Comercial. Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor Societăţi comerciale


Pentru a hotarâ astfel, prima instanta a retinut ca la momentul deschiderii procedurii, respectiv la 25.05.2009, în Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare s-a înscris ca si suma garantata în favoarea contestatoarei suma de 70.000 lei si abia la data de 5.06.2009 a avut loc încheierea între contestator si debitor a actului aditional prin care se extinde limita garantiei pâna la concurenta datoriei de 400.000 lei, iar la data de 20.07.2009 se modifica contractul dintre parti si în ce priveste bunurile cu care s-a garantat, operatiuni aratate de altfel si de catre contestator în cuprinsul contestatiei.

Desi contestatorul afirma ca modificarile intervenite cu privire la suma garantata si obiectul garantiei au caracterul unei îndreptari de eroare materiala, judecatorul sindic apreciaza ca acestea sunt în fapt modificari ale obiectului contractului dintre parti, care au intervenit dupa data deschiderii procedurii.

Prin urmare, aceste modificari puteau sa aiba loc doar în conditiile art. 46 al. 1 din privind procedura insolventei, însa în cauza nu exista o autorizare a Judecatorului sindic în acest sens.

În consecinta, vazând ca operatiunea de marire a valorii garantate si largirea obiectului garantiei depaseste limitele prev. de art. 49 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, Judecatorul sindic va respinge contestatia.

Referitor la solicitarea de trecere în faliment, vazând ca, administratorul judiciar a propus intrarea debitorului în faliment în baza art. 54 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, propunere cu care administratorul special al debitorului, a fost de acord, judecatorul sindic va dispune trecerea debitorului în faliment.

Prin Decizia civila nr. 69/18 ianuarie 2010, a Curtii de Apel Timisoara a fost admis recursul declarat de creditoare, fiind admisa contestatia formulata de aceasta, dispunându-se înscrierea în întregime a creantei acestei creditoare ca si creanta garantata cu garantii reale în proprietatea debitoarei.

Pentru a hotarî astfel Curtea a retinut ca , în mod corect a constatat instanta de fond ca ulterior deschiderii procedurii insolventei între creditoarea recurenta si debitoare a intervenit actul aditional nr. 1/05.06.2009 la contractul de garantie reala mobiliara fara deposedare nr.223/07.04.2008, act aditional prin care se modifica art. 1 al contractului în sensul ca, garantul debitor constituie în favoarea creditorului garantat o garantie reala mobiliara fara deposedare pâna la concurenta sumei de 400.000 lei, conform contractului de credit nr.475/03.04.2008, cu dobânzi, penalitati, comisioane, majorari si orice alte sume datorate în baza contractului.

Debitoarea contractând ulterior deschiderii procedurii, conventia constatata prin actul aditional cade sub incidenta dispozitiilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora „În afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.”

Se observa însa ca, anterior constatarii nulitatii, actul se bucura de prezumtia de validitate si doar în litigiul declansat de o cerere în anulare a actului se pot analiza apararile partilor, nicidecum în contestatia formulata împotriva tabelului preliminar.

Într-adevar, nulitatea absoluta – cum este cea prevazuta de art. 46 Legea nr.85/2006 – este sanctiunea de drept civil ce se aplica în cazul nerespectarii, la încheierea unui act juridic, a unei norme juridice imperative, ce ocroteste un interes general; societatea fiind direct interesata în anularea actului juridic, nulitatea poate fi propusa de orice persoana interesata.

În speta însa, judecatorul-sindic nu a fost sesizat cu nici o cerere de constatare a nulitatii actului aditional, neexistând nici o hotarâre judecatoreasca care sa declare nulitatea conventiei, lipsirea acesteia de efecte este nelegala.

Pentru aceste considerente, Curtea în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/ 2006, art. 312 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmeaza a se admite recursul creditoarei CB a se modifica în parte sentinta recurata, în sensul admiterii contestatiei la tabelul preliminar de creante si înscrierii în întregime a creantei de 448.332,28 lei, ca si creanta garantata cu garantii reale în proprietatea debitoarei.