la fondul cauzei.

8.) – Soluţia tribunalului

Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului , de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate , precum şi din oficiu conform art.304? din Codul de procedură civilă , tribunalul constată:

8.1.) – Deşi factura fiscală nr.000107/1.04.2009 emisă de debitorul urmărit de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sfîntu Gheorghe pentru suma de 70.686 lei , ce fundamentează începerea executării silite , priveşte pe cumpărătorul SC Leu Prod Com SRL Cernăteşti : CUI 5335139 ( fila 15) , adresa de înfiinţare a popririi emisă de autoritatea fiscală enunţată , sub nr.164251 din 8.07.2010 se referă la SC Leu Prod Com SRL Cernăteşti : CUI 5335139 ( fila 6) .

8.2.) – Se constată, deci,că s-au aflat în eroare materială nu numai contestatoarea , dar şi însuşi organul fiscal , în condiţiile în care acesta din urmă a menţionat ca şi terţ poprit SC Leul Prod Com SRL Cernăteşti, indicând însă codul fiscal al SC Leu Prod Com SRL ( poprirea considerându-se înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare).

8.3.) – Eroarea materială în care s-au aflat ambele părţi în proces este mai mult decât evidentă , în raport de întreaga documentaţie depusă la dosar de către contestatoare cu care se demonstrează neechivoc calitatea procesual activă a SC Leu Prod Com SRL Cernăteşti , judeţul Buzău.

8.4.) – În contextul expus, în raport de prevederile imperative ale art.174 alin.1 din OG nr.92/2003, potrivit cărora la judecarea contestaţiei, în cazul executării prin poprire , instanţa va cita şi organul de executare în a cărei rază teritorială îşi are sediul terţul poprit , în cauză se impunea citarea Administraţiei Finanţelor Publice a Comunei Mărăcineni ( astfel cum a solicitat Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău , aceasta fiind citată conform rezoluţiei puse de judecător la înregistrarea acţiunii) .

8.5.) – Tribunalul nu primeşte celelalte motive de critică reţinând că instanţa fondului a pus în discuţie excepţiile la termenul din 20.10.2010, când contestatoarea a fost reprezentată prin avocat.

9.) – Soluţia tribunalului

9.1.)- Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.5 din Codul de procedură civilă se va admite recursul ca întemeiat şi se va casa sentinţa atacată , dispunându-se trimiterea cauzei aceleaşi instanţe pentru a se pronunţa pe fond .

9.2.) – În rejudecare, vor fi examinate susţinerile şi apărările părţilor în proces, verificându-se câtimea reală a datoriei în raport de factura fiscală nr.000107/1.04.2009 emisă pentru suma de 70.686 lei şi adresa de înfiinţare a popririi pentru suma de 12.074 lei , precum şi efectuarea plăţii, în raport de ordinul de plată nr.42/5.05.2009 şi cele 6 bilete la ordin – invocate de contestatoare.