COMERCIAL:Contract de achiziţionare a rovinietei în 4 rate trimestriale sub incidenţa prevederilor OG nr. 15/2002. Obligativitatea procedurii prealabile a concilierii instituită la art. 7201 din Codul de procedură civilă Despăgubiri, penalităţi


Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. X/X/2009 , reclamanta C. N. A. şi D.N. R. prin D. R. de D. P. B. a chemat în judecată pe pârâta SC B. W. SRL Nehoiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.160 euro, reprezentând contravaloare ratei a IV-a din preţul rovinetei, achiziţionată în baza contractului nr. 3518/09.03.2006 şi respectiv a sumei de 3.227,04 euro reprezentând penalităţi de întârziere aferente, ambele valori fiind calculate la cursul de schimb al BNR valabil în ultima zi a lunii anterioare datei la care se va achita rovinieta.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că în baza contractului nr. 3518/09.03.2006, deşi pârâta a achiziţionat rovinieta pentru 15 autovehicule , în aplicarea prevederilor OG nr. 15/2002, cu plata în 4 rate trimestriale, conform anexei 2 B la contract, aceasta nu a plătit cea de a IV-a rată, datorând astfel suma de 5.387,04 euro, la care se adaugă şi penalităţi în sumă de 3.227,04 euro, calculate conform clauzei contractuale.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată sub motivaţia în esenţă că autovehiculele pentru care s-au achiziţionat rovinietele au fost dobândite în proprietate prin contractul nr. 746/2003 încheiat cu SC B. P. P. SRL Timişoara, care, la rândul său le-a cumpărat de la SC F. Nehoiu SA, societate comercială în faliment, iar în cadrul procedurii de a acesteia s-a anulat irevocabil şi contractul nr. 746/2003, dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare. Pe de altă parte, este inadmisibilă aplicarea concomitentă a două sancţiuni : perceperea de penalităţi de întârziere şi lipsa valabilităţii rovinietei.

În subsidiar, pârâta a solicitat a se constata prematuritatea introducerii acţiunii, în condiţiile în care reclamanta nu a respectat prevederile art. 7201 din privind procedura prealabilă de conciliere ( filele 25-27).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, învederând că în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de clauzele contractuale asumate de pârâtă, aceasta datorează suma de bani ce face obiectul acţiunii (filele 42-45).

Prin sentinţa nr. X/2010 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele s-a admis acţiunea ca întemeiată, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 2.160 euro- contravaloarea ratei a IV- a a rovinietei achiziţionate în baza contractului nr. 3518/2006, suma de 3.227,04 euro –penalităţi de întârziere aferente şi suma de 1.379,91 lei –cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că pârâta datorează reclamantei suma de 2.160 euro reprezentând contravaloarea celei de a IV- a rate a rovinietei achiziţionată pentru 15 autovehicule, conform contractului nr. 3518/2006, scadentă la 09.12.2006, precum şi suma de 3.227, 04 euro reprezentând penalităţi de întârziere aferente, anularea contractului nr. 746/2003 invocat prin întâmpinare, neprezentând relevanţă în condiţiile în care nu s-au produs dovezi în sensul conformării dispoziţiilor hotărârii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta în termen legal conform art. 301 din Codul de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar în baza art. 303 din acelaşi cod.

În expunerea motivelor de recurs , pârâta a invocat în esenţă că instanţa fondului a omis să se pronunţe asupra motivului de critică privind neefectuarea procedurii prealabile, iar pe fond a reţinut în mod greşit că dubla sa sancţionare prin suspendarea de drept a rovinietei concomitent cu perceperea de penalităţi ar fi corectă, punând-o astfel în situaţia de a plăti un serviciu de care nu a beneficiat.

Prin notele de concluzii scrise depuse la filele 17 -19 dosar, intimata – reclamantă a solicitat motivat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. X/2010, s-a respins recursul ca neîntemeiat.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut:

În baza probatoriului administrat, instanţa fondului a obligat în mod corect pârâta să plătească reclamantei suma de 2.160 euro reprezentând contravaloarea celei de a IV- a rate a rovinietei achiziţionată pentru 15 autovehicule, conform contractului nr. 3518/2006, scadentă la 09.12.2006, precum şi suma de 3.227, 04 euro reprezentând penalităţi de întârziere aferente, anularea contractului nr. 746/2003 invocat prin întâmpinare, neprezentând relevanţă în condiţiile în care nu s-au produs dovezi în sensul conformării dispoziţiilor hotărârii.

În raport de clauzele stipulate de părţi în contractul nr. 3518/09.03.2006, necontestat de către pârâtă, prin raportare la prevederile art. 1 şi art. 4 din OG nr. 15/2002 şi la art. 10 alin. 2 şi art. 13 alin.4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1433/2002 , dar şi la art. 969 şi urm. din Codul civil, în cauză nu operează o dublă sancţionare circumscrisă perceperii de penalităţi şi suspendării de drept a rovinietei astfel cum s-a invocat prin cererea de recurs.

Contrar motivului de critică privind omisiunea pronunţării instanţei fondului asupra excepţiei de prematuritate a introducerii acţiunii, invocată prin întâmpinare, tribunalul reţine că instanţa a făcut aprecieri ferme prin sentinţa atacată, în sensul că deşi s-a efectuat procedura de conciliere potrivit art. 7201 din Codul de procedură civilă, pârâta s-a menţinut în pasivitate.