Comercial –deschidere procedură insolvenţă-contestaţie Cereri


R O M Â N I A

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV

Sentinţa Civilă Nr. 190

Şedinţa publică de la 06 Februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 07 aprilie 2008, reclamanta S.C. TL S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. H S.R.L. Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei în conformitate cu Lg. 85/2006.

În motivarea cererii sale a arătat că între reclamantă şi pârâtă s-au încheiat contracte de leasing financiar , prin care reclamanta s-a obligat să pună la dispoziţia pârâtei două autovehicule, unul marca Mercedes Benz Cls. 320 CDI şi Merceds Benz A cls. 160TDI, iar pârâta se obliga să plătească ratele de leasing, pentru cele două autovehicule.

Debitoarea nu a mai achitat ratele de leasing, o perioadă mai mare de 30 zile, deşi a fost notificată, cuantumul creanţei ridicându-se la suma de 63.289,68 debitul principal, la care se mai adaugă şi penalităţi de întârziere.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei copii de pe înscrisurile: reprezentând copiile facturilor fiscale, copia contractelor de leasing nr. 9736/29.09.2005 şi 9737/29.09.2005.

Fiind notificată debitoarea în conformitate cu art. 33 pct. 1 din Lg. 85/2006, aceasta a formulat contestaţie la cererea reclamantei creditoare, prin care a arătat că nu se află în şi a solicitat respingerea cererii reclamantei creditoare şi simplul refuz de a achita datoriile scadente nu conduce automat la declararea stării de insolvenţă.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar de aceasta, ordine de încasare în numerar în număr de 5, copii ale registrului de casă.

S-a înaintat contestaţia reclamantei, care a formulat răspuns, şi a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată pe motivul că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, că cuantumul creanţei depăşeşte suma de 10.000 ron, iar de la ultima plată efectuată a trecut mai mult de 30 de zile.

Analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine:

Reclamanta S.C. TL S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. H S.R.L. Tulcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei în conformitate cu Lg. 85/2006.

Debitoarea S.C. H S.R.L. Tulcea a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii solicitând respingerea cererii ca nefondată, motivat de faptul că nu se află în insolvenţă.

A depus în susţinerea cererii copii ale ordinelor de încasare de la diferiţi debitori, un registru de casă pentru a face dovada că nu se află în insolvenţă şi că îşi desfăşoară activitatea şi a invocat că simplul refuz de a mai face plăţi nu înseamnă că se află în insolvenţă.

Reclamanta a arătat că între aceasta şi pârâtă există două contracte de leasing financiar , prin care reclamanta s-a obligat să pună la dispoziţia pârâtei două autovehicule, unul marca Mercedes Benz Cls. 320 CDI şi Merceds Benz A cls. 160TDI, iar pârâta se obliga să plătească ratele de leasing, pentru cele două autovehicule, iar pârâta debitoare nu a mai achitat ratele, creanţa debitoarei de la data formulării cererii creanţa fiind de 63289,68 lei.

Se reţine că debitoarea contestatoare nu motivează în vreun fel refuzul la plată faţă de reclamanta creditoare.

Mai mult de atât se reţine că reclamanta creditoare are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care depăşeşte valoarea prag de 10.000 ron, iar debitoarea nu a făcut nici un început de dovadă că doreşte să achite creanţa către reclamanta creditoare şi nici nu a probat în vreun fel motivul pentru care nu face plăţi către reclamanta creditoare, având în vedere cele două contracte aflate în curs de derulare.

În consecinţă se reţine că Lg. 85/2006 se aplică acelor categorii de persoane aflate în insolvenţă, iar prin insolvenţă înţelegându-se acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

Concluzionând, condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de reclamanta creditoare trebuie raportate atât la calitatea creanţei, care trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă cât şi la aprecierea stării de insolvenţă a debitoarei.

Cum în cauză s-a constatat că reclamanta creditoare are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitoare, sumă recunoscută ca fiind datorată nefiind contestată de către debitoare care nu motivează nici într-un fel refuzul său la plată, iar valoarea prag a creanţei depăşeşte suma de 10.000 ron , pentru admisibilitatea cererii şi cum nu s-au făcut dovezi că nu se află în incapacitate de plată, prin efectuarea de plăţi către reclamantă urmează a fi respinsă contestaţia formulată de către debitoarea S.C. H S.R.L. Tulcea ca nefondată,

Urmează ca în temeiul art. 33 pct. 4 raportat la art. 1 alin. 1 din Lg 85/2006 să fie admisă cererea reclamantei debitoare S.C. TL. Bucureşti şi se va dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală faţă de debitoarea S.C.H S.R.L. Tulcea.

Având în vedere ofertele depuse la dosarul cauzei urmează a se desemna în temeiul art.34 din Lg.85/2006, în calitate de administrator judiciar pe HM Expert I.P.U.R.L. Bucureşti, care va exercita atribuţiile prev.de art.20 din Lg.85/2006 şi pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum şi orice alte atribuţii care îi revin, cu o retribuţie de 2000 ron.

În temeiul art.47 alin.3 din lege se va ridica în tot dreptul de administrare al debitoarei, conducerea fiind exercitată de administratorul judiciar.

În temeiul art.42 alin.1 din Lg.85/2006, se va înterzice administratorilor debitoarei, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului sindic, părţile sociale sau de interes deţinute de debitoare.

În temeiul art.44 din Lg.85/2006 va fi obligată debitoarea să pună la dispoziţie administratorului judiciar toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

În temeiul art.35 Lg.85/2006 se va obliga debitoarea să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev.de art.28 alin.1 în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii.

Urmează ca în temeiul art.41 din legea nr.85/2006, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială numită generic “accesorii”, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia creanţelor garantate care se înscriu în tabelul definitiv şi/sau în tabelul definitiv consolidat, după caz, la valoarea garanţiilor, evaluate conform art.39 alin.(1) lit.A, dar nu mai mult decât valoarea totală a creanţei garantate de acea garanţie.

În temeiul art.54 şi art.20 alin.1 lit.a din Legea 85/2006 se va dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de 30 zile de la desemnare, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală.

Stabileşte termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitoarei, prev.de art.20 alin.1 lit.b şi art.59 alin.1 din lege, la data de 06 aprilie 2009

Dispune ca administratorul judiciar să notifice, conform codului de procedură civilă, intrarea în procedura insolvenţei, în forma generală, tuturor creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea menţiunii, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene:

– Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 30 martie 2009.

– Fixează termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe la data de 10 aprilie 2009,

– Fixează termen de depunere a contestaţiilor la data de 24 aprilie 2009,

– Fixează termen de definitivare a tabelului creanţelor la data de 30 aprilie 2009_.

Administratorul judiciar urmează că publice notificarea într-un ziar de largă circulaţie şi în buletinul procedurilor de insolvenţă, conform art.61 alin.3 din Lg.85/2006.