Dacă prin plângerea formulată se contestă un proces verbal de contravenţie cu privire la taxe sau impozite (nedepunerea declaraţiei pentru impozit, calcularea eronată a profitului sau T.V.A. etcj, competenţa de soluţionare revine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, şi nu instanţelor judecătoreşti, conform art. 2 şi 3 din Legea nr. 105/1997.
(Secţia de administrativ, decizia nr. 1.632/1998)
Prin sentinţa civilă nr. 4.095/17.04.1998, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei generale a instanţei invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a Municipiului Bucureşti – Direcţia Impozite şi Taxe, şi, pe fond a respins plângerea formulată de S.C. “K&K. C.I.” – S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 078381, ca inadmisibilă. .
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată de contestatoare se solicită anularea procesului verbal prin care aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 600.000 lei, pe motiv că nu a depus declaraţia de impozit pentru profitul nevirat.
Cu ocazia dezbaterii în fond, agentul constatator a ridicat excepţia necompetenţei generale a instanţei, invocând dispoziţiile Legii nr. 105/1997, care prevăd că pentru amenzile stabilite ca urmare a calculării eronate a T.V.A. şi a impozitului pe profit, contestaţiile se rezolvă de către agentul constatator, în speţă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a Municipiul Bucureşti.
împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat recurs contestatoa-rea, care critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând două motive de recurs.
Prin primul motiv se critică soluţia pronunţată ca fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi, respectiv, aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond, în mod eronat, a admis excepţia necompetenţei invocată de intimată şi nu a constatat că fapta descrisă reprezintă o contravenţie, competentă a soluţia plângerea fiind instanţa de judecată.
Un al doilea motiv de recurs este acela că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, în sensul că nu a luat în considerare adresa emanată de la organul constatator, prin care face cunoscut recurentei că respinge obiecţiunile privitoare la amenzile aplicate, conform Legii nr. 87/1994, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 105/1997.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 304 Cod proc.
civ., urmează a se constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea procesului verbal contestat rezultă că recurenta a fost sancţionată pentru nedepunerea declaraţiei de activitate pe anul 1994, a încălcat dispoziţiile legale privitor la taxe şi impozite pe salarii, la taxele auto şi T.V.A., astfel că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic a admis excepţia necompetenţei soluţionării plângerii, întrucât cadrul legal pentru care s-a aplicat sancţiunea recurentei este Legea nr. 105/1997, iar contestaţiile împotriva proceselor verbale aplicate în virtutea acestei legi se rezolvă de către agentul constatator.
Faţă de aceste considerente, urmează a respinge cele două motive de recurs, ca fiind nefondate, urmând a se reţine că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 304 Cod proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
