Deliberând asupra recursului comercial de faţă constată:
1.) – Obiectul acţiunii
1.1.) – Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Rm.Sărat sub nr.2330/287/2009 din 6.10.2009, reclamanta SC G. A. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul G. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 26.073,08 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în baza asigurării facultative Casco şi la plata dobânzii legale calculată de la data pronunţării sentinţei până la data plăţii integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a învederat că urmare a producerii accidentului de circulaţie din 28.11.2006, ce s-a soldat cu avarierea autoturismului B- 54-FYF asigurat Casco la SC G. A. SA, conform extrasului de cont din 22.03.2007 şi facturii fiscale nr.7833284 a plătit pentru asiguratul păgubit suma de 26.073,08 lei, corespunzător avariilor stabilite prin procesul verbal de contravenţie(necontestat de făptuitorul G.A., conducătorul celuilalt autoturism BZ -05-LKN) şi procesul verbal de constatare întocmit de inspectorul de daune.
S-a precizat că deşi s-a efectuat procedura de conciliere, pârâtul nu a dat curs convocării , invocându-se în drept prevederile art.998 -999,art.1106 din Codul civil, art.22 din Legea nr.136/1995 şi art.7201 Cod proc.civilă.
1.2. ) – Întâmpinarea
Pârâtul a formulat întâmpinare pentru termenul de judecată din 28.01.2010, invocând pe cale de excepţie prescripţia dreptului la acţiune (în raport de depăşirea termenului special de 2 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958) şi prematuritatea introducerii acţiunii (întrucât nu a avut cunoştinţă de pretinsa notificare comunicată în vederea concilierii prealabile a litigiului), iar pe fond netemeinicia acţiunii (în condiţiile în care accidentul rutier s-a produs din culpa ambilor conducători auto şi nu din culpa sa exclusivă).
La termenul de judecată din 03.05.2010, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând motivat respingerea ca neîntemeiată a excepţiilor invocate de pârât, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
2.) – Soluţia fondului
2.1.) – Prin sentinţa nr.945 din 10.05.2010 pronunţată de Judecătoria Rm.Sărat s-au respins excepţiile invocate şi s-a admis acţiunea ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 26.073,08 lei cu titlu de despăgubiri civile, a dobânzii legale calculate de la data pronunţării sentinţei până la plata efectivă a debitului şi la plata sumei de 1659 lei cheltuieli de judecată.
2.2.) – Respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa fondului a reţinut că dreptul asigurătorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabil pe calea dreptului comun, neintrând în discuţie un raport juridic contractual între asigurat şi asigurator, astfel că acţiunea a fost introdusă înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani.
2.3.) – Respingând excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, instanţa a avut în vedere faptul că reclamanta a efectuat procedura prealabilă a concilierii prevăzute la art.7201 din Codul de procedură civilă, conform notificării emise şi dovezii de confirmare a primirii acesteia, acte depuse la filele 8,9 dosar.
2.4.) – Pe fond, instanţa a reţinut în fapt şi în drept:
– La data de 28.11.2006 autoturismul BZ-05-LKN condus de pârât a fost implicat pe raza judeţului Sibiu, într-un eveniment rutier ce s-a soldat cu avarii produse autoturismului B-54-FYF asigurat Casco la reclamantă.
În baza verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliţie asupra dinamicii producerii accidentului de circulaţie, s-a stabilit culpa exclusivă a pârâtului, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal de contravenţie seria AY nr.3150956 din 28.11.2006, necontestat de pârât.
Asiguratul a încasat despăgubirea în cuantum de 26.073,08 lei, în baza contractului de asigurare, conform extrasului de cont din 22.03.2007 şi facturii nr.7833284, astfel că, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii răspunderii civile delictuale reglementate de art.998 – 999 din Codul civil, coroborat cu art.22 din Legea nr.136/1995.
3.) – Recursul
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 303, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
3.1.) – În expunerea motivelor de recurs, pârâtul a invocat greşita respingere de către instanţa fondului a excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune (deşi litigiului îi sunt incidente dispoziţiile art.3 alin.2 din D. nr.167/1958 referitoare la termenul de 2 ani) şi a excepţiei privind prematuritatea introducerii acţiunii (deşi nu a semnat confirmarea de primire a notificării emise de reclamantă în vederea efectuării procedurii concilierii directe), iar pe fond injusta sa obligare la plata unor despăgubiri nedovedite (în condiţiile în care nu s-au pus în discuţie şi nici nu s-au administrat probele solicitate).
3.2.) – La termenul de judecată sin 10.12.2010, recurentul a formulat o cerere de scutire/reducere/eşalonare a taxei judiciare de timbru, conform art. 6 din OUG nr.51/2008, la care a renunţat, însă, la termenul de judecată din 14.01.2011, sens în care a achitat taxele de timbru legal datorate (filele 10,20,21).
Legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a înfăţişat în instanţă.
4.) – Prin decizia nr. 29 din 14.01.2011 s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de pârât.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:
4.1.) – În referire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune:
Motivul de critică este neîntemeiat.
În raport de prevederile art.3 al.1 şi 2 din Decretul nr.167/1958 şi de situaţia în fapt dedusă judecăţii, instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că termenul de prescripţie incident acestui litigiu, având ca obiect dreptul de regres pentru recuperarea despăgubirilor achitate de către reclamantă, în calitate de asigurator, către asiguratul păgubit , este termenul general de prescripţie, respectiv termenul de 3 ani instituit la alineatul 1 al articolului 3 din actul normativ invocat.
Termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art.3 alin.2 invocat de pârât, este un termen special, aplicabil, astfel cum însuşi textul defineşte „ în raporturile ce izvorăsc din asigurare”. Fiind un termen special, el este de strictă interpretare şi priveşte prin consecinţă numai raporturile născute între asigurat şi asigurator.
Or, în condiţiile în care între reclamantă şi pârât, nu există vreun raport juridic direct, dreptul de regres al reclamantei exercitându-se în temeiul subrogaţiei legale în dreptul persoanei păgubite, prin aplicarea dispoziţiilor art.22 din Legea nr.136/1995 şi ale art.998,999 din Codul civil, termenul special de prescripţiei invocat de pârât nu este incident cauzei.
4.2.) – În referire la excepţia prematurităţii introducerii acţiunii:
Motivul de critică este neîntemeiat.
Motivul de critică este neîntemeiat.
Instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat, în baza probatoriului cu înscrisuri administrat, că reclamanta a efectuat procedura prealabilă obligatorie a concilierii directe, în aplicarea dispoziţiilor art.109 şi ale art.7201 din Codul de procedură civilă.
S-a avut în vedere în acest sens notificarea adresată pârâtului ( depusă la fila 7 dosar fond) şi confirmarea de primire a notificării ( depusă la fila 6 dosar fond), semnătura aplicată de pârât pe confirmarea de primire fiind identică cu cea aplicată pe procesul verbal de contravenţie seria AY nr.3150956/28.11.2006 (depus la fila 11 dosar fond).
4.3.) – Referitor la motivul de critică privind nepunerea în discuţie şi neadministrarea probelor solicitate în apărare:
De necontestat, prin întâmpinarea depusă de pârât la filele 36 – 37, pentru termenul de judecată din 28.01.2010, după alte două termene de judecată din 10.11.2009 şi respectiv 18.12.2009, s-a solicitat la modul general „administrarea probei cu înscrisuri, martori, eventual expertiză auto”.
La următoarele termene de judecată stabilite pentru 1.03.2010 şi 29.03.2010, cauza s-a amânat la cererea justificată a avocatului pârâtului, datorită imposibilităţii prezentării în instanţă, iar la termenul de judecată din 3.05.2010 când au lipsit ambele părţi, respingând ca nejustificată cererea formulată de avocatul pârâtului în sensul acordării unui nou termen de judecată, instanţa a păşit la dezbaterea pe fond a procesului, amânând pronunţarea pentru 10.05.2010.
Tribunalul reţine că instanţa fondului a apreciat în mod corect asupra suficienţei probatoriului administrat în cauză şi că pârâtul a manifestat o atitudine neechivoc pasivă, neprezentând interes în administrarea vreunui probatoriu, ci doar intenţia de tergiversare a judecăţii litigiului, spre întârzierea executării silite a daunei.
5.)- Soluţia tribunalului
Pentru considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârât împotriva sentinţei nr.945 /10.05.2010 pronunţată în dosarul nr.2330/287/2009 al Judecătoriei Rm.Sărat în contradictoriu cu intimata SC G.A. SA Bucureşti
