Excepţia de necompetenţă a instanţelor de drept comun trebuie supusă analizei instanţei la prima zi de înfăţişare, în condiţiile prevăzute de art. 134 şi 136 C. pr. civ., în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 3434 lit. a C. pr. civ.
Prin sentinţa nr. 3792/1999, pronunţată în dosarul nr. 3765/1999, completată prin încheierea de rectificare a erorii materiale adoptată în condiţiile art. 281 C. pr. civ., la 01.10.1999, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei S.C. “B.E.C.” – S.R.L., dispunând obligarea pârâtei “MISR-RBBB” la plata sumei de 304.062 USD sau contravaloarea acestora în lei la rata de schimb din ziua plăţii efective, cu titlu de daune, precum şi la 65.265.000 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta a livrat la export diferite sortimente de ţevi, partenerul extern obligându-se să achite preţul produselor printr-un acreditiv irevocabil, ce a fost transmis pârâtei, care l-a avizat. Acreditivul avea termene de scadenţă la 9.06.1997, pentru 80% din valoare, respectiv 27.06.1997, pentru restul 20%, fiind supus regulilor şi uzanţelor comerţului internaţional cuprinse în Publicaţia C.I.C. Paris nr. 500. Conform acestor reglementări, operaţiunile legate de deschiderea, transferul, încasarea unui astfel de document bancar, care constituie cel mai sigur instrument de plată, se fac prin intermediul băncilor corespondente, fără participarea partenerilor între care au luat naştere relaţiile comerciale.
Pârâta, în calitate de corespondent bancar al reclamantei, deci de mandatar, trebuia să se preocupe de derularea operaţiunilor născute din acreditiv, până la încasarea sumelor datorate. S-a apreciat că pârâta, prin propria culpă, prin lăsarea în nelucrare a acreditivului, omiţând să efectueze încasările la cele două termene, a prejudiciat reclamanta cu suma totală pretinsă prin acţiune.
Trimiterea de către pârâtă numai a adresei din 13.06.1997 către banca ordonatoare nu este în măsură a proba îndeplinirea obligaţiilor care reveneau şi care trebuiau finalizate cu încasarea sumei. Corespo. idenţa pui îaîă de pârâtă după expirarea scadenţei nu a mai avut nici o eficienţă practică, datorită intervenirii hotărârii înaltei Curţi de Justiţie din 27.07.1997, prin care s-a interzis executarea de plăţi de către partenerul extern al reclamantei, ca urmare a plăţilor în excedent efectuate.
A fost înlăturată apărarea pârâtei privind calitatea acesteia de bancă avizatoare, instanţa fondului apreciind că numai unităţile bancare participante la operaţiune sunt supuse regulilor şi uzanţelor comerţului internaţional cuprinse în Publicaţia C.I.C. Paris nr. 500.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că pârâta a acţionat ca mandatar al reclamantei şi, întrucât nu şi-a executat obligaţiile în mod corespunzător, a fost admisă acţiunea dedusă judecăţii, în temeiul art. 998 şi 1540 C. civ.
împotriva acestei sentinţe pârâta a promovat apel şi a arătat că, în mod nelegal, a fost respinsă excepţia lipsei competenţei materiale în judecarea litigiului, pentru că speţa este supusă regulilor şi uzanţelor comerţului internaţional, cuprinse în Publicaţia C.I.C. Paris nr. 500, iar competenţa revenea Arbitrajului Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris, fiind aplicabile disp. art. 3433 C. pr. civ.
Pe fondul pricinii, s-a susţinut că hotărârea se întemeiază pe grave greşeli de fapt, cu aplicarea greşită a legii şi a voinţei părţilor. în esenţă, s-a arătat că acreditivul este unul domiciliat în străinătate, neconfirmat de pârâtă sau de o altă bancă, prin care nu s-a oferit reclamantei un plus de securitate. De altfel, reclamanta a acceptat acest acreditiv, cu preluarea unor riscuri suplimentare, în sensul acceptării ca originalul documentului de transport să fie transmis direct cumpărătorului, dând posibilitatea partenerului extern să ridice marfa, indiferent de circuitul bancar al plăţii documentelor.
Pe de altă parte, s-a arătat că neefectuarea plăţilor s-a datorat lipsei fondurilor necesare, în condiţiile în care întreaga corespondenţă dintre beneficiara-reclamantă, banca plătitoare de la Londra şi banca eminentă din Arabia Saudită s-a purtat conform regulilor şi uzanţelor comerţului internaţional, cuprinse în Publicaţia C.I.C. Paris nr. 500.
în calea de atac a apelului s-a efectuat o expertiză contabilă, Curtea însuşindu-şi în totalitate concluziile acesteia. Astfel, se reţine că acreditivul în speţă a fost emis de banca emitentă, ordonatoare, din Arabia Saudită, locul domicilierii fiind Londra, unde se afla sediul băncii plătitoare. Apelanta pârâtă este banca avizatoare sau notificatoare şi nu banca confirmatoare. Aşadar, ea îndeplineşte rolul de simplu intermediar, manipulator de documente şi în această calitate anunţă exportatorul de deschiderea acreditivului, primeşte de la acesta documentele pe care le transmite băncii plătitoare, în schimbul unui comision de preluare de documente. Acreditivul în cauză a prezentat un ridicat factor de risc datorită condiţionării efectuării plăţii de primirea fondurilor de la banca ordonatoare, lipsei confirmării sale din partea unei alte bănci decât cea emitentă, precum şi a expedierii documentelor originale privind transportul produselor direct către ordonator, respectiv beneficiarul extern al mărfii.
Concluzionând, Curtea a reţinut ca neexecutarea plăţii înscrise în acreditiv s-a datorat lipsei fondurilor băneşti, obligaţie care revenea băncii emitente şi importatorului, iar pârâta apelantă şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu regulile şi uzanţele comerţului internaţional, cuprinse în Publicaţia C.I.C. Paris nr. 500, aplicabile tuturor participanţilor la operaţiunea bancară, inclusiv părţilor din litigiul dedus judecăţii.
Cât priveşte susţinerea apelantei, referitoare la necompetenţa materială a instanţelor de drept comun în judecarea prezentei pricini, nu a putut fi primită, în condiţiile în care, pârâta a invocat această excepţie numai la termenul din 29.06.1999, după administrarea probelor solicitate de părţi.
O atare excepţie trebuia supusă analizei instanţei la prima zi de înfăţişare, în condiţiile prevăzute de art. 134 şi 136 C. pr. civ., în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 3434 lit. a C. pr. civ.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. pr. civ. apelul a fost admis, sentinţa atacată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii, ca nefondate, a acţiunii reclamantei.
(Secţia comercială, decizia nr. 1690/2000)
NOTĂ: Decizia a fost menţinută de către Curtea Supremă de Justiţie – secţia
comercială prin respingerea recursului reclamantei, ca nefondat. (Judecator Nela Petrisor)
