COMPETENTA MATERIALĂ A INSTANTELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV


Tribunalul Bucureşti în mod legal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău în raza căreia este situat terenul în litigiu, în conformitate cu art. 51-65 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997.

Prin sentinţa civilă nr. 30/23.01.2002 Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă şi de Administrativ a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

La pronunţarea acestei sentinţe s-a avut în vedere că în speţa dedusă judecăţii este aplicabilă Legea nr. 18/1991, republicată, privind fondul funciar care prevede, în art. 51-65, că soluţionarea cauzei revine instanţei în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Cum în cauză, reclamantul a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 6,74 ha. situat pe raza comunei Zămeşti, judeţ Buzău, s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buzău.

împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, depunând un memoriu pe care apoi nu l-a considerat ca fiind un recurs.

La termenul din 17.06.2002 recurentul a depus la dosar copia titlului de proprietate nr. 59197/29.04.2002, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a Judeţului Buzău.

Curtea, analizând motivele de recurs, în raport de dispoziţiile art. 301 C. pr. civ. şi de actele dosarului reţine că sentinţa recurată este legală şi temeinică.

Astfel, prin acţiune, recurentul-reclamant a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafaţă de teren situat pe raza comunei Zărneşti, judeţ Buzău, în contradictoriu cu Prefectura Buzău – Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate şi cu S.C. primarul comunei Zărneşti si preşedintele comisiei comunale Zărneşti pentru aplicarea Legii nr. 18/ 1991.’

Prin sentinţa civilă nr. 30/2002, Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ, în mod legal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, în raza căreia este situat terenul în litigiu, în conformitate cu art. 51-65 din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 169/1997.

După depunerea recursului la Tribunalul Bucureşti la 29.01.2002, recurentul a depus o cerere în care se solicită ca memoriul depus să nu fie considerat recurs, dar nu se putea lua act, pe cale administrativă, de această cerere.

Recurentul a depus copia titlului de proprietate, în recurs, dar instanţa nu poate lua act de faptul că nu mai are nici o pretenţie, recursul privind sentinţa prin care s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buzău, aceasta urmând a dispune în consecinţă. (Judecator Georgeta Leti)

(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 255/2002)