R O M Â N I A
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ
JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ
Sentinţa civilă Nr. 6676
Şedinţa publică de la 12 Decembrie 2008
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: Andreea Toma
GREFIER: XXXXXXXX
Pe rol judecarea cererii de emitere a unei somaţii de plată înaintată de creditoarea XXXXXXXX, în contradictoriu cu debitoarea XXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul creditoarei, c.j. Pop Victor Ovidiu, lipsă fiind reprezentantul debitoarei, av. Simko Janos.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Faţă de lipsa reprezentantului debitoarei, instanţa lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei făcută în şedinţă publică răspunde atât reprezentantul creditoarei, cât şi cel al debitoarei.
Reprezentantul creditoarei solicită instanţei a-i înmâna 1 ex. din întâmpinarea depusă la dosar la termenul anterior.
Instanţa înmânează 1 ex. din întâmpinare reprezentantului creditoarei şi totodată pune în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tg.Mureş invocată la termenul anterior din oficiu.
Reprezentantul creditoarei solicită respingerea excepţiei raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, arătând că în speţă este vorba de un act bilateral, respectiv contract de execuţie, iar nu de un act administrativ.
Reprezentantul debitoarei solicită respingerea excepţiei.
Instanţa reţine cauza în pronunţare asupra excepţiei.
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.09.2008 sub nr. de mai sus, creditoarea XXXXXXXX a solicitat instanţei în contradictoriu cu debitoarea Primăria comunei Sântana de Mureş să dispună obligarea acesteia din urma la plata sumei de 50.043,94 lei, din care 42.053,73 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 500 mc de material pietros livrat, nivelat şi compactat şi suma de 7.990,21 lei reprezentând TVA aferent, precum şi la plata sumei de 23.270,4 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.08.2008 şi la plata acestora în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că în baza contractului de furnizare nr. 3291/30.04.2008 şi a actului adiţional nr. 4162/29.05.2008 a transportat, nivelat şi compactat cantitatea de 1100 mc piatră concasată pe străzile din comuna Sântana de Mureş, iar în baza facturii fiscale nr. 23/09.05.2008 s-a achitat suma de 68.954,42 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 600 mc, pentru restul de 500 mc în sumă de 50.043,94 lei emiţându-se factura fiscală nr. 39/30.05.2008, factură neachitată de către debitoare motivat de lipsa fondurilor. În privinţa penalităţilor de întârziere în procent de 0,5% pe zi de întârziere, arată că au fost calculate pentru un nr. de 93 de zile, începând cu data scadenţei 19.06.2008 până la data de 31.08.2008.
În drept, au fost invocate prevederile OG 5/2001.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisurile aflate la filele 4-45 din dosar.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Sântana de Mureş, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de emitere a somaţiei de plată ca neîntemeiată.
La termenul din 07.11.2008 instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă materială, raportat la obiectul cererii care derivă dintr-un contract de achiziţie publică.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:
În aplicarea art.137 C.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a cererii fiind una de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluţionată cu prioritate faţă de orice alte cereri sau excepţii invocate în cauză, inclusiv faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, asupra acestei urmând a se pronunţa instanţa de judecată competentă.
În conformitate cu art. 2 alin.1 din OG nr.5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Întrucât reglementarea specială nu cuprinde vreo prevedere referitoare la competenţa materială, rezultă că în privinţa acesteia îşi vor găsi aplicare dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 2 pct. 1 lit. d din C.pr.civ., caracterul de cerere în materie de administrativ al litigiului fiind determinat potrivit art. 2 alin. 1 lit. f şi lit. c din Legea nr. 554/2004.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 2 lit. f contenciosul administrativ este reprezentat de activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi. Conform art. 2 lit. c sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.
În cauză, se solicită emiterea unei somaţii de plată împotriva debitoarei pentru o sumă care este datorată în temeiul Contractului de furnizare nr. 3291/30.04.2008, contract care potrivit celor arătate mai sus este asimilat unui act administrativ, fiind un contract de achiziţie publică. Mai mult, în chiar preambulul acestuia se menţionează că se încheie în temeiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Dat fiind că pentru a se pronunţa o hotărâre valabilă este obligatoriu ca instanţa să aibă competenţa ratione materiae, constatându-şi necompetenţa din punct de vedere material, şi faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. d Cod procedură civilă coroborat cu art. 2 din Legea nr. 554/2004 şi art. 159 pct. 2 Cod procedura civilă, instanţa apreciază întemeiată excepţia invocată, în temeiul art. 158 alin. 1 C. pr. civ. urmând să îşi decline competenţa în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Târgu-Mureş invocată de instanţă din oficiu.
Declină competenţa de judecare a cererii formulate de către creditoarea XXXXXXXX cu sediul în Cristeşti, strada Şcolii, nr. 147/B, judeţul Mureş împotriva debitoarei Primăria comunei Sântana de Mureş cu sediul în comuna Sântana de Mureş, strada Morii, nr. 19, judeţul Mureş în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2008.
PREŞEDINTE GREFIER
PREŞEDINTE GREFIER
2 ex./Red./tehnored.A.T/08.01.2009
Dosar nr. 7272/320/2008
CIVIL_PENAL_CC
CĂTRE
TRIBUNALUL MUREŞ
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
În vederea soluţionării cererii de emitere a unei somaţii de plată înaintată de creditoarea XXXXXXXX, în contradictoriu cu debitoarea XXXXXXXX.
Alăturat vă înaintăm dosarul cu nr. din antet, Judecătoria Tg.Mureş, prin sentinţa civilă nr. 6676/12.12.2008. declinând competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de către creditoarea XXXXXXXX, împotriva debitoarei XXXXXXXX, în favoarea Tribunalului Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
ANDREEA TOMA XXXXXXXX