1) – Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 3498/200/2009 din 8.04.2009, reclamanta SC V. S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T. A. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 5.355 lei reprezentând contravaloare servicii transport auto conform facturii fiscale seria VEP nr. 0024/20.09.2008, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a susţinut că urmare cererii formulată de R.C.C. şi de reprezentanţii societăţii pârâtul I.Gh. şi I.I., la data de 18.09.2008, reprezentantul său s-a deplasat în Austria în vederea transportării în România a autoturismelor Audi B 5 (la Bistriţa) şi Chrysler PKW BBO44437 (la Buzău), cumpărate din Germania , şi care în drum spre ţară au fost implicate într-un accident rutier la data de 17.09.2008.
Autoturismul Audi B5 a fost condus de R.C.C., iar autoturismul Chrysler PKW BBO44437 cumpărat de societatea pârâtă , astfel cum rezultă din adeverinţa de constatare a accidentului emisă de autoritatea austriacă competentă a fost condus de I.C.B., acesta din urmă abandonând maşina după producerea accidentului.
Deşi la data de 20.09.2008 a predat autoturismul societăţii pârâte, la sediul din Mărăcineni, aceasta nu i-a plătit preţul transportului stabilit la suma de 5.355 lei conform învoielii , la termenul de scadenţă de 30 de zile stipulat prin factura fiscală seria VEP nr.0024 din 20.09.2008, semnată de primire şi necontestată.
1.2.) – Pârâta a formulat întâmpinare în condiţiile art.115 – 118 din Codul de procedură civilă, invocând pe cale de excepţie prematuritatea introducerii acţiunii întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă de conciliere prev. la art.7201 din Codul de procedură civilă, iar pe fond netemeinicia acţiunii, întrucât nu a avut raporturi comerciale cu reclamanta , astfel că nu-i datorează nicio sumă de bani (filele 33-36).
1.3.) – La termenul de judecată din 17.06.2009, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, antamând punctual apărările formulate de pârâtă (filele 46-48).
2.) – Soluţii pronunţate în primul ciclu procesual
2.1.) – Prin sentinţa nr. 4323 din 17.06.2009 s-a admis excepţia de prematuritate invocată de pârâtă, respingându-se acţiunea ca inadmisibilă, cu obligaţia stabilită în sarcina reclamantei de plată a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că în raport de prevederile art.7201 din Codul de procedură civilă, care consacră obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de conciliere directă în cazul proceselor şi cererilor în materie comercială, reclamanta nu a făcut dovada convocării la conciliere directă a pârâtei în condiţiile prevăzute de textul de lege invocat.
2.2.) – Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta în termen legal conform art.301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art.303 din acelaşi cod.
În expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat greşita respingere a acţiunii de către instanţa fondului ca fiind prematur introdusă, deşi a făcut dovada efectuării procedurii prealabile cu notificarea adresată pârâtei la data de 19.03.2009, cu menţiunea că ţine loc de conciliere, confirmată de primire sub semnătura la data de 23.03.2009, prin care îi solicită să confirme sau să infirme extrasul de cont pentru suma de 5355 lei transmis încă din luna octombrie 2008.
2.3.) – Prin decizia nr. 29 din 25.01.2010 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa pe fond.
2.4.) – Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:
Procedura prealabilă instituită prin dispoziţiile art.720? Cod procedură civilă se relevă ca un ansamblu de norme şi reguli în baza cărora părţile interesate procedează la soluţionarea litigiilor comerciale cu obiect patrimonial pe calea concilierii directe.
Conform prevederilor invocate, în litigiile comerciale evaluabile în bani, procedura concilierii directe are un caracter obligatoriu şi prealabil.
Potrivit dispoziţiilor art.109 al.2 Cod proc.civ. , în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de lege, dovada îndeplinirii procedurii anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Coroborând cele două texte legale, se concluzionează în sensul că introducerea unei acţiuni judiciare într-un litigiu comercial cu obiect patrimonial, cu încălcarea îndatoririi legale instituite, este prematură, impunându-se a fi respinsă, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă.
Atât în doctrina cât şi în practica judiciară s-a statuat însă că raţiunea concilierii prealabile este aceea de a simplifica şi degreva judecata, având ca obiect pretenţii de natură bănească, ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă, dar şi într-un termen relativ scurt.
Nerespectarea unora din prevederile art.7201 din nu atrage în mod automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare.
Or, în cauza dedusă judecăţii s-a dovedit cu faxul depus la fila 12 dosar fond, confirmat de primire sub semnătură din data de 23.03.2008 potrivit actului depus la fila 14 dosar fond, că reclamantul a adresat pârâtei la data de 19.03.2008 o notificare prin care i-a solicitat să confirme sau să infirme extrasul de cont pentru suma de 5.355 lei ce face obiectul acţiunii, precizând totodată că documentul respectiv ţine loc de conciliere .
În contextul situaţiei în fapt şi în drept expuse, tribunalul apreciază că în cauză a fost efectuată procedura prealabilă a concilierii directe, pârâta nedovedind producerea vreunei vătămări, considerent pentru care în baza art.312 alin.5 Cod proc.civ. va admite recursul ca întemeiat şi va casa sentinţa atacată , dispunând trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa pe fond.
3.) – Soluţia pronunţată la fond după casarea cu trimitere
3.1.) – Cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Buzău sub nr. 2757/200/2010 din 3.03.2010, iar prin sentinţa nr. 5463 din 8.09.2010 s-a admis acţiunea ca întemeiată, pârâta fiind obligată să plătească reclamanţilor suma de 5355 lei – contravaloarea transportului şi suma de 426,56 lei- cheltuieli de judecată.
3.2.) – Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt şi în drept:
3.2.1.) – La data de 18.09.2008 reprezentantul societăţii reclamante s-a deplasat în Austria la cererea martorului M.R. C.C. şi a reprezentanţilor societăţii pârâte, I. Gh. şi I.I., pentru a transporta în România autoturismele marca Audi B 5 (la Bistriţa) şi Chrysler PKW BB044437 (la Buzău). Aceste autoturisme au fost cumpărate din Germania, iar în drum spre România au fost implicate într-un accident rutier, în urma căruia au fost avariate, situaţie de fapt ce nu a fost contestată de pârâtă, fiind confirmată de cei doi martori audiaţi în cauză (filele 16-17).
Din acest motiv cele două autoturisme nu şi-au putut continua drumul către ţară, fiind avariate, iar martorul M.R. C. C. a rămas în Austria pentru a asigura paza celor două vehicule, aşa după cum a declarat. Acesta a fost de altfel şi persoana care a contactat firma transportatoare pentru a aduce cele două maşini în România. Martorul a fost un intermediar al înţelegerii dintre reclamantă şi pârâtă cu privire la transportul autoturismului marca Audi B 5 la Buzău, la sediul societăţii pârâte.
La data de 17.09.2008, când a avut loc accidentul rutier soldat numai cu pagube materiale din Austria, reprezentantul reclamantei, V.V., a fost contactat telefonic de către deţinătorii autoturismelor avariate solicitându-i-se acestuia să efectueze transportul celor două vehicule în ţară.
Conducătorul autoturismului marca Audi B 5 a fost martorul M. R. C. C., iar cel al autoturismului marca Chrysler PKW BB044437 a fost martorul B. I.. Această din urmă maşină fusese cumpărată de pârâtă din Germania, aşa cum rezultă şi din adeverinţa de constatare a accidentului cu daune materiale, întocmit de Comandamentul Poliţiei Landului Austria Superioară – Inspecţia Autostrăzi Wels, în dosarul nr. C 2/44200/2008-ORI (fila 11 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău).
La cererea expresă a reprezentantului pârâtei SC T.A. SRL, reclamanta a transportat maşina avariată şi lăsată în Austria de şoferul ei, martorul B. I., în paza martorului M. R.C. C., la sediul pârâtei din comuna Mărăcineni, judeţ Buzău cu autoutilitara marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare BN-75-VEP.
Preluarea la sediul pârâtei a autovehiculului este confirmată de martorul B. I. (fila 16) la data de 20.09.2008, care a semnat factura emisă de firma de transport, aşa după cum, de-altfel recunoaşte martorul. Mai mult, acesta a precizat că el este proprietarul autovehiculului şi nu pârâta, ceea ce confirmă calitatea în care martorul a semnat factura de transport.
Factura fiscală seria VEP nr. 0024/20.09.2008 (fila 7 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău) este emisă de reclamanta SC V.S. SRL Bistriţa la data de 20.09.2008 în contul pârâtei SC T. A. SRL şi în considerarea calităţii de proprietar al autoturismului, aşa cum aceasta era consemnată în actele de constatare efectuate de organele de poliţie din Austria (vezi documentul de la fila 11 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău). Suma consemnată în factură este de 5355 lei reprezentând serviciu „transport auto”, are scadenţa stabilită la 30 zile de la data emiterii şi este semnată de reprezentantul pârâtei, respectiv de martorul B. I., care a recunoscut înscrisul şi semnătura ce-i aparţine din cuprinsul acesteia.
Chiar dacă martorul a declarat că „este adevărat că am semnat de primire atunci când mi-a fost lăsată maşina la service, dar nu m-a interesat conţinutul facturii; am fost convins că semnez că am primit maşina”, declaraţia sa este fără relevanţă juridică în sensul exonerării de răspundere civilă contractuală cu privire la pârâtă, deoarece martorul a recunoscut semnătura, înscrisul, a realizat că este o factură, aşa după cum a declarat şi nu se poate prevala de propria sa turpitudine, neputând invoca acum că nu a conştientizat că este vorba de actul de plată emis de transportator, câtă vreme a avut cunoştinţă la respectivul moment de înţelegerea dintre părţi, în sensul transportării maşinii pârâtei în comuna Mărăcineni, judeţ Buzău. Martorul a recunoscut şi că a fost de faţă când martorul M. R.C. C. a telefonat din Austria la firma de transport din ţară, aşa încât cunoştea de la început natura convenţiei dintre părţi, respectiv că reclamanta urma să transporte în ţară maşina pârâtei.
Simplele sale supoziţii că, întrucât celălalt conducător auto a fost găsit vinovat de producerea accidentului de către organele de poliţie din Austria, acesta ca persoană vinovată urma să suporte şi contravaloarea transportului sunt neavenite, deoarece în cauză este vorba de două raporturi juridice distincte: pe de o parte, un raport juridic în răspundere civilă delictuală în cadrul căruia martorul M.R.C.C. a fost stabilit a fi persoana responsabilă de producerea accidentului şi pe baza cărei constatări, reparaţia prejudiciului creat a fost efectuată în acord cu contractul/poliţa de valabilă a şoferului vinovat de producerea pagubei, iar pe de altă parte, un raport juridic contractual bazat pe un contract comercial de transport încheiat între reclamantă, în calitate de transportator şi pârâtă, în calitate de beneficiară a serviciului de transport, contract ce este consemnat în scris în formă simplificată prin factura fiscală seria VEP nr. 0024/20.09.2008 (fila 7 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău).
Factura fiscală seria VEP nr. 0024/20.09.2008 (fila 7 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău) acceptată la plată de către pârâtă nu a fost nici până în prezent decontată, pârâta refuzând în repetate rânduri efectuarea plăţii.
După expirarea termenului de plată de 30 zile de le emitere, reprezentantul reclamantei a încercat recuperarea sumei datorate de către pârâtă, iar la sfârşitul anului 2008 reclamanta a transmis către pârâtă o confirmare de sold, fiind înştiinţată că figurează în evidenţele contabile ale reclamantei cu un debit constând în 5335 lei, conform facturii fiscale seria VEP nr. 0024/20.09.2008 (fila 12 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău). Pârâta însă nu a răspuns în nici un fel solicitării reclamantei, care solicitare ţine loc, aşa cum este consemnat în cuprinsul său şi de conciliere, în acord cu dispoziţiile art. 720 1 şi următoarele Cod procedură civilă, consemnare ce a fost apreciată ca atare prin decizia nr. 29/15.01.2010 a Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de administrativ.
La data de 19.03.2009 reclamanta SC V. Serv SRL Bistriţa transmite prin fax şi prin poştă un alt extras de cont pârâtei, cu menţiunea că în cazul în care nu se răspunde de către pârâtă, tăcerea sa va fi considerată o acceptare tacită şi, implicit o recunoaştere a datoriei (fila 13 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău).
Aşa cum rezultă din declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi în cauză, precum şi din susţinerile reclamantei necontestate de pârâtă, societatea de asigurare din Germania la care conducătorul auto vinovat de producerea accidentului era asigurat la data producerii evenimentului rutier – Sparkassen Versicherung – Sachsen a achitat către pârâta SC T. A. SRL – proprietar al vehiculului marca Chrysler PKW BB044437, conform actelor întocmite de poliţiştii austrieci, în integralitatea sa prejudiciul suferit ca urmare a avarierii vehiculului în accident.
Achitarea integrală a despăgubirii în baza poliţei de asigurare este confirmată şi de conţinutul următoarelor înscrisuri: poliţa de asigurare eliberată de societatea de asigurare din Germania, adeverinţa – accident de circulaţie nr. C 2/44200/2008 – ORI din 17.09.2008 în original şi în autorizată (fila 11 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău), adresa nr. 8/09.04.2009, protocol evaluare vehicul rulat nr. VIRGIL000058/17.02.2009, plăţi interne complet, declaraţia de despăgubire din 25.02.2009 (filele 26-28404,56 lei din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău).
3.2.2.) – Instanţa a înlăturat susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării, în sensul că reclamanta nu a emis nicio factură în contul său, deoarece martorul B. I. a recunoscut înscrisul şi semnătura sa din cuprinsul ei, iar societatea a recunoscut cel puţin tacit, în cursul procedurii prealabile de conciliere directă debitul restant către reclamantă, aşa cum s-a reţinut anterior. Nici susţinerea sa în sensul că a emis factura nr. 37/13.11.2008 pentru suma totală de 17175,91 lei, reprezentând materiale şi manoperă, dar şi transport al vehiculului marca Chrysler PKW BB044437, nu se confirmă ca reală decât parţial, în sensul că transportul a fost inclus fictiv în factură pentru ca suma să fie obţinută de la asigurător, dar în realitate înţelegerea părţilor a fost cea relevată de factura fiscală seria VEP nr. 0024/20.09.2008 (fila 7 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău) acceptată la plată de către pârâtă şi care reprezintă, în formă simplificată un contract comercial de transport.
Pârâta recunoaşte în întâmpinare că a emis factura nr. 37/13.11.2008 intenţionat încărcată cu contravaloarea transportului şi că a transmis-o acesteia societăţii de asigurare, care, evident, a acordat despăgubirea în limita asigurării încheiate cu persoana răspunzătoare de producerea evenimentului asigurat, respectiv 1400 EURO, adică 5771,50 lei la cursul zilei din data de 09.04.2009 (filele 40-42 din dosar nr. 3498/200/2009 al Judecătoriei Buzău).
Instanţa a reţinut că între părţi există raport contractual având ca obiect serviciul de transport al autoturismului marca Chrysler PKW BB044437 din Austria la sediul pârâtei din comuna Mărăcineni, judeţ Buzău, în schimbul preţului de 5355 lei, conform facturii fiscale seria VEP nr. 0024/20.09.2008.
Contractul de transport este o convenţie prin care o parte, cărăuşul profesionist se obligă în schimbul unei remuneraţii să efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumită distanţă, cu un vehicul corespunzător.
3.2.3.) – Potrivit dispoziţiilor art.379 al.3 C.proc.civ creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar în conformitate cu prevederile alin. 4 al aceluiaşi articol creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Sub aspectul caracterului cert al creanţei, instanţa a avut în vedere definiţia dată de art. 379 alin. 3 C.pr.civ., potrivit căreia creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Din acest punct de vedere, instanţa a considerat că este îndeplinit caracterul cert al creanţei deoarece existenţa acesteia rezultă din factura emisă de reclamantă, opozabilă pârâtei prin semnătura de primire a reprezentantului ei – martorul B. I..
În ceea ce priveşte lichiditatea creanţei, la art. 379 alin. 4 C.pr.civ. se dispune în sensul că acest caracter al creanţei este îndeplinit atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Debitul principal de 5355 lei rămas neachitat este determinat prin factura emisă de reclamantă, aceasta constituind act neautentice, opozabil pârâtei prin semnătură.
Creanţa este, de asemenea, exigibilă, din cuprinsul facturii depuse reieşind că data scadentă este anterioară datei la care reclamanta a sesizat instanţa de judecată prin prezenta cerere, fiind de 30 zile de la data emiterii facturii – 20.09.2008, respectiv la data de 20.10.2008, iar acţiunea reclamantei este înregistrată la Judecătoria Buzău la data de 08.04.2009.
Conform art. 434 alin. 2 Cod comercial destinatarul care primeşte lucrurile e obligat să plătească ceea ce se datorează pentru transport după scrisoarea de cărat (adică documentul de transport, conform facturii emise de transportator), precum şi toate celelalte cheltuieli.
Incontestabil, pârâta a fost beneficiara serviciului de transport efectuat de reclamantă, dar nu a plătit preţul stipulat în factura fiscală seria VEP nr. 0024/20.09.2008, respectiv 5355 lei.
4.) – Recursul
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
În expunerea motivelor de recurs, pârâta a invocat:
4.1.) – Instanţa fondului a dat eficienţă în mod greşit probatoriului testimonial, ignorând identitatea adevăratului proprietar al autoturismului marca Chrysler Saratoga , astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 11 coroborat cu declaraţia dată de B. I. C.;
4.2.) – Între cele două societăţi nu au existat relaţii contractuale, astfel că instanţa fondului a apreciat în mod greşit că factura invocată de reclamantă reprezintă o formă simplificată de contract, aspect de natură să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză;
4.3.) – Instanţa fondului a apreciat în mod incorect că suma pretinsă de reclamantă , are un caracter cert, lichid şi exigibil, deşi nu sunt întrunite cerinţele art. 379 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă în condiţiile în care B. I. C. a ştiut că a semnat doar de primirea autoturismului şi nu o factură aferentă costurilor cu transportul maşinii iar datele sale de identificare, astfel cum sunt menţionate în cuprinsul acestui act nu corespund realităţii.
4.4.) – Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând motivat respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 11-13).
5.) – Examinând sentinţa atacată înraport de actele şi lucrările dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate, precum şi din oficiu conform art. 304? din Codul de procedură civilă, tribunalul a constatat că recursul declarat este neîntemeiat.
5.1.) – S-a avut în vedere în acest sens că evaluînd în mod just probatoriul cu înscrisuri şi martori administrat în cauză, instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că pârâta datorează reclamantei suma de 5355 lei- contravaloare transport auto, conform facturii fiscale seria VEP nr. 0024-20.09.2008.
5.2.) – De necontestat, între pârâtele în proces a existat un raport contractual având ca obiect serviciul de transport al autoturismului Chrysler PKW BB044437 din Austria la sediul pârâtei din localitatea Mărăcineni, judeţul Buzău în schimbul preţului consemnat în cuprinsul facturii menţionate anterior.
Autoturismul a fost transportat din Austria la Mărăcineni la solicitarea şi indicaţiile reprezentantului pârâtei, direct interesat de recuperarea bunului cumpărat şi abandonat în străinătate, predarea fiind confirmată prin declaraţia martorului B. I. C..
5.3.) – Pârâta nu a contestat factura consemnatorie a preţului serviciului de transport , deşi avea posibilitatea urmare notificării privind confirmarea de sold, începând din luna octombrie 2008.
Dimpotrivă , la perioada de referinţă, când i s-a cerut clarificarea situaţiei, nu a adoptat nicio atitudine, astfel că în raport de prevederile art. 46 din Codul comercial, aceasta a acceptat factura în mod tacit.
5.4.) – Susţinerile pârâtei cu privire la aspectele producerii evenimentului rutier sunt nerelevante, instanţa fondului apreciind în mod corect asupra existenţei a două raporturi juridice distincte : un raport de răspundere civilă delictuală între persoana vinovată de producerea accidentului şi SC T. A. SRL şi un alt raport juridic contractual între SC V. S. SRL şi SC T. A. SRL.
5.5.) – Raportat la vinovăţia celuilalt conducător auto şi la răspunderea civilă delictuală a acestuia, pârâta a încasat de la asigurator în integralitate prejudiciul suferit ca urmare a producerii accidentului , în sumă de 1400 euro plătibilă în lei, conform documentelor întocmite de poliţia austriacă.
5.6.) – Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că martorul B. I. a confirmat intrarea autoturismului în locaţia din Mărăcineni şi că a semnat factura de transport susţinând că nu l-a interesat conţinutul acestui înscris (fila 16 dosar fond).
5.7.) – Tribunalul nu primeşte nici ultimul motiv de critică, apreciind că instanţa fondului a reţinut în mod just şi motivat că suma pretinsă la plată reprezintă o creanţă certă , lichidă şi exigibilă fiind întrunite cerinţele art. 379 din Codul de procedură civilă.
6.) Soluţia tribunalului
Pentru considerentele ce preced , apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate , în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s- a respins recursul ca neîntemeiat.
