Compensaţia convenţională, ca mod de stingere a obligaţiilor, implică în mod obligatoriu existenţa unor datorii reciproce.
Prin sentinţa nr. 5014/1999, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. “U.” – S.A. şi a dispus obligarea pârâtei S.C. “S.” – S.A. la plata sumei de 8.249.876 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, precum şi la 873.710 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta datorează preţul mărfurilor furnizate de reclamantă, în baza facturii nr. 175392/22.01.1998, nefiind dovedită existenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a debitoarei, constând în interzicerea plăţii, pentru a justifica temeinicia cererii privind plata dobânzii bancare.
Susţinerea pârâtei, referitoare la compensarea debitului principal, conform convenţiei nr. 177/29.04.1999, nu a fost luată în considerare, nefiind probată îndeplinirea condiţiilor prev.de art. 1143 şi următoarele C.civ., din înscrisul invocat, ataşat în formă ilizibilă, nerezultând numărul facturilor ce au format obiectul compensării.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti-secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că nu a putut fi reţinută compensarea debitului principal dedus judecăţii, în baza convenţiei nr. 177/29.04.1999 pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei fondului.
în conformitate cu prevederile art. 1143,1144 şi 1145 C. civ.,compensaţia convenţională, ca mod de stingere a obligaţiilor, implică obligatoriu existenţa unor datorii reciproce.
Din cuprinsul actului anexat în susţinerea apelului nu rezultă datoriile reciproce aparţinând societăţilor comerciale semnatare, respectiv părţilor în litigiu, care au fost compensate, nefiind menţionate, pentru identificare, înscrisurile-facturile care au dat naştere raporturilor comerciale de vânzare-cumpărare. (Judecator Liliana Crangasu)
