În condiţiile în care tribunalul arbitral a fost valabil sesizat cu acţiunea principală formulată de reclamantă, avea deopotrivă competenţa să soluţioneze şi cererea reconvenţională formulată de către partea pârâtă, fiind suficient ca pretenţiile acesteia să aibă legătură cu acţiunea principală a reclamantului, fără să fie necesar ca pretenţiile juridice să izvorască din aceeaşi cauză juridică.
Secţia comercială şi de administrativ, Decizia nr. 532 din 3 mai 2007
Prin sentința nr. 3218 din 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 2324/2006 s-a respinge cererea înaintată de reclamanta E.G. România Târgu-Mureș, în contradictoriu cu parata SC C. SA Timișoara, având ca obiect anularea hotărârii arbitrale nr. 5 pronunțata de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultura a Județului Mureș la data de 31 ianuarie 2006.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E.G. România solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii și anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 31 martie 2006 pronunțată de Comisia de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Mureș.
în motivarea cererii de recurs se susține că prin soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâta SC C. SA Comisia de arbitraj și-a depășit competența, judecând o cerere pentru care nu există o convenție arbitrală scrisă. Acest motiv a fost invocat prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale însă tribunalul prin hotărârea pronunțată a apreciat că dispozițiile cuprinse în art. 364 lit. b) C.proc.civ. nu sunt incidente în speță, apreciind în mod greșit că există o legătură între pretențiile reclamantei și cele ale pârâtei. Se arată în continuare că judecata pretențiilor societății comerciale C. SA s-a făcut în mod greșit de către tribunalul arbitral întrucât acestea au luat naștere în afara unui contract ferm și mai mult în afara unei înțelegeri ca eventualele divergențe legate de aceste pretenții să fie judecate de un tribunal arbitrai.
în întâmpinarea depusă la dosar SC C. SA solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de nelegalitate a hotărârii arbitrale indicat de reclamantă, acela prevăzut de art. 364 lit. b) C.proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat că prin hotărârea arbitrală nr. 5 din 31 martie 2006, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a jud. Mureș a respins acțiunea reclamantei SC D.N. SA Tg. Mureș (E.G. România) formulată împotriva pârâtei SC C. SA, având ca obiect pretenții, respectiv plata de penalități de întârziere în efectuarea lucrărilor de construcții contractate prin contractul de lucrări nr. 46 din 24 februarie 2003, vizând modernizarea sediului sucursalei Timișoara, a admis cererea reconvențională formulată de SC C. SA obligând-o pe pârâta reconvențională E.G. România să-i plătească acesteia contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate la obiectul stabilit prin contractul de lucrări nr. 46 din 24 februarie 2003.
Prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale precum și prin cererea de recurs formulată reclamanta susține că tribunalul arbitrai nu era competent să judece cererea în pretenții formulată de reclamanta reconvențională în condițiile în care lucrările suplimentare efectuate de către societatea pârâtă nu erau cuprinse în contractul de lucrări nr. 46 din 24 februarie 2003, iar prin clauza cuprinsă în art. 27 din acel contract s-au prevăzut că pot fi soluționate pe calea arbitrajului numai eventualele divergențe legate de executarea și interpretarea acestui contract.
Susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât în condițiile în care tribunalul arbitral a fost valabil sesizat cu acțiunea principală formulată de reclamantă, avea deopotrivă competența să soluționeze și cererea reconvențională formulată de către partea pârâtă, fiind suficient ca pretențiile acesteia să aibă legătură cu acțiunea principală a reclamantului, fără să fie necesar ca pretențiile juridice să izvorască din aceeași cauză juridică.
în speță, așa cum corect a reținut și prima instanță între pretențiile reclamantei și cele ale pârâtei există o strânsă legătură, având în vedere faptul că toate lucrările efectuate de către pârâtă au vizat același obiectiv, respectiv sediul sucursalei Timișoara, au fost efectuate în baza contractului nr. 46 din 24 februarie 2003 și chiar dacă lucrările suplimentare nu au fost prevăzute în mod expres în contract, acestea au fost acceptate de către reclamantă și a fost recunoscută necesitatea efectuării acestora pentru finalizarea lucrărilor de modernizare, această recunoaștere rezultând din dispozițiile date de către reclamantă.
Prin urmare motivul de recurs invocat de către reclamantă apare ca fiind nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 316 din același cod, s-a respins recursul și a menținut soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
