Asupra cauzei de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3664/114/2010, SC X a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de plată care să someze şi să oblige debitoarea Comuna Pucheni prin primar ( judeţul Dîmboviţa) , în calitate de beneficiar, la plata sumei de 68.131,49 lei din care: 48.839,69 lei reprezentând contravaloare parţială a lucrărilor efectuate pentru investiţia „ Alimentare cu apă în comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa” şi 19.291,80 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30.08.2010, datorata în temeiul clauzei penale din contract şi 39,90 lei reprezentând taxele de timbru ocazionate de promovarea acestei somaţii de plată.
În motivare, se arată că în baza contractului de lucrări de achiziţie publică nr. 240 din 06.02.2008 ( încheiat în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 34/2006), reclamanta a efectuat activităţi specifice domeniului de activitate pentru investiţia „Alimentare cu apă în comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa”.
Deşi debitoarea şi-a însuşit prin semnătură atât situaţi de lucrări, cât şi factura fiscală emisă în baza acestora, plătind chiar o parte importantă din valoarea realizată şi facturată, nu a achitat integral lucrările executate în urmă cu mai mult de un an. Prin adresa nr. 1873 din 03.08.2010, debitoarea recunoaşte expres sumele datorate, motivând neachitarea debitului datorită nealocării de către Consiliul judeţean Dâmboviţa a sumelor necesare plăţii investiţiei.
Suma cu titlu de penalităţi a fost calculată cu aplicarea art. 13.2 şi art. 19.1 din contract.
Creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art.2 din OUG nr. 119/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2008.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 119/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2008 , coroborate cu cele ale art.969, 970 Cod civil, cu cele ale art.46 Cod comercial şi cu cele ale art.10 pct.4 Cod de procedură civilă, precum şi cu dispoziţiile prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.
În susţinerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: contractul de lucrări de achiziţie publică nr. 240 din 06.02.2008, factura fiscală nr. 30121 din 18.05.2009 în valoare totală de 184.412,87 lei, adresa de convocare la conciliere însoţită de confirmarea de primire, adresa nr. 1873 din 03.08.2010, calculul penalităţilor de întârziere.
S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 24.11.2010, reprezentantul creditoarei prezent în instanţă a depus la dosar calculul actualizat al penalităţilor de întârziere la data de 24.11.2010.
Prin întâmpinarea formulată (fila 24 dosar), debitoarea Z prin primar V.P. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
În motivare se arată că instanţa competentă în soluţionarea acestei cereri este instanţa în raza căreia domiciliază pârâtul, conform art.5 Cod de procedură civilă. În speţă, instanţa competentă este Judecătoria Târgovişte conform art.2 coroborat cu art.3 Cod de procedură civilă, având în vedere că obiectul cererii are o valoare mai mică de un miliard de lei.
De asemenea, a solicitat ca, în cazul în care se va respinge excepţia invocată, instanţa să amâne judecarea cauzei în vederea angajării unui apărător şi a formulării întâmpinării.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27.10.2010, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău invocată de debitoare întrucât în cauză este vorba de un litigiu referitor la un contract de achiziţii publice ceea ce atrage competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Buzău.
Totodată s-a dispus comunicarea către debitoare a încheierii de şedinţă din data de 27.10.2010 şi, pentru a i se va posibilitatea angajării unui apărător şi formulării apărărilor pe fond, s – a acordat cauzei termen la 24.11.2010.
Deşi legal citată, debitoarea nu a formulat apărări pe fondul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Între părţile din prezenta cauză s-a încheiat un contract de lucrări de achiziţie publică nr. 240 din 06.02.2008 (în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 34/2006).
În baza contractului de lucrări de achiziţie publică, reclamanta creditoarea a efectuat activităţi specifice domeniului de activitate pentru investiţia „Alimentare cu apă în comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa”. Pentru lucrările efectuate a emis factura fiscală factura fiscală nr. 30121 din 18.05.2009 în valoare totală de 184.412,87 lei, scadentă la 30.07.2009.
Din debitul total debitoarea a achitat parţial lucrările, respectiv suma de 135.573,18 lei, aşa cum rezultă din susţinerile creditoarei şi din adresa nr. 1873 din 03.08.2010 emisă de debitoare, rămânând să mai plătească 48.839,69 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.1 din OUG nr.119/2007, pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor comerciale rezultate din contracte comerciale, dispoziţiile acestui act normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
În sensul dispoziţiilor art.379 alin.3 Cod de procedură civilă, este certă creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În cauza de faţă instanţa constată că dreptul de creanţă al creditoarei îndeplineşte condiţia certitudinii, existenţa sa rezultând din factura fiscală nr. 30121 din 18.05.2009.
Creanţa este, de asemenea, lichidă, în lumina dispoziţiilor art.379 alin.4 cod de procedură civilă, câtimea ei fiind determinată prin factura fiscală sus menţionată. Faţă de expirarea scadenţei facturii fără să fie achitată în totalitate, creanţa pretinsă de creditoare îndeplineşte şi condiţia exigibilităţii.
În plus, instanţa reţine că debitoarea a recunoscut pretenţiile creditoarei prin adresa nr. 1873 din 03.08.2010.
În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu, instanţa reţine că în cazul obligaţiilor comerciale, ca şi în dreptul comun, în cazul întârzierii în executarea unei obligaţii băneşti, debitorul datorează dobânzi.
Potrivit art. 13.2 din contract „ în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată: 0,1% pe zi de întârziere până la plata obligaţiilor restante”, iar art. 19.1 completează ” achizitorul are obligaţia de a efectua plata către executant în termen de 14 zile de la emiterea facturii de către acesta”.
Având în vedere considerentele expuse , în urma verificării înscrisurilor de la dosarul cauzei, coroborat cu recunoaşterea pretenţiilor creditoarei de către debitoare, prin sentinţa nr.1516 din 24.11.2010 s-a admis acţiunea ca întemeiată, ordonându-se debitoarei să plătească creditoarei suma de 48.839,69 lei reprezentând contravaloare parţială a lucrărilor efectuate , 23.492, 01 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 24.11.2010, şi în continuarea penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% până la plata integrală a sumei cu titlu de preţ, până la data de 22.12.2010.
