Cererea având ca obiect anularea actelor de concesiune întocmite de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane este de competenţa instanţei cu plenitudine de jurisdicţie, respectiv judecătoria, în baza art. 1 pct. 1 Cod proc. civ., datorită naturii civile a actelor juridice atacate.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 360/1997)
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 355/1997, reclamanta T.C. a chemat în judecată Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea actelor de concesiune cu nr. 10.566/20.11.1996, emis pe numele T.C., întrucât s-a menţionat greşit nr. de loc şi poziţie, şi nr. 638/10.02.1997, unde, de asemenea – s-au strecurat nişte greşeli cu privire Ia datele de identificare ale locului de veci.
Tribunalul, având în vedere că actul de concesiune este de drept civil, reprezentând voinţa celor două părţi cu privire la acordarea folosinţei unui loc pentru înhumare, potrivit art. 1 şi art. 158 Cod proc. civ., va declina competenţa materială a soluţionării pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.