Competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect evacuarea unei societăţi comerciale dintr-un spaţiu comercial. Natura comercială a cauzei Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Competenta de solutionare in prima instanta a cauzelor avand ca obiect evacuarea unei societati comerciale dintr-un spatiu comercial. Natura comerciala a cauzei

Prin decizia comerciala nr. 166/14.05.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi. Sectia Comerciala si de Administrativ a fost admisa exceptia admisa exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Iasi, a fost admis recursul formulat de recurenta S.C. SSS S.R.L. impotriva sentintei civile nr. 1479/03.02.2009 a Judecatoriei Iasi care a fost casata, fiind trimisa cauza spre competenta solutionare la Tribunalul Iasi – Sectia comerciala.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca litigiul a luat nastere ca urmare a expirarii contractului de inchiriere incheiat de parti, contract ce are in mod evident caracter comercial pentru ambele parti, imobilul fiind un spatiu comercial inchiriat de parata in vederea desfasurarii unei activitati comerciale iar veniturile realizate de reclamanta din prestarea serviciului de inchiriere evidentiate ca atare in contabilitatea societatii au o natura comerciala. Nu poate fi primita sustinerea intimatei in sensul ca litigiile privitoare la imobile sunt de natura civila, deoarece actul juridic din care s-a nascut litigiul este de natura civila. Potrivit art 4 c.com contractului de inchiriere a unui spatiu comercial ii este aplicabila legea comerciala, motiv pentru care si actiunea in evacuare, ca urmare a expirarii contractului, revenea in competenta Tribunalului in prima instanta, conf dis part 2 pct 1c.pr.civ si nu Judecatoriei.

Fata de considerente aratate mai sus, in baza art. 312 al 1 si 3 c. pr. Civ .tribunalul apreciaza ca solutia primei instante nu este legala si temeinica aceasta solutionand procesul cu incalcarea normelor imperative privind competenta.

Pe cale de consecinta tribunalul urmeaza sa admita recursul declarat de recurenta S.C. SSS S.R.L. impotriva sentintei civile nr. 1479/03.02.2009 a Judecatoriei Iasi sentinta pe care o caseaza in totalitate, analiza celorlalte motive de recurs invocate de recurent devenind de prisos. Avand in vedere disp. Art. 312 alin 6 c.pr.civ tribunalul va dispune trimiterea cauzei spre competenta solutionare la Tribunalul Iasi – Sectia comerciala.