Compensaţia este mijlocul de stingere a două obligaţii reciproce, având ca obiect bunuri de acelaşi fel.
Compensaţia convenţională operează exclusiv în temeiul voinţei comune a părţilor.
(Secţia comercială, decizia nr. 27/12.01.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 3.181/30.03.1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. “M” – S.A. Suceava împotriva pârâtei S.C. “E.I. – E.” – S.R.L. Bucureşti şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 2.729.750 lei, reprezentând contravaloare marfă, a sumei de 450.000 lei, reprezentând dobânzi bancare şi a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000 lei.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând materialul probator, a reţinut temeinicia pretenţiilor reclamantei, întrucât aceasta a livrat pârâtei 600 perechi pantofi copii, în valoare de 2.729.750 lei, conform facturii nr. 1.280 şi că pentru realizarea mărfii livrate pârâtei, reclamanta a contractat un împrumut bancar, urmare căruia a plătit, pentru nerambursarea în termen a acestuia, dobânzi bancare, în cuantum de 450.000 lei.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului se învederează că marfa livrată de reclamanta intimată, pârâtei apelante, în valoare de 2.729.750 lei, conform facturii 1.280/ 14.04.1993, a cărei primire nu este contestată, a fost livrată acesteia în compensaţie, pentru soluţiile chimice importate pentru intimată de apelantă, în calitate de comisionar, de la firma franceză “L”, în luna ianuarie 1993, a căror valoare însumează 17.447.618 lei, conform facturii nr. 5.252/ 7/29.01.1993, din care intimata reclamantă mai are de achitat o diferenţă în cuantum de 1.687.864 lei, pentru care părţile se află într-un alt litigiu.
Apelanta a arătat, de asemenea, modalitatea în care ea a înţeles că s-a plătit cea mai mare parte a sumei de 17.447.618 lei – respectiv a facturii nr. 5.252/1993, incluzând în plată (considerat a fi fost făcută), şi suma în litigiu de 2.729.750 lei, reprezentând contravaloarea facturii 1.280/1993, şi că a comunicat această situaţie intimatei, cu scrisorile din 11.08.1993 şi 707/1993, anexate apelului.
întrucât compensaţia este mijlocul de stingere a două obligaţii reciproce, având ca obiect bunuri de acelaşi fel, iar cea convenţională – invocată de apelantă – operează exclusiv în temeiul voinţei comune a părţilor, şi cum cele două scrisori ale apelantei – din 11.03.1993 şi 707/1993 – probează voinţa unilaterală a acesteia de a constrânge creditoarea reclamantă, respectiv intimata, să accepte o altă prestaţie în locul celei datorate de către debitoarea pârâtă, aceasta având calea unei acţiuni distincte în pretenţii împotriva S.C. „M” – S.A. SUCEAVA, pentru recuperarea în totalitate a pretinsului debit de 17.447.618 lei.
Astfel fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 296 Cod proc. civilă, urmează a se dispune respingerea apelului şi păstrarea în totalitate a sentinţei atacate.
