întrucât actul administrativ a cărui legalitate se contestă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 29/1990, el nu se află sub incidenţa controlului jurisdicţional instituit prin respectivul act normativ, conform art. 19 din menţionata lege.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 223/1992)
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.1992, la acest tribunal, sub nr. 287/1992, reclamanţii L.A. şi H.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă “I.” şi S.C. “H.N.” S.R.L. să se dispună anularea deciziei administrative nr. 1.314 din data de 18.09.1975, emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul situat în Bucureşti, str. Violetelor, sectorul 1, a fost proprietatea mamei lor, S.S.S, conform actelor depuse la dosar. După decesul mamei lor, la data de 5.05.1985, reclamanţii au devenit moştenitori ai acesteia, în calitate de descendenţi, fără însă a beneficia şi de dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil despre care au aflat că a devenit proprietate de stat, conform Decretului nr. 223/1974, deşi nici ei şi nici autoarea lor nu au fost încunoştiinţaţi de actul administrativ ce a validat transferul de proprietate şi a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune.
Prin petiţia depusă la data de 9.11.1992, reclamanţii au solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de drept comun, faţă de împrejurarea că actul administrativ contestat (decizia nr. 1.314/18.09.1975 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti) a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.
Examinând actele dosarului, în raport de excepţia de necompetenţă materială ce a fost invocată, tribunalul constată că sunt întemeiate susţinerile reclamanţilor. Astfel, se reţine că actul administrativ a cărui legalitate se contestă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 29/1990 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din susmenţionata lege, el nu se află sub incidenţa controlului jurisdicţional instituit prin respectivul act normativ.
Faţă de aceste prevederi legale şi faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au stăruit în administrarea de dovezi privind comunicarea actului contestat, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată excepţia de necompetenţă materială şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 158 alin. 3 Cod proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află imobilul trecut în proprietatea statului şi unde îşi au sediul două pârâte, faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au domiciliul în ţară, spre a fi incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 1/1967.
