1. – Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 3831/98/2010 din 2.08.20101 SC U. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei , păstrarea dreptului de administrare a societăţii şi desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în : C.I. T. SPRL.
2.) – Motivarea cererii
2.1.) – În fapt, reclamantul debitor a invocat în esenţă că pe fondul actualei crize financiare se confruntă cu o situaţie economică dificilă , impunându-se o reorganizare a societăţii în cadrul căreia să fie achitate datoriile în sumă de 78.885, 731 lei conform unui program de plată a creanţelor, precum şi restructurarea operaţională şi financiară a societăţii însoţită de lichidarea unor bunuri din patrimoniu, în conformitate cu un plan de reorganizare.
2.2.) – În drept , reclamantul debitor a invocat dispoziţiile art. 32 alin. 1 , art. 47 şi art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit c) din privind procedura insolvenţei ( denumită în continuare ”lege” ).
2.3.) – În sprijinul cererii reclamantul – debitor a depus la dosar documentaţia impusă de art. 28 alin. 1 din lege conform celor zece anexe (filele 8- 413 volumul I dosar).
3.) – Soluţia instanţei
3.1.) – Prin sentinţa nr. 360 din 3.08.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa , în temeiul art. 32 al. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC U. S.A , iar în baza art. 34 raportat la art. 11 alin. 1 lit. c) s-a dispus numirea administratorului judiciar provizoriu : C.I.T. SPRL corelativ cu menţinerea dreptului de administrare a societăţii conform art. 47 , făcându-se aplicarea art. 35 , 36 , 37 , 38 , 39 , 40 şi 41 corelativ cu stabilirea termenelor instituite la art. 20 alin. 1 lit. b) , 21 alin. 1 şi 62 alin. 1 din lege.
3.2.) – Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de Legea nr. 85/2006 în vederea deschiderii procedurii generale a insolvenţei , debitorul manifestându-şi intenţia de reorganizare conform unui plan , astfel cum rezultă din documentaţia depusă la dosar .
4.) – Evoluţia procedurii în perioada de observaţie
(august 2010 – aprilie 2011 )
4.1.) – În realizarea măsurilor dispuse prin sentinţa nr. 360 din 3.08.2010, administratorul judiciar a depus la dosar :
4.1.1.) – Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă întocmit în temeiul art. alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 59 alin. 1 din lege , prin care se evaluează şansele de reorganizare a societăţii , aprobat în adunarea creditorilor din 24.09.2010 ( filele 434 – 500 vol. I dosar);
4.1.2.) – Procesul verbal al Adunării generale a acţionarilor SC U. S.A. din 20.09.2010 privind desemnarea administratorului special : V.N., care va exercita atribuţiile prevăzute la art. 18 alin. 2 ( fila 2 vol. II ) ;
4.1.3.) – Raportul de verificare a creanţelor declarate împotriva averii debitorului SC U. S.A. , sens în care s-au ataşat cinci volume cuprinzând declaraţiile de creanţă însoţite de documentaţia justificativă , conform art. 67 din lege ( filele 10 – 36 vol. II ) ;
4.1.4.) – Tabelul preliminar al creanţelor SC U. S.A. afişat la uşa instanţei la data de 29.09.2010 , însoţit de anexa nr. 1 referitoare la creanţele salariale , întocmit în temeiul art. 72 , privind un cuantum de 98 .142.697,08 lei (filele 30 , 34 -36 , 180 – 184 vol. II );
4.1.5.) – Raportul administratorului judiciar privind propunerea de continuare a perioadei de observaţie a debitorului SC U. S.A. , întocmit la data de 22.09.2010 în temeiul art. 54 alin. 1 ( filele 31 – 32 vol: II ) ;
4.1.6.) – Procesul verbal al primei Adunări a creditorilor debitorului SC U. S.A. din 24.09.2010 privind : prezentarea raportului de activitate desfăşurată de administratorul judiciar de la deschiderea procedurii , prezentarea activului şi pasivului societăţii , desemnarea comitetului creditorilor compus din BCR S.A. ( preşedinte ) , BRD GSG S.A. şi Raiffeisen Bank S.A. ( membrii ) , aprobarea raportului privind cauzele şi împrejurările care au stat la baza încetării de plăţi , confirmarea administratorului judiciar , aprobarea ofertei financiare a administratorului judiciar , aprobarea strategiei de continuare a procedurii( filele 189 – 196 vol II ) ;
4.1.7.) – Procesul verbal al şedinţei Comitetului creditorilor debitorului SC U. S.A. din 4.11.2010 , în cadrul căreia s-a hotărât a se recomanda adunării creditorilor un onorariu fix al administratorului judiciar de 3 000 eur + tva /lunar, corespunzător perioadei dintre data desemnării acestuia şi data rămânerii irevocabile a soluţiei de închidere a procedurii de reorganizare şi un onorariu de succes de 3,5 % din distribuirile către creditori făcute prin planul de reorganizare ( filele 6 -9 vol. IV) ;
4.1.8.) – Procesul verbal al adunării creditorilor din 4.11.2010 privind aprobarea onorariului fix al administratorului judiciar de 3000 eur + tva / lunar şi a onorariului de succes de 3, 5 % din distribuirile către creditori , conform recomandării comitetului creditorilor ( filele 16 – 21 vol. IV );
4.1.9.) – Raportul de evaluare a bunurilor din patrimoniul debitorului SC U. S.A. întocmit de SC I.C. SRL , prezentat în adunarea creditorilor din 17.12.2010 ( filele 144 – 242 vol. IV ) şi aprobat în adunarea creditorilor din 8.02.2011 ( filele 115 – 119 vol. V ) ;
4.1.10.) – Intenţia de întocmire a planului de reorganizare din partea administratorului special , însoţită de anexe ( filele 57 – 60 , 61 – 67 vol.V ) ;
4.1.11.) – Tabelul definitiv al creanţelor debitorului SC U. S.A. , în cuantum total de 99.880.942,85 lei , privind 304 creditori din care : 4 creditori în categoria creanţelor garantate ( art. 100 alin. 3 lit. a) , 229 creditori în categoria creanţelor salariale ( art. 100 alin. 3 lit. b) , 8 creditori în categoria creanţelor bugetare ( art. 100 alin. 3 lit c) , 18 creditori în categoria creanţelor chirografare ( art. 96 coroborat cu art. 100 alin. 3 lit. d) , 45 creditori din categoria celorlalte creanţe chirografare (art. 100 alin. 3 lit. e) , afişat la uşa instanţei la data de 16.02.2011 ( filele 77 – 91 , 153 vol. V ) ;
4.1.12. – Planul de reorganizare a debitorului SC U. S.A. propus în temeiul art. 94 alin. 1 lit. a) de administratorul special cu consultanţa juridică şi economică a administratorului judiciar , depus la dosar la data de 21.03.2011 ( filele 3 – 147 vol VI ) ;
4.1.13.) – Procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din 16.03.2011, convocată de administratorul judiciar în baza dispoziţiei prevăzute în încheierea de sedinţă din 4.03.2011 , însoţit de documentaţia justificativă ( filele 157 – 197 vol V ) ;
4.1.14.) – Procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din 23.03.2011 convocată în baza dispoziţiei prevăzute prin încheierea din 18.03.2011 , însoţit de documentaţia justificativă ( filele 148 – 195 vol VI ) ;
4.1.15 ) – Procesul verbal al adunării creditorilor din 19.04.2011 în cadrul căreia a fost votat şi prin consecinţă aprobat planul de reorganizare al debitorului , prin votul categoriilor de creanţe reglementate de art. 100 alin. 3 lit. b), d) şi e) din lege , respectiv cu votul a trei categorii de creanţe din cinci posibile ( filele 60 – 68 vol. VII ) ;
4.1.16.) – Rapoartele de activitate lunare întocmite de administratorul judiciar în temeiul art. 21 alin. 1 din lege , cuprinzând descrierea modului de îndeplinire a atribuţiilor precum şi justificarea cheltuielilor efectuate în administrarea procedurii , publicate în extras în Buletinul procedurilor de insolvenţă : august 2010 ( filele 51 – 61 vol I ) , septembrie 2010 ( filele 174 – 178 vol. II ) , 1.10.2010 – 17.11.2010 ( filele 29 – 38 vol. IV ) , noiembrie 2010 ( filele 115 – 118 vol IV ) , 6.12.2010 – 12.01.2011 ( filele 140 – 143 vol. IV ) , 6.12.2010 – 9.02.2011 ( filele 92 – 114 vol. V ) , 10.02.2011 – 28.02.2011 ( filele 47 – 55 vol. V ) , 1.03.2011 – 24.03.2011 ( filele 144 – 147 vol. VI ) , 20.03.2011 – 20.04.2011 ( filele 58 – 59 vol VII ) .
4.2.)- Alte cereri, contestaţii , rapoarte , informaţii depuse la dosar în perioada de observaţie ( octombrie 2010 – aprilie 2011 )
4.2.1.) – Contestaţia formulată de 132 salariaţi ai SC U. S.A. împotriva deciziei nr. 28 din 7.02.2011 emisă de administratorul judiciar urmare şedinţei de analiză a activităţii curente a societăţii din 28.01.2011 , privind diminuarea cu 15 % a salariilor cuvenite pe luna ianuarie 2011, înregistrată la data de 2.03.2011 ( filele 40- 44 volum V ) ;
4.2.2.) – Cererea formulată de 128 salariaţi ( din cei 132 ) prin care se solicită a se lua act de renunţarea la judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 28 din 7.02.2011, înregistrată la data de 31.03.2011 ( filele 205 , 206 – 208 vol. VI ) ;
4.2.3. ) – Cererea formulată de administratorul special V.N. în sensul stenografierii dezbaterilor şedinţelor de judecată , în temeiul art. 149 Cod procedură civilă , înregistrată şi încuviinţată la termenul de judecată din 1.04.2011 şedinţă publică ( filele 216 – 217 vol. VI , fila 1 vol. VII ) ;
4.2.4.) – Contestaţia formulată de ANAF împotriva procesului verbal al adunării creditorilor debitorului din 19.04.2011 , în cadrul căreia s-a votat planul de reorganizare , înregistrată la data de 26.04.2011 ( filele 114 – 120 / fax, vol. VII ) ;
4.2.5.) – Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul P. N. / expert consilier ( parte ) A. V. , privind creanţa SC S.& C. SRL , înregistrat la data de 27.04.2011 ( filele 125 – 130 vol VII );
4.2.6. ) – Cererea de recuzare formulată de creditorul BRD GSG S.A. împotriva judecătorului sindic ( filele 202 – 205 vol. V ) , soluţionată prin respingere conform încheierii din 5.04.2011 ( fila 23 vol VII ) ;
4.2.7.) – Două cereri de recuzare formulate de administratorul judiciar şi respectiv de administratorul special împotriva judecătorului sindic ( filele 13- 15 , 24 – 25 vol VII ) , ambele soluţionate prin respingere conform încheierii din 21.04.2011 ( filele 110 – 111 vol VII ) ;
4.2.8. ) – Minuta deciziei nr. 1.011 din 6.06. 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI –a Comercială prin care s-au admis recursurile declarate de creditorii B.R.D. GSG S.A. , BCR S.A. şi Raiffeisen Bank S.A. , dispunându-se modificarea în parte a încheierii din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în sensul respingerii contestaţiei formulate de ANAF împotriva hotărârii Adunării creditorilor debitorului SC U. S.A. din 24.09.2010 privind componenţa comitetului creditorilor , cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale încheierii ( extras din Aplicaţia ECRIS : fila 176 volum VII dosar ) ;
4.2.9.) – Conform încheierii de şedinţă din 29.04.2011 , pe rolul completului de judecată s-a prezentat dosarul nr. 1456/98/2011 privind cererea formulată de P. A. în sensul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC U. S.A. , în vederea conexării la prezenta cauză ( fila 148 vol VII ) .
4.3.) – Dispoziţiile instanţei în perioada de observaţie
( octombrie 2010 – aprilie 2011 )
4.3.1.) – Prin încheierea de şedinţă din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a constatat nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor din 24.09.2010 în ceeace priveşte numărul de membrii şi componenţa comitetului creditorilor şi a nominalizării BCR S.A. ca preşedinte, s-a admis contestaţia ANAF împotriva hotărârii adunării creditorilor din 24.09.2010 , s-a majorat numărul de membrii al comitetului creditorilor la 5 , desemnându-l în componenţa : ANAF , BCR S.A. , Raiffeisen Bank S.A. , B.R.D. GSG S.A. şi Teoharie Nicolae – salariat cu creanţa cea mai mare (filele 223 – 225 vol III ).
4.3.2.) – Prin încheierea de şedinţă din 29.10.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a desemnat ca preşedinte al comitetului creditorilor BCR S.A. Bucureşti în raport de hotărârea adunării creditorilor din 25.10.2010 , a fost confirmat ca administrator judiciar C.I.T. SPRL, prorogându-se pronunţarea asupra contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe şi asupra declaraţiilor de creanţă depuse pentru termenul din 26.11.2010 ( filele 1 – 2 vol IV ) .
4.3.3.) – Prin încheierea de şedinţă din 26.11.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a prorogat pronunţarea asupra onorariului administratorului judiciar , contestaţiilor şi declaraţiilor de creanţă pentru termenul din 10.12.2010 ( filele 83 – 84 vol IV ) .
4.3.4.) – Prin încheierea de şedinţă din 10.12.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de SC S. & C. SRL , prorogându-se pronunţarea asupra onorariului administratorului judiciar , contestaţiilor şi declaraţiilor de creanţă pentru termenul din 21.01.2011 ( fila 103 vol IV ) .
4.3.5.) – Prin sentinţa nr. 38 din 21.01.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a dispus înscrierea provizorie în tabelul preliminar al creanţelor a creditorului SC S. & C. SRL cu o creanţă în valoare de 361.927, 82 lei, s-a încuviinţat proba cu expertiza contabilă în vederea stabilirii cuantumului creanţei creditorului SC S. & C. SRL , s-au respins contestaţiile formulate împotriva tabelului preliminar al creanţelor formulate de SC S.S. SRL şi R. N., s-a admis contestaţia formulată de SC C.F. SRL dispunându-se înscrierea acesteia în tabelul preliminar al creanţelor cu o creanţă chirografară în valoare de 1.302.841, 56 lei, s-a respins ca tardiv introdusă contestaţia formulată de SC C. SRL la tabelul preliminar al creanţelor , s-a admis cererea formulată de Primăria X în sensul înscrierii în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 1.503.683 , 29 lei , s-a admis cererea formulată de S. L. A. în sensul înscrierii în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 10.120 lei , menţinându-se prorogarea asupra onorariului administratorului judiciar până la soluţionarea recursului (filele 8 – 10 vol. V ) .
4.3.6. ) – Prin încheierea de şedinţă din 04.03.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a pus în vedere administratorului judiciar să depună la dosar precizări scrise referitor la acordarea consultanţei tehnice de specialitate de către SC R. SRL şi să convoace comitetul creditorilor în vederea punerii în discuţie a acestor precizări , prorogându-se pronunţarea asupra raportului privind stadiul procedurii şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor până la depunerea procesului verbal al şedinţei comitetului creditorilor (filele 154 – 155 vol V ) .
4.3.7.) – Prin încheierea de şedinţă din 18.03.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a pus în vedere administratorului judiciar să convoace pentru data de 23.03.2011 comitetul creditorilor în vederea punerii în discuţia acestuia a măsurilor dispuse în şedinţa operativă de analiză a activităţii curente a debitorului din 28.01.2011 , a oportunităţii prelungirii contractului de consultanţă cu SC R.B.T. SRL şi să prezinte dovezile de realizare a obiectului contractului şi modalitatea în care s-au respectat clauzele contractuale ( filele 198 – 199 vol. V ) .
4.3.8.) – Prin încheierea de şedinţă din 1.04.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa ( şedinţă publică ) s-a încuviinţat cererea formulată de administratorul special în sensul stenografierii dezbaterilor şedinţelor de judecată , prorogându-se pronunţarea asupra declaraţiei de creanţă depusă de G. D. , până la termenul din 29.04.2011 ( fila 148 vol. VII ) .
5.) – Strămutarea judecării cauzei
5.1.) – Conform certificatului de grefă emis în dosarul nr. 3434/1/2011, prin încheierea din 28.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia Comercială s-a dispus suspendarea judecării dosarului nr. 3831/98/2010 al Tribunalului Ialomiţa până la 7.06.2011 (fila 146 vol VII ) ;
5.2.) – Prin încheierea din 29.04.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a luat act de suspendarea judecării cauzei până la data de 7.06.2011 ( fila 148 volum VII dosar ) ;
5.3.) – Cu adresa nr. 3434/1/2011 din 8.06.2011 , transmisă prin fax , ICCJ Secţia Comercială a încunoştiinţat preşedintele Tribunalului Ialomiţa cu privire la strămutarea judecării dosarului nr. 3831/98/2010 la Tribunalul Buzău Secţia Comercială , conform încheierii din 7.06.2011 ( filele 163, 172 vol. VII);
6.) – Înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Buzău Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Urmare strămutării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Comercială , cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 21.06.2011 , sub nr. 3831/98/2010 , fiind repartizată aleatoriu pentru termenul din 5.07.2011 .
7.) – Cereri , întâmpinări , note de precizări , puncte de vedere şi note de concluzii depuse la termenul din 5.07.2011 , de : administratorul judiciar ( vol VIII )
7.1.) – Raport privind legalitatea şi viabilitatea planului de reorganizare întocmit de administratorul judiciar (filele 39 – 45 ) ;
7.2.) – Întâmpinare la contestaţia formulată de ANAF împotriva procesului verbal al şedinţei adunării creditorilor din 19.04.2011 (filele 75 -82) ;
7.3.) – Cereri formulate în sensul pronunţării instanţei asupra onorariului administratorului judiciar şi de a se lua act de toate rapoartele şi înscrisurile depuse la dosar de administratorul judiciar , precum şi de renunţarea la judecarea contestaţiei formulate de salariaţi împotriva deciziei nr. 28/7.02.2011 ( filele 57 – 60 , 61 – 75 ) ;
7.4.) – Notă de precizări cu privire la noul reprezentant al salariaţilor debitorului : D. I., cu documentaţia justificativă (f.122–124, 125-132 );
7.5.) – Notă de precizări referitoare la modul în care au fost îndeplinite dispoziţiile puse în vedere administratorului judiciar prin încheierile din 4.03.2011 şi 18.03.2011 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa (filele 145 – 149 ) ;
7.6. ) – Punctul de vedere al administratorului judiciar cu privire la : declaraţia de creanţă depusă de G. D. ( filele 46 – 56 ) , declaraţia de creanţă depusă de P A. ce face obiectul dosarului nr. 1456/98/2011 (filele 46 – 56 ) , declaraţia de creanţă depusă de SC T.N. 09 Ltd (filele 169 – 218 ) ;
7.7. ) – Cerere de întregire a raportului de expertiză contabilă P. N. sub aspectul determinării cuantumului valoric al creanţei deţinute de SC S. & C. SRL la data deschiderii procedurii ( filele 291 ) ;
administratorul special ( vol. VIII )
7.8.) – Cerere în sensul de a se lua act de renunţarea la stenografierea dezbaterilor şedinţelor de judecată (filele 117 – 118 ) ;
7.9.) – Note de concluzii scrise la contestaţia formulată de ANAF împotriva procesului verbal al şedinţei adunării creditorilor din 19.10.2011 (filele 250 – 254 ) ;
7.10.)- Note de concluzii scrise pentru confirmarea planului de reorganizare , însoţite de precedente judiciare (filele 265 – 277 ) ;
ANAF ( vol. VIII )
7.11.) – Note de concluzii scrise referitor la cererea de confirmare a planului de reorganizare a debitorului (filele 255 – 260 );
BRD GSG S.A. Bucureşti ( vol. VIII )
7.12.) – Întâmpinare la contestaţia formulată de ANAF împotriva procesului verbal al şedinţei adunării creditorilor din 19.10.2011 (f. 163-168 ) ;
SC OMV Petrom S.A. Bucureşti ( vol. VIII )
7.13.) – Cerere formulată în sensul de a se lua act de transmisiunea legală a calităţii procesual active de la SC OMV Petrom S.A. către SC OMV Petrom Marketing SRL , cu documentaţia justificativă (f.221 – 225 , 226 – 249);
SC S. & C. SRL Săveni ( vol.VIII )
7.14.) – Cerere de întregire a raportului de expertiză contabilă Parpală Nicolae sub aspectul cuantumului valoric al creanţei deţinute (fila 220).
8.) – Examinând cererile în constatare formulate , în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi de prevederile legale incidente cauzei , instanţa reţine în fapt şi în drept :
8.1 )- În referire la cererea de stenografiere a dezbaterilor şedinţelor de judecată
8.1.1.) – Prin cererea depusă la filele 216 – 217 vol. VI dosar , pentru termenul de judecată din 1.04.2011, administratorul special, prin avocat , a solicitat stenografierea dezbaterilor şedinţelor de judecată în temeiul art. 149 Cod procedură civilă sub motivaţia în esenţă că discuţiile purtate la termenele de judecată nu se regăsesc cu rigurozitate în încheierile pronunţate .
8.1.2.) – Prin încheierea din 1.04.2011, pronunţată în şedinţă publică, instanţa a încuviinţat cererea formulată, dispunând stenografierea dezbaterilor şedinţelor de judecată , luând act că partea s-a angajat să prezinte stenograf autorizat (fila 1 vol. VII ).
8.1.3.) – Urmare strămutării judecării cauzei, prin cererea depusă la filele 117 – 118 vol. VIII dosar, pentru termenul de judecată din 5.07.2011 , administratorul special a solicitat instanţei să ia act de cererea sa de renunţare la stenografierea dezbaterilor şedinţelor de judecată .
8.1.4.) – În contextul expus, sub incidenţa prevederilor art. 246 din , instanţa va lua act de renunţarea la stenografierea dezbaterilor şedinţelor de judecată .
8.2 )- În referire la componenţa Comitetului creditorilor al debitorului SC U. S.A.
8.2.1.) – În aplicarea prevederilor art. 4 din lege , în şedinţa Adunării creditorilor debitorului SC U. S.A. din 24.09.2010 s-a hotărât desemnarea comitetului creditorilor format din 3 creditori : BCR S.A. (preşedinte ) , BRD GSG S.A. şi Raiffeisen Bank S.A. (membrii ) , cu voturile prezentate punctual prin procesul verbal depus la filele 189 – 196 vol II dosar ) .
8.2.2. – Împotriva hotărârii adunării creditorilor din 24.09.2010 a formulat contestaţie creditorul ANAF , depusă la filele 270 – 274 vol. II , administratorul judiciar prezentând punctul său de vedere asupra contestaţiei prin nota scrisă depusă la filele 302 – 303 vol.II dosar .
8.2.3.) – Prin încheierea din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa , s-a constatat nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor din 24.09.2010 în ceeace priveşte numărul de membrii şi componenţa comitetului creditorilor şi a nominalizării BCR S.A. ca preşedinte, s-a admis contestaţia ANAF împotriva hotărârii adunării creditorilor din 24.09.2010 , s-a majorat numărul de membrii al comitetului creditorilor la 5 , desemnându-l în componenţa : ANAF , BCR S.A. , Raiffeisen Bank S.A. , B.R.D. GSG S.A. şi Teoharie Nicolae – salariat cu creanţa cea mai mare (filele 223 – 225 vol III ).
8.2.4.) – Prin decizia nr. 1011 din 6.06.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială în recursurile declarate de creditorii B.R.D. GSG S.A. , BCR S.A. şi Raiffeisen Bank S.A. , s-a dispus modificarea în parte a încheierii din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în sensul respingerii contestaţiei formulate de ANAF împotriva hotărârii Adunării creditorilor debitorului SC U. S.A. din 24.09.2010 privind componenţa comitetului creditorilor , menţinându-se celelalte dispoziţii ale încheierii ( fila 176 volum VII dosar ) .
8.2.5.) – În contextul expus , instanţa va lua act de componenţa comitetului creditorilor astfel cum a fost stabilită prin hotărârea adunării creditorilor din 24.09.2010 : BCR S.A. ( preşedinte ), BRD GSG S.A. şi Raiffeisen Bank S.A. (membrii) .
8.3 )- În referire la desemnarea reprezentantului salariaţilor debitorului SC U. S.A.
8.3.1.) – În aplicarea prevederilor art. 224 şi urm. din Codul muncii , în cadrul Adunării generale a salariaţilor SC U. S.A. din 19.05.2011 a fost ales ca reprezentant al salariaţilor : D. I. , conform procesului verbal depus la fila 125 vol .VII ( la şedinţă participând 150 de salariaţi din 180 ) .
8.3.2. ) – Documentaţia justificativă a hotărârii adoptate in adunarea generală a salariaţilor privind alegerea reprezentantului acestora se regăseşte la filele 124 – 132 volumul VIII dosar .
8.4 )- În referire la cererea de renunţare la judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 28/2011 emisă de administratorul judiciar
8.4.1.) – Urmare şedinţei de lucru operative din 28.01.2011 privind analiza activităţii curente a societăţii , administratorul special a emis decizia nr. 28/7.02.2011 privind diminuarea cu 15 % a salariilor cuvenite pentru luna ianuarie 2011 ( filele 71-76 , 185 vol. V).
8.4.2.) – Împotriva deciziei nr. 28/7.02.2011 au formulat contestaţie 132 de salariaţi ( filele 40-44 vol. V ) , iar prin cererea depusă la fila 205 vol. VI, însoţită de un tabel cu semnături : filele 206 -208 , un număr de 128 salariaţi au solicitat instanţei să ia act de renunţarea lor la judecarea contestaţiei .
8.4.3.) – Ulterior , au renunţat la judecarea contestaţiei şi salariaţii D. A. , D. M. şi B. Gh., semnând tabelul iniţial întocmit ( fila 62 vol.VII ) , iar salariatul M. N. a încasat drepturile salariale reţinute prin decizie, la momentul lichidării (fila 68 vol. VII).
8.4.4.) – În contextul expus, instanţa va lua act în temeiul art. 246 Cod procedură civilă de cererea de renunţare la judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 28/7.02.2011 de către cei 128 salariaţi înscrişi în tabelul enunţat şi ulterior de către salariaţii D. A. , D.M. şi B. Gh. , constatând ca fiind rămasă fără obiect , în temeiul art. 112 Cod procedură civilă, contestaţia formulată de M. N..
8.5 )- În referire la cererea formulată de administratorul judiciar în sensul pronunţării instanţei asupra tuturor rapoartelor şi înscrisurilor depuse la dosar
8.5.1.) – Întreaga documentaţie a dosarului atestă faptul că deşi administratorul judiciar a depus la dosar raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia insolvenţei debitorului , precum şi rapoartele întocmite lunar cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor şi de justificare a cheltuielilor, însoţite de înscrisuri , prezentate / aprobate , după caz , de adunarea creditorilor ori comitetul creditorilor , instanţa a omis sau a prorogat pronunţarea asupra acestora.
8.5.2.) – În contextul expus , în temeiul art. 21 alin. 1 , art. 54 alin. 1 şi art. 59 alin. 1 din lege , se va lua act de raportul de cauze şi împrejurări şi de toate rapoartele lunare de activitate , precum şi de înscrisurile depuse la dosar de către administratorul judiciar pe întreaga perioadă de derulare a procedurii .
8.6 )- În referire la modul de îndeplinire a dispoziţiilor puse în vedere administratorului judiciar prin încheierile de şedinţă din 4.03.2011 şi 18.03.2011
8.6.1.) – Instanţa constată că administratorul judiciar s-a conformat întocmai dispoziţiilor puse în vedere prin încheierea de şedinţă din 4.03.2011 , în sensul că a prezentat la dosar notă de precizări scrise referitor la acordarea consultanţei tehnice de specialitate în executarea contractului de prestări servicii încheiat cu SC R. T. L. SRL sub nr. 4396/2004 (însoţit de cele 8 acte adiţionale , ale cărui efecte au încetat la 1.01.2009 ) şi a contractului de prestări servicii încheiat cu SC R.B.T. SRL sub nr. 592 din 3.02.2009 ( reînnoit prin contractul nr. 1106/2010 , cu act adiţional nr. 2/2011 privind încetarea de drept la 1.03.2011 ) , punându-le în discuţia comitetului creditorilor în şedinţa din 16.03.2011 ( filele 157 – 197 vol.V ) .
8.6.2.) – Instanţa constată că administratorul judiciar s-a conformat întocmai dispoziţiilor puse în vedere prin încheierea de şedinţă din 18.03.2011 , în sensul punerii în discuţia comitetului creditorilor din 23.03.2011 a măsurilor stabilite în şedinţa operativă din 28.01.2011 privind analiza activităţii curente a societăţii şi a oportunităţii prelungirii contractului de consultanţă reînnoit cu SC R. B. T. SRL, prezentând totodată dovezi de natură să ateste realizarea contractului şi modalitatea în care s-au respectat clauzele contractuale (filele 148 – 195 vol. VI ) .
8.6.3.) – Punctele de vedere ale membrilor comitetului creditorilor se regăsesc explicitat în cuprinsul proceselor verbale ale celor două şedinţe , aceştia evidenţiind în final că apreciază activitatea desfăşurată de administratorul judiciar şi de administratorul special , faţă de care se declară disponibili în a-i sprijini în continuare pe parcursul procedurii (filele 157 – 167 vol. V , filele 148 – 151 volum VI ) .
8.7 )- În referire la cererea formulată de administratorul judiciar în sensul confirmării onorariului său
8.7.1.) – În şedinţa comitetului creditorilor din 4.11.2011 s-a hotărât a se recomanda adunării creditorilor pentru administratorul judiciar : un onorariu fix de 3 000 eur + tva lunar , corespunzător perioadei dintre data desemnării acestuia şi data rămânerii irevocabile a soluţiei de închidere a procedurii de reorganizare şi un onorariu de succes de 3,5 % din distribuirile către creditori făcute prin planul de reorganizare ( filele 6 -9 vol. IV) .
8.7.2.) – În şedinţa adunării creditorilor din 4.11.2010 s-a aprobat pentru administratorul judiciar : un onorariu fix de 3 000 eur + tva / lunar , corespunzător perioadei dintre data desemnării acestuia şi data rămânerii irevocabile a soluţiei de închidere a procedurii de reorganizare şi un onorariu de succes de 3,5 % din distribuirile către creditori făcute prin planul de reorganizare către creditorii acceptaţi în tabelul definitiv de creanţe ( filele 16-20 volum IV dosar ).
8.7.3.) – Deşi hotărârea adunării creditorilor din 4.11.2010 privind aprobarea onorariului administratorului judiciar nu a fost contestată, instanţa a prorogat pronunţarea asupra cererii de confirmare a onorariului acestuia prin încheierile din 26.11.2010 , 10.12.2010 şi 21.01.2011 , fără a mai dispune sub acest aspect prin celelalte încheieri pronunţate până la data scoaterii cauzei de pe rol , urmare strămutării dispuse de ÎCCJ .
8.7.4.) – În contextul expus , apreciindu-se asupra temeiniciei cererii , sub incidenţa prevederilor art. 11 alin. 1 lit. d) coroborat cu art. 19 alin. 4 din lege, se va confirma administratorului judiciar : un onorariu fix de 3 000 eur + tva / lunar , corespunzător perioadei dintre data desemnării acestuia şi data rămânerii irevocabile a soluţiei de închidere a procedurii de reorganizare şi un onorariu de succes de 3,5 % din distribuirile către creditori făcute prin planul de reorganizare către creditorii acceptaţi în tabelul definitiv de creanţe.
8.8 )- În referire la cererea formulată de creditorul SC OMV Petrom S.A. Bucureşti privind transmiterea calităţii sale procesual active către SC OMV P. M. SRL Bucureşti
8.8.1.) – Se constată , în raport de documentaţia depusă de creditor , că prin încheierea nr. 179 /15.09.2010 emisă de Tribunalul Bucureşti Secţia aVI –a Comercială în dosarul nr. 40103/3/2010 s-a dispus : ” înregistrarea în a menţiunilor cu privire la desprinderea în interesul OMV Petrom S.A. a unei părţi din patrimoniul său aferentă activităţilor de marketing şi transmiterea cu titlu universal a activelor şi pasivelor aferente acestei activităţi către OMV P. M. SRL în conformitate cu proiectul de desprindere publicat în M.O. partea a IV-a nr. 2124 /14.05.2010 ”(filele 221 – 249 vol.VIII) .
8.8.2.) – Avându-se în vedere faptul că dreptul de creanţă înscris în tabelul definitiv de creanţe al debitorului SC U. S.A. este aferent activităţii de marketing şi părţii din patrimoniu ce s-a transmis de la SC OMV Petrom S.A. la SC OMV P.M. SRL , se va lua act de transmisiunea legală a calităţii procesual active , dispunându-se prin consecinţă introducerea în proces a creditorului SC OMV P. M. SRL , corelativ cu scoaterea din proces a SC OMV Petrom S .A.
9.) – Examinând declaraţiile de creanţă înregistrate în perioada de observaţie , în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi de prevederile legale incidente cauzei , instanţa a reţinut în fapt şi în drept :
9.1.)- În referire la declaraţia de creanţă depusă de Gh. D.
9.1.1.) – Prin cererea depusă la dosar la data de 31.03.2011 , pentru termenul de judecată din 5.04.2011 , Gh. D. a solicitat înscrierea în tabelul definitiv de creanţe împotriva averii debitorului cu suma de 284,1 lei , reprezentând cheltuieli de judecată acordate conform deciziei civile nr. 212/R/24.03.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dos. nr. 605/229/2010.
9.1.2.) – Constatându-se că decizia civilă nr. 212/R/24.03.2011 a fost pronunţată de Tribunalul Ialomiţa ulterior datei afişării tabelului definitiv al creanţelor : 16.02. 2011 , se reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. 1 teza finală din lege (descoperirea unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute ) .
9.1.3) – În contextul expus , luându-se act şi de punctul de vedere al administratorului judiciar , se va admite cererea formulată de Gh. D. şi se va dispune înscrierea în tabelul definitiv de creanţe a sumei de 284,1 lei , cu titlu de creanţă chirografară având rang de prioritate conform art. 123 pct. 7 din lege ( fila 203 vol. V , filele 53 -54 vol. VIII ).
9.2.)- În referire la declaraţia de creanţă depusă de SC T. . 09 Ltd (cesionar în contractul de cesiune încheiat cu PFA A. – E. S. – Kr G.) :
9.2.1.) – În derularea contractelor nr. 4701 /19.11.2009 şi nr. 634/25.02.2010 încheiate între SC U. S.A. şi PF A A. – E. S. – Kr G. ( denumită în continuare ”A.” ) , la perioada 23.11.2009 – 18.03.2010 , SC U. S.A. a emis către A. 25 facturi în sumă totală de 379.020, 20 eur ( din care 24 facturi în valoare de 377.854, 20 eur pentru 571 to ulei comestibil de floarea soarelui şi o factură de 1.166 eur aferentă unor servicii de transport) .
9.2.2.) – La perioada de referinţă , SC U. S.A. a încasat de la A. suma de 392.755,46 eur , astfel că diferenţa dintre suma încasată şi valoarea celor 25 facturi de 379.020,20 eur se circumscrie sumei de 13.735 , 26 eur pe care SC U. S.A. o datorează către Apolon.
9.2.3.) – La data de 20.01.2011 , SC T. N. 09 Ltd a încheiat în calitate de cesionar un contract de cesiune cu Apolon , în baza căruia a preluat o creanţă în cuantum de 17.125 eur pe care acesta o avea faţă de SC U. S.A.
9.2.4.) – Fiind înscris în lista de creditori prezentată de debitor în temeiul art. 28 alin. 1 lit c) din lege , deşi A. a fost notificat de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei SC U. S.A. , acesta nu a primit notificarea nr. 6801/10.08.2010 datorită adresei incomplete furnizate.
9.2.5.) – În contextul expus, luându-se act şi de punctul de vedere al administratorului judiciar , se apreciază că se impune repunerea în termenul legal de depunere a declaraţiei de creanţă, atât a PFA A. cât şi a SC T.N. 09 Ltd.
9.2.6.) – Prin consecinţă, se va admite în parte cererea de înscriere în tabelul definitiv de creanţe împotriva debitorului , formulată de SC T. N. 09 Ltd pentru suma de 58.197,68 lei , conform art. 69 din lege ( echivalentul a 13.735, 26 eur la cursul leu/eur la data deschiderii procedurii : 1 eur = 4,2371 lei ) , cu titlu de creanţă chirografară având rang de prioritate conform art. 123 pct. 7 din lege ( filele 169 – 258 vol.VIII ) .
9.3.)- În referire la cererea formulată de reclamantul P. A. în sensul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva SC U. S.A. , ce face obiectul dosarului nr. 1456/98/2010 al Tribunalului Ialomiţa
9.3.1.) – Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr.1456/98/2010 din 21.03.2011, reclamantul P. A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva SC U. SA pentru o creanţă pretins datorată în sumă de 41.816 lei cu titlu de despăgubiri şi dobândă, conform contractului de management din 26.03.2010.
9.3.2.) – În raport de prevederile art.31 alin.5 din lege , avându-se în vedere faptul că anterior înregistrării cererii reclamantului P. A. şi anume la data de 3.08.2010 era deschisă deja procedura insolvenţei conform sentinţei nr.360/2010, se va dispune conexarea la prezenta cauză a dosarului nr.1456/98/2001.
9.3.3.) – Constatându-se că suma pretinsă cu titlu de creanţă se situează şi sub valoarea prag de 45.000 lei prevăzută la art.3 pct.12 din lege, se va recalifica cererea reclamantului ca fiind declaraţie de creanţă .
9.3.4.) – În condiţiile în care P.A. nu a fost notificat întrucât nu era înscris în lista creditorilor prezentată în temeiul art.28 alin.1 lit.c) , iar declaraţia de creanţă a fost înregistrată la data de 21.03.2001 , acordându-se eficienţă dispoziţiilor art.7 alin.3 şi art.76 din lege, se va respinge cererea ca tradiv introdusă ( sens în care şi-a expus punctul de vedere şi administratorul judiciar : filele 55 – 56 vol. VIII ).
10.) – Examinând contestaţiile înregistrate , în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi de prevederile legale incidente cauzei , instanţa a reţinut în fapt şi în drept :
10.1.)- În referire la contestaţia formulată de SC S. & C. SRL S./ judeţ Ialomiţa la tabelul preliminar de creanţe
10.1.1.) – Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa la data de 27.09.2010, depusă la filele 40 – 42 vol.II dosar , SC S.& C. SRL S. a contestat tabelul preliminar al creanţelor , afişat la data de 22.09.2010 , solicitând înscrierea unei creanţe în sumă de 361.927,82 lei ce reprezintă contravaloarea cantităţilor de : 90.540 litri ulei floarea soarelui, 75.940 kg srot floarea soarelui şi 5.160 kg srot rapiţă.
10.1.2.) – Prin raportul de verificare a creanţelor declarate împotriva averii SC U. SA depus la filele 10 – 29 vol.II dosar , întocmit la data de 20.09.2010 , administratorul judiciar a apreciat că SC S. & C. SRL S. nu deţine creanţa în sumă de 361.927,82 lei împotriva debitorului , ci , dimpotrivă , este debitorul acestuia , motiv pentru care nu a înscris-o în tabelul preliminar de creanţe.
10.1.3.) – Prin sentinţa nr.38 din 21.01.2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a dispus înscrierea provizorie în tabelul preliminar de creanţe a SC S. & C. SRL S. cu o creanţă în sumă de 361.927,82 lei , dispunându-se totodată efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării cuantumului valoric al pretinsei creanţe ( cu participarea unui expert consilier propus de creditor ) .
10.1.4.) – Expertiza contabilă efectuată de expertul P. N. , cu participarea expertului consilier ( parte ) A. V. a fost depusă la filele 125 – 130 vol.VII dosar , concluzionându-se în sensul că : SC U. SA datorează SC S. & C. SRL S. cantităţile de 90.540 litri ulei floarea soarelui, 75.940 kg srot floarea soarelui şi 5.160 kg srot rapiţă , produse ce se regăsesc pe stoc , în custodia debitorului.
10.1.5) – Avându-se în vedere faptul că prin expertiza contabilă administrată nu s-a determinat cuantumul creanţei pretinse de Sc S. & C. SRL S. , se va proroga pronunţarea asupra contestaţiei în raport de refacerea actului conform art.212 alin.1 Cod procedură civilă, astfel cum au solicitat şi părţile prin notele depuse la filele 219, 220 vol.VIII dosar , sens în care se fixează un termen intermediar la data de 20.07.2011 .
10.2.)- În referire la contestaţia formulată de ANAF denumită în împotriva procesului verbal al şedinţei Adunării creditorilor SC U. SA din 19.04.2011 , în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare
10.2.1.) – Planul de reorganizare a SC U. SA depus la filele 3 – 147 vol.VI dosar la data de 21.03.2010 pentru termenul de judecată din 1.04.2010 a fost votat şi prin consecinţă aprobat în şedinţa adunării creditorilor din 19.04.2011, prin votul categoriilor de creanţe reglementate de art.100 alin.3 lit.b ( 69,74%), lit.d ( 55,26 %) şi lit.e ( 73,98 %) din lege, respectiv cu votul a trei categorii de creanţe din cinci posibile ( conform procesului verbal depus la filele 60-68 vol. VII dosar ).
10.2.2.) – Împotriva procesului verbal al şedinţei adunării creditorilor din 19.04.2010 a formulat contestaţie ANAF, depusă la data de 26.04.2011 la filele 114 – 120 vol. VII dosar , invocând : a) – nelegalitatea constituirii categoriei de creanţe prevăzute la art.96 , care a votat în condiţiile art.100 alin.3 lit.d) , de natură să atragă nelegalitatea aprobării de către adunarea creditorilor a planului de reorganizare cu votul decisiv al acestei categorii, şi b) – nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor ca urmare a nulităţii votului exprimat de către categoria de creanţe prevăzută la art.100 alin.3 lit.d) , nulitate atrasă de cauza falsă pe care s-a întemeiat votul acestei categorii .
10.2.3) – Motivarea contestaţiei
10.2.3.1.) – Referitor la categoria separată de creanţe menţionată la punctul IV art.100 alin.3 lit.d) din procesul verbal , ANAF a susţinut că nu întruneşte condiţiile impuse de dispoziţiile art.96 şi nu este compusă numai din acele creanţe chirografare care , în sensul art.49 alin.1 aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi .
10.2.3.2.) – Corelând normele legale invocate cu dispoziţiile art.3 pct.32 şi art.38, contestatorul a concluzionat în sensul că : planul poate desemna o categorie de creanţe separată ; categoria de creanţe cuprinde doar creanţe chirografare ; creanţele chirografare trebuie să se nască în perioada de observaţie; creanţele chirografare trebuie să aparţină unor creditori care au calitatea de furnizori de servicii ; debitorul furnizorului de servicii trebuie să fie un consumator captiv , astfel încât aceşti creditori nu pot fi înlocuiţi întrucât fără furnizarea serviciilor respective activitatea debitorului nu s-ar putea desfăşura; categoria separată a acestor tipuri de creanţe se poate constitui numai dacă se apreciază că în acest mod administrarea procedurii este mai eficientă.
10.2.3.3) Prevederile art.96 alin.1 au fost încălcate în sensul că : o astfel de categorie separată a acestor tipuri de creanţe a fost constituită doar pentru a putea trece planul de reorganizare şi nicidecum pentru că s-a apreciat asupra administrării mai eficiente a procedurii ; parte din aceste creanţe nu sunt născute în perioada de observaţie ci anterior deschiderii procedurii ; parte din creanţe nu au calitatea de furnizori de servicii faţă de care debitorul să fie un consumator captiv ( conform exemplelor menţionate punctual ) .
10.2.3.4.) – Legea nr.85/2006 completându-se cu Codul civil conform art.149, hotărârea adunării creditorilor este nulă întrucât ea se întemeiază pe o cauză falsă care constă în ceeace a condus la adoptarea deciziei cu consecinţa aprobării planului de reorganizare . Altfel supus, în cadrul adunării votul exprimat de creditorii chirografari, categorie prevăzută de art.100 alin.3 lit.d) a fost în sensul de a aproba planul , deşi în programul de plăţi ei sunt propuşi pentru a nu primi nici o sumă .
10.2.4.) – Întâmpinarea
10.2.4.1) – Administratorul judiciar şi BRD GSG SA au formulat întâmpinări la contestaţie în temeiul art.115 – 118 Cod procedură civilă , prin care au invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea şi lipsa de interes ( administratorul judiciar ) , inadmisibilitatea , tardivitatea , lipsa de interes şi lipsa calităţii procesual active ( BRD GSG SA ) , iar pe fond netemeinicia contestaţiei formulate de ANAF ( filele 75 – 82 , 163 – 168 volum VIII ).
10.2.4.2.) – Pe excepţii : invocându-se inadmisibilitatea, s-a învederat că ANAF atacă în realitate , în principal, tabelul definitiv de creanţe, iar în subsidiar măsura administratorului judiciar de a constitui această grupă de creanţe, fără să exercite căile de atac prevăzute de lege. Invocându-se tardivitatea , s-a învederat că s-a depăşit termenul de înregistrare a contestaţiei împotriva măsurii administratorului judiciar , respectiv de 3 zile de la data publicării raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvenţă conform art.21 alin.3 . Invocându-se lipsa de interes , s-a învederat că distribuirile prevăzute prin plan în favoarea acestui creditor sunt mult mai mari decât în cazul eventualei admiteri a contestaţiei , la care se adaugă şi beneficii suplimentare constând în creanţele bugetare ce s-ar naşte pe parcursul perioadei de reorganizare. Invocându-se lipsa calităţii procesual active , s-a învederat că eventuala falsitate a cauzei reprezintă în realitate o eroare asupra scopului imediat al actului juridic civil , de natură să atragă nulitatea relativă şi nicidecum nulitatea absolută, astfel că nu poate fi invocată de o terţă persoană.
10.2.4.3.) – Pe fond : se apreciază că acţiunea formulată de contestatoare este neîntemeiată întrucât din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art.74 alin.2 şi art.100 alin.3 rezultă că acele creanţe chirografare ce aparţin furnizorilor speciali incluse în tabelul definitiv nu datează din perioada de observaţie. Legiuitorul nu a folosit la art.96 noţiunea de consumator captiv , astfel cum este definitivă la art.3 pct.32 . La aprecierea in concreto a încadrării unor creditori în categoria furnizorilor indispensabili au fost avute în vedere de către reprezentanţii debitorului multiple considerente , astfel cum sunt evocate punctual . Eventuala cauză falsă care ar afecta consimţământul acestor creditori constituie un motiv de nulitate relativă. Chiar dacă planul nu prevede distribuiri pentru această categorie de creditori , în reorganizare ei îşi păstrează clientul şi posibilitatea de a crea plusvaloare din continuarea activităţii.
10.2.5.) Analiză. Constatări . Soluţia instanţei
10.2.5.1.) – Pe excepţii : instanţa a apreciat că excepţiile invocate de administratorul judiciar şi creditorul BRD GSG SA privind inadmisibilitatea contestaţiei şi lipsa de interes a contestaţiei, precum şi excepţiile privind tardivitatea introducerii contestaţiei şi lipsa calităţii procesual active a contestatoarei sunt neîntemeiate.
10.2.5.2) – Se are în vedere în acest sens că ANAF a contestat procesul verbal al Adunării creditorilor SC U. SA din 19.04.2011 în cadrul căreia s-a votat şi prin consecinţă s-a aprobat planul de reorganizare , în temeiul dispoziţiilor art.14 alin.7 din lege , cererea fiind depusă la data de 26.04.2011 , deci în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi fundamentată în esenţă pe motive de nelegalitate pretins a conduce la desfiinţarea hotărârii , astfel că nu se primesc criticile invocate .
10.2.5.3.) – Pe fond : instanţa apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată , sens în care se au în vedere următoarele considerente:
a) – Cu privire la primul motiv de nelegalitate
Motivele de critică invocate de contestator cu privire la nelegalitatea constituirii categoriei de creanţe chirografare stabilite în temeiul art. 96 din lege sunt neîntemeiate , hotărârea adunării creditorilor fiind legală.
Coroborându-se art. 100 alin. 3 cu art. 74 alin.2 din lege , rezultă neechivoc netemeinicia contestaţiei. În condiţiile în care creanţele curente ale debitorului nu se înscriu în tabelul definitiv de creanţe, în mod evident acestea nu pot participa la votarea planului de reorganizare. În contextul expus , nu se poate susţine că grupa de creanţe prevăzută de art. 100 alin.3 lit.d) din legea insolvenţei ar fi reprezentată de creanţe născute în timpul procedurii.
Compară ca neîntemeiată şi susţinerea formulată de contestator în sensul că în grupa de creanţe prevăzută de art.100 alin.3 lit.d) s-ar include acei creditori faţă de care debitorul ar avea calitatea de consumator captiv.
Din interpretarea literară a textului, se constată că legiuitorul nu a folosit în cuprinsul art.96 formularea de consumator captiv, deşi acest concept este definit ferm în cuprinsul art. 3 pct. 32, iar atunci când s-a dorit folosirea acestei noţiuni, legiuitorul a făcut-o explicit, precum în cazul art. 38 .
Pe de altă parte, legiuitorul a permis ca determinarea creditorilor ce urmează a fi înscrişi în această categorie să se facă in concreto, adică de la caz la caz, în funcţie de specificul activităţii fiecărui debitor, iar administratorul judiciar a motivat amplu şi fundamentat , prin întâmpinare , includerea fiecărui creditor chirografar în această categorie de creanţe ( împotriva măsurii administratorului judiciar de constituire a acestei categorii de creanţe prin tabelul definitiv neînregistrându-se nicio contestaţie în termen legal ).
b) – Cu privire la cel de al doilea motiv de nelegalitate
Motivele de critică invocate de contestatoare în sensul că votul creditorilor din categoria prevăzută de art.100 alin.3 lit.d) ar fi nul întrucât se întemeiază pe o cauză falsă, sunt neîntemeiate.
Atât în doctrina cât şi în practica judiciară s-a statuat la rang de principiu în sensul că eventuala cauză falsă ce ar afecta consimţământul acestor creditori reprezintă cel mult un motiv de nulitate relativă , astfel că nu poate fi invocat de către o terţă persoană, precum ANAF.
De altfel, prin susţinerile sale , contestatoarea neagă însăşi principiile legii insolvenţei, prin care s-a instituit o procedură concursuală, menită în principal salvării societăţilor comerciale în dificultate, întrucât supravieţuirea unei agent economic într-o perioadă de criză este mult mai importantă din punct de vedere economic şi social pentru o colectivitate sau o regiune decât aritmetica recuperării creanţelor.
Pe acest fond , recuperarea creanţelor se realizează în comun şi cu obiectivul salvării societăţii în dificultate, înlăturându-se prin procedura insolvenţei lichidarea patrimoniului de către unul sau altul dintre creditori în scopul îndestulării propriei creanţe.
În contextul expus, în mod evident, votul creditorilor chirografari, în esenţă partenerii comerciali ai SC U. SA, una dintre cele mai mari întreprinderi din zonă şi de care depinde în mare parte comunitatea locală, este unul al cărei cauză există, este reală, licită şi morală.
Chiar dacă planul de reorganizare nu prevede distribuiri pentru această categorie de creditori, aceeaşi soluţie ar fi fost şi în cazul falimentului. În plus, reorganizarea debitorului oferă perspectiva continuării relaţiilor comerciale şi a realizării de profit în viitor, situaţie imposibilă în cazul falimentului.
10.2.6 ) – În raport de considerentele ce preced , se va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditorul ANAF .
11.) – Examinând cererea formulată de administratorul judiciar în sensul confirmării planului de reorganizare al debitorului SC U. S.A. , instanţa a reţinut în fapt şi în drept :
La data de 01 iulie 2011 administratorul judiciar a depus la filele 39 – 45 vol. VIII dosar , pentru termenul de judecată din 5.07.2011 , un raport privind legalitatea şi viabilitatea planului de reorganizare al debitorului SC U. SA Ţ., solicitând a fi confirmat în temeiul art.101 din Legea nr.85/2006.
Astfel structurat, raportul vizează următoarele principale direcţii :
11.1.) – Cu privire la legalitatea planului de reorganizare
Planul de reorganizare a fost elaborat de către administratorul special al societatii : N.V., cu consultanţa juridică şi economică asigurată de administratorul judiciar C.I. T.F. Bucureşti , pe o durată de 3 ani în temeiul art.95 alin.3 , fiind depus la filele 3 – 147 vol.VI dosar cu respectarea termenului de 30 de zile de la data afi?ării tabelului definitiv de crean?e : 21.03.2011 , conform dispoziţiilor art. 94 alin. 1 lit. a) .
Planul de reorganizare cuprinde toate men?iunile obligatorii prevăzute la art. 95 şi urm. din lege, indicând perspectivele de redresare raportat la posibilită?ile şi specificul activită?ii debitorului (capitolele 4-7), categoriile de creditori care nu sunt defavorizate prin lege, tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate, programul de plată al crean?elor ( capitolul 8 ) , ş.a.
Planul propus specifică măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, dedicând prezentării acestora întreg capitolul 6 ” Măsuri de reorganizare”. În cadrul capitolului evocat , sunt prevăzute atât măsuri de optimizare a managementului, cât şi măsuri de optimizare a procesului de producţie si a costurilor fixe. Având în vedere faptul că pentru reorganizarea debitorului este vizată, în principal, ob?inerea de venituri pentru achitarea creanţelor înscrise la masa credală prin continuarea activităţii curente, aceste măsuri au stat la baza întocmirii previziunilor financiare pentru cei 3 ani de aplicare a planului. În mod subsecvent, planul prevede şi măsurile instituite la art. 95 alin. 6 lit.c) , valorificarea ca afacere a societatii, după identificarea unui investitor interesat.
Conform art. 95 alin. 2 din lege , capitolul 8 din planul de reorganizare prevede modalitatea de achitare a creanţelor, detalierea acestuia regăsindu-se în Anexa 3 : Programul de plată al creanţelor.
În vederea prezentării avantajelor pe care procedura de reorganizare o are pentru creditorii societăţii, a fost realizată o simulare a sumelor pe care aceştia le-ar primi într-o ipotetică procedură de faliment faţă de sumele preconizate a fi distribuite în cei 3 ani ai reorganizării. Această situaţie comparativă stă şi la baza analizării tratamentului corect şi echitabil prin plan a creditorilor societăţii.
11.2.) – Cu privire la viabilitatea planului de reorganizare
Se consideră ca planul de reorganizare este unul viabil , putând fi dus la îndeplinire. Pentru a susţine viabilitatea planului depus s-a procedat la efectuarea analizei pe trei paliere: tehnologic, economic şi avantajele faţă de o procedură de faliment.
S-a precizat că la deschiderea procedurii insolvenţei, debitorul nu deţinea suficiente lichidităţi pentru achiziţia de materii prime şi efectuarea de producţie proprie. În lipsa acestora, după recolta anului 2010 s-au încheiat contracte de procesare pentru terţi , încercându-se astfel să se realizeze venituri din exploatare şi să se capitalizeze societatea. Planul de reorganizare se bazează pe o strategie de continuare a procesării pentru terţi cu trecerea treptată la achiziţia de materie primă proprie.
a) – Din punct de vedere tehnologic :
Societatea dispune de două linii de producţie : DE SMET (care procesează orice tip de seminţe : 15.000 to/ lună floarea soarelui sau 9.000 to/lună soia ) şi HLS ( care poate procesa 6.000 to soia/lună ). Cele două linii de producţie asigură posibilitatea de procesare în paralel a două tipuri de seminţe, necesară în funcţie de materiile prime existente pe piaţă la diverse momente şi de evoluţia preţurilor de achiziţie pentru acestea.
Conform ”anexei producţie” a planului de reorganizare, gradul de încărcare prevăzut pentru următorii trei ani se prezintă astfel:
Grad de încărcare
Grad de încărcare
Grad de încărcare
Linie de produc?ie
Linie de produc?ie
Linie de produc?ie
Jun-11
Jul-11
Aug-11
Sep-11
Oct-11
Nov-11
Dec-11
Jan-12
Feb-12
Mar-12
Apr-12
May-12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
DE SMET
DE SMET
DE SMET
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
0.00%
97.75%
93.75%
93.75%
93.75%
87.50%
87.50%
87.50%
75.00%
56.25%
56.25%
50.00%
50.00%
50.00%
46.88%
46.88%
31.25%
31.25%
31.25%
HLS
HLS
HLS
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
83.33%
Jun-12
Jul-12
Aug-12
Sep-12
Oct-12
Nov-12
Dec-12
Jan-13
Feb-13
Mar-13
Apr-13
May-13
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
84.38%
98.21%
83.13%
78.13%
78.13%
65.63%
65.63%
25.00%
100.00%
Jun-13
Jul-13
Aug-13
Sep-13
Oct-13
Nov-13
Dec-13
Jan-14
Feb-14
Mar-14
Apr-14
May-14
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
81.25%
81.25%
57.50%
57.50%
53.13%
37.50%
37.50%
Pentru linia DE SMET gradul de încărcare ridicat este prevăzut în perioada iulie-noiembrie , în urma recoltei , când acest obiectiv se poate realiza pe baza contractelor de procesare pentru terţi şi a procesării proprii care va fi în creştere .Pentru linia HLS gradul de încărcare este constant pentru perioada octombrie-mai, asigurând procesarea a 5.000 to soia.
În rapoartele de activitate lunară realizate de administratorul judiciar s-a învederat că , în perioada de observaţie cantităţile de seminţe prelucrate au asigurat următoarea evoluţie a gradului de încărcare pentru cele două linii: septembrie 2010 : linia DE SMET ( 88,80%) ; octombrie 2010:linia DE SMET ( 83% ) ; noiembrie 2010 : DE SMET ( 47% ) , iar pentru HLS (55%); decembrie 2010: DE SMET ( 77,78%) , iar pentru HLS ( 43%).
Încărcarea liniilor de producţie în perioada de observaţie s-a realizat în condiţiile în care în prímele luni societatea nu a dispus de capital de lucru pentru procesarea proprie, bazându-se doar pe contractele de procesare pentru terţi. Rezultă că gradul de încărcare preconizat prin plan nu numai că este posibil de atins , dar şi susţinut.
Ulterior deschiderii procedurii insolvenţei s-au efectuat modernizări din surse proprii care vizează: reducerea succesivă a consumului de solvent până la valorile limită ; efectuarea reglării , verificării, calibrării şi aducerii la parametrii a instalaţiilor de deflegmare De-Smet ?i HLS, prognozându-se o reducere cu 25% a consumului de solvent utilizat ; platforma de colectare descărcare păcură ; modernizare toaster ( utilajul care extrage solventul rămas în şrot după extragerea uleiului).
În luna octombrie au fost suportate de către debitor cheltuielile pentru repornirea liniei de procesare boabe soia HSL , având o capacitate de 6.000 to/lună, datorită trecerii de la procesarea de seminţe floarea soarelui la extracţia de boabe de soia. Aceste masuri vizează scăderea consumului şi marirea capacitatii de productie.
b) – Din punct de vedere economic :
Analiza are în vedere perioada de observaţie ca fiind istoricul ce poate da o perspectivă realistă asupra previziunilor, prezentând următoarele evoluţii pozitive :
S-a înregistrat profit operaţional de 5.965.461 lei în perioada august 2010-februarie 2011 cu excepţia ultimilor luni, aspect de natură să demonstreze că societatea are şanse reale de capitalizare şi de reorganizare ; cifra de afaceri realizată începând cu luna septembrie 2010 până în luna mai 2011 înregistrează valoarea de 17.929.850 lei ; creşterea numărului salariaţilor după luna august 2010 , în contextul unei activităţi diversificate ( 139 angajaţi în luna iulie 2010, 224 în luna decembrie 2010 şi respectiv 181 pentru luna mai 2011 când societatea se pregăteşte să intre în perioada de remont) ; s-a achitat creditorilor bancari suma de 2.008.757 lei în perioada august 2010-mai 2011 în contul dobânzilor curente, dovedindu-se astfel potenţialul societăţii în susţinerea cheltuielilor financiare ; s-a achitat suma de 771.234 lei în contul datoriilor bugetare cu reţinere la sursă aferente salariilor ; la întocmirea programului şi a cash flowului pentru următorii trei ani s-a luat în considerare sezonalitatea acestei activităţi, perioadele de recoltare a seminţelor prelucrate, şi lichiditatea deţinută de societate.
Pentru capitalizarea societăţii şi creşterii în timp a ponderii producţiei proprii în cantitatea procesată, programul de plăţi prevede distribuiri proporţionale cu veniturile realizate ?i cu nevoia de capitalizare a societăţii.
Efectuarea distribuirilor ţine seama de capacitatea societăţii de a realiza lichidităţi excedentare activităţii de producţie, fără a bloca capitalul de lucru al societăţii, astfel :
Planul prevede o perioadă de graţie de 4 luni ; luna iunie a primilor doi ani este considerată lună de remont şi nu sunt prevăzute distribuiri ; în primul an distribuirile efectuate au o pondere de 22% din total ; în al doilea an 27,75% din total ; în al treilea an 50,25% din care 20% se va achita în ultima lună a ultimului trimestru de plan, inclusiv prin luarea în considerare a unei posibilităţi de refinanţare a acestei datorii .
La realizarea planului de reorganizare se are în vedere şi reducerea costurilor privind dobânzile cu 10% din costul contractual la fiecare creditor bancar , pentru o corelare corectă a acestor costuri cu veniturile debitorului .
ANUL I
ANUL II
ANUL III
ANUL III
TRIM I-III
TRIM IV
TOTAL
Distribuiri
11.814.073
14.413.051
14.413.051
12.971.746
12.971.746
13.332.073
13.332.073
52.530.943
Garantati
11.530.442
52.247.312
Creante salariale
283.631
283.631
–
–
–
Pondere în total distribuiri
22,48%
27.44%
24.70%
25.38%
100%
c) – Avantaje faţă de faliment :
Prezentând avantajele reorganizării societăţii în raport de intrarea în faliment , s-a învederat că totalul distribuirilor ce urmează a se efectua prin programul de plă?i către creditorii înscrişi în tabelul de creanţe sunt în cuantum de 52,5 milioane lei, sumă superioară celei achitate în ipoteza falimentului. Pentru o şi mai bună imagine a situaţiei plăţilor în caz de reorganizare, se învederează că totalul plaţilor efectuate în cei trei ani de reorganizare depăşeşte suma de 600 milioane lei.
În caz de faliment conform raportului de evaluare valoarea de lichidare a societă?ii este de 7.624.244 eur, respectiv 32.374.827,30 lei calculat la cursul de 1 eur= 4.2463 lei.
La determinarea sumelor ce urmează a fi distribuite creditorilor în ipoteza falimentului, în situaţii de excepţie când bunurile se vând la preţul de evaluare, se va avea în vedere diminuarea corespunzătoare a distribuirilor , datorită cheltuielilor de procedură. Estimarea din cadrul planului de reorganizare evidenţiază că suma s-ar distribui în cuantum aproximativ de 29 milioane lei.
În cazul reorganizării, sumele distribuite creditorilor, astfel cum sunt prevăzute în programul de plăţi, însumează 52.530.942,79 lei.
Prin programul de plăţi se prevede plata următoarelor categorii de creanţe: garantaţi ( 52.247.311,37 lei) ; salariaţi (283.631,42 lei) .
Prin continuarea activităţii societăţii se pot identifica principalele avantaje care decurg din aplicarea planului de reorganizare:
AVANTAJE
Sume care se vor achita în activitatea curentă
Avantaje economice
* Achizi?ia de materii prime ?i materiale pentru contiuarea activită?ii
* Achitarea dobânzilor curente fa?ă de creditorii bancari
517.736.703 lei
7.229.491 lei
Avantaje sociale
* Plata salariilor, taxelor ?i contribu?iilor sociale aferente acestora (aproximativ 200 angaja?i)
14.010.000 lei
Avantaje bugetare
* Existen?a unui mare contribuabil / tva de plată în urm. 3 ani
18.665.784 lei
11.3.) – Constatări
Reţinând că planul îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art.101 din Legea nr.85/2006 , instanţa nu primeşte motivele de critică invocate de ANAF prin nota de şedinţă depusă la filele 255 – 260 vol. VIII dosar , prin care se concluzionează în sensul că planul nu întruneşte cerinţele legale pentru a fi confirmat, susţinându-se în esenţă că nu indică perspectivele de redresare ale debitorului în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii acestuia , cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de ofertă .
11.4.) – Soluţia instanţei
În raport de considerentele expuse, instanţa :
A luat act de declaraţia formulată de administratorul judiciar al debitorului SC U. SA Ţ. : V.N. în sensul renunţării la cererea de stenografiere a dezbaterilor şedinţelor de judecată , încuviinţată la termenul de judecată din 01.04.2011 ( filele 117 -118 volum VIII dosar).
A luat act de componenţa comitetului creditorilor debitorului : BCR SA Bucureşti ( preşedinte) , BRD GSG SA Bucureşti şi Raiffeisen Bank SA Bucureşti ( membrii ) , urmare modificării încheierii din 24.09.2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa prin decizia nr.1011 din 6.06.2011 pronunţată în recurs de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială ( fila 177 volum VII) .
A luat act de desemnarea reprezentantului salariaţilor : D. I. , în Adunarea generală a salariaţilor debitorului SC U. SA , din 29 mai 2011, conform art. 224 şi urm. din Codul muncii ( fila 125 vol.VIII dosar).
A luat act de declaraţia de renunţare la judecarea contestaţiei formulată de salariaţii debitorului SC U. SA împotriva deciziei nr.28 din 7.02.2011 emisă de administratorul judiciar privind diminuarea cu 15% a salariului cuvenit pe luna ianuarie 2011 , conform art.246 din Codul de procedură civilă (prevăzuţi în tabelul depus la filele 213 – 215 volum V dosar).
A luat act de declaraţia de renunţare la judecarea contestaţiei formulată de salariaţii D.A., D.. şi B. Gh. împotriva deciziei nr.28 din 7.02.2011 emisă de administratorul judiciar , privind diminuarea cu 15% a salariului cuvenit pe luna ianuarie 2011, conform art.246 din Codul de procedură civilă ( tabel: fila 62 vol.VIII dosar).
A constatat ca fiind rămasă fără obiect contestaţia formulată de salariatul M. N. împotriva deciziei nr.28 din 7.02.2011 emisă de administratorul judiciar privind diminuarea cu 15% a salariului cuvenit pe luna ianuarie 2011, conform art.112 din Codul de procedură civilă ( fila 68 volum V dosar).
A constatat realizate întocmai dispoziţiile încheierilor de şedinţă din 4.03.2011 şi respectiv din 18.03.2011 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa ( filele : 157 – 197 vol.V, 148 – 195 vol.VI şi 145 – 149 vol.VIII ) :
? depunerea la dosar de precizări scrise , însoţite de documente , referitor la acordarea consultanţei tehnice de specialitate în baza contractelor încheiate cu SC R. T. L. SRL şi SC R. B. T. SRL , precum şi punerea acestora în discuţia comitetului creditorilor din şedinţa din 16.03.2011 ( încheierea din 4.03.2011);
? convocarea comitetului creditorilor pentru data de 23.03.2011 şi punerea în discuţia acestuia a măsurilor dispuse de conducerea SC U. SA în şedinţa operativă de analiză a activităţii curente din 28.01.2011 şi a oportunităţii prelungirii contractului de consultanţă încheiat cu SC R. T. L.SRL , precum şi prezentarea dovezilor de realizare a obiectului contractului şi modalitatea în care s-au respectat clauzele contractuale ( încheierea din 18.03.2011).
A luat act de raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă şi de toate rapoartele lunare privind îndeplinirea atribuţiilor şi justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, depuse la dosar de administratorul judiciar C.I.T. SPRL F.B. , precum şi de toate celelalte înscrisuri pe care acesta le-a prezentat în exercitarea funcţiei, conform art.21 alin.1 , art.54 alin.1 şi art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006.
A luat act de transmisiunea legală a calităţii procesual active de la SC OMV Petrom SA Bucureşti către SC OMV P. M. SRL Bucureşti, dispunând introducerea acestuia în cauză în calitate de creditor, corelativ cu scoaterea din proces a SC OMV Petrom SA (filele 221 – 229 vol.VIII).
A confirmat onorariul administratorului judiciar aprobat de comitetul creditorilor şi adunarea creditorilor în şedinţele din 4.11.2010 şi anume : 3.000 euro + tva lunar ( corespunzător perioadei dintre data desemnării acestuia şi data rămânerii irevocabile a soluţiei de închidere a procedurii de reorganizare şi respectiv onorariul de succes de 3,5% din distribuirile către creditori făcute prin planul de reorganizare către creditorii acceptaţi în tabelul definitiv de creanţe, în temeiul art.11 alin.1 lit. d) coroborat cu art.19 alin.4 din Legea nr.85/2006 ( filele 5 şi 15 volum IV dosar ).
A admis cererea de înscriere în tabelul definitiv de creanţe al debitorului SC U.SA formulată de Gh. D. cu suma de 284,1 lei – creanţă chirografară având rang de prioritate conform art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006 ( sub incidenţa art.75 alin.1 teza finală din lege ).
A admis în parte cererea de înscriere în tabelul definitiv de creanţe formulată de T. N. 09 Ltd pentru suma de 58.199,68 lei ( echivalentul a 13.735,26 euro la cursul leu/euro la data deschiderii procedurii : 1 euro = 4,2371 lei , creanţă chirografară consolidată potrivit art.69 ) , având rang de prioritate conform art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006 .
A dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului nr.1456/98/2001 al Tribunalului Ialomiţa privind cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de P. A. , în baza art.31 alin.5. din lege . Recalifică cererea acestuia ca fiind declaraţie de creanţă. Respinge ca tardiv introdusă cererea formulată de P.A. în sensul înscrierii în tabelul definitiv de creanţe cu suma de 41.816 lei (în temeiul art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006).
A prorogat pronunţarea asupra contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe , formulată de SC S.& C.RL S., în raport de refacerea expertizei contabile întocmită de expertul P. N., depusă la filele 125 – 130 vol. VII dosar, sens în care se fixează termen de judecată intermediar la 20 iulie 2011 (art.212 alin.1 din Codul de procedură civilă ) .
A respins excepţiile invocate de administratorul judiciar şi creditorul BRD GSG SA privind : inadmisibilitatea , tardivitatea şi lipsa de interes a contestaţiei , precum şi lipsa calităţii procesual active a creditorului ANAF , contestator al procesului verbal al şedinţei Adunării creditorilor debitorului SC U. SA din 19.04.2011 , în cadrul căreia s-a votat planul de reorganizare (art.137 Cod procedură civilă).
A respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de ANAF împotriva procesului verbal al şedinţei adunării creditorilor SC U. SA din 19.04.2011 , în cadrul căreia s-a votat planul de reorganizare , în temeiul art.11 alin.1 lit. m) , art.17 alin.6, art.96 , art.74 alin.2 şi art.100 alin.3 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei ).
A confirmat planul de reorganizare elaborat de administratorul judiciar V. N. cu consultanţa laborioasă a administratorului judiciar, depus la filele 3-147 volum VI dosar, cu amendamentele prevăzute la capitolul 9C intitulat ”Descărcarea de obligaţii şi de răspundere a debitorului ” : alineatele 3 şi 5 , fila 98 dosar ( în temeiul art.101 din Legea nr.85/2006).
Urmare confirmării planului de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, respectând întocmai prevederile art.103, sub sancţiunea instituită de legiuitor la art.105 alin.1 din lege.
În aplicarea prevederilor art.106 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006, debitorul , prin administratorul special, sau după caz, administratorul judiciar vor prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situaţiei financiare a averii debitorului precum şi asupra situaţiei cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii, în vederea recuperării acestora , sens în care se fixează termen de control la 18 octombrie 2011 .