Acţiunea având ca obiect comunicarea de către unitatea pârâtă (a cărei salariată este reclamanta), a tuturor actelor privind accidentul de muncă suferit la comisia medicală şi la oficiul de pensii şi obligarea la plata concediilor medicale şi de odihnă, este de competenţa instanţei de drept comun, respectiv judecătoria, fiind vorba de un litigiu de muncă.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 533/1998) Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 369/14.10.1998, reclamanta M.C. a chemat în judecată pe S.C. „A.” – SA. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei să comunice toate actele privind accidentul de muncă suferit de reclamantă, la comisia medicală şi la oficiul de pensii, precum şi la plata în totalitate a concediilor medicale, a concediului de odihnă şi a altor drepturi băneşti, cât şi la plata daunelor morale de 6.000.000 lei, şi, respectiv, a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 29/1990 şi a arătat că fiind salariata pârâtei din 8.12.1997, în timpul prestării sarcinilor de serviciu a suferit un accident de muncă, şi apreciază că după accidentul de muncă suferit ar fi putut beneficia de pensionare medicală şi de plata corespunzătoare a concediilor medicale, de odihnă şi a altor drepturi, pe care pârâta nu i le-a plătit, neîntoc-mindu-i-se nici formele necesare în vederea expertizării capacităţii de muncă şi pensionării medicale.
Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti de a soluţiona cauza, faţă de obiectul acţiunii, care reprezintă un litigiu de muncă.
Instanţa, analizând conţinutul acţiunii, urmează să admită excepţia invocată de pârâtă, întrucât obiectul acţiunii îl constituie pretenţiile reclamantei cu privire la plata unor drepturi de asigurări sociale şi salariale şi cu privire la obligaţii ale pârâtei referitoare la asigurarea protecţiei muncii şi asigurării sociale, derivând din executarea unui contract individual de muncă, situaţie în care, faţă de Legea nr. 130/1996, competenţa soluţionării cauzei revine instanţei de drept comun.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, în sensul prevederilor Codului de procedură civilă, coroborate cu prevederile Codului muncii, normele în materie de protecţia muncii şi asigurărilor sociale, Legea nr. 130/1996, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale şi, în baza prevederilor art. 158 şi art. 159 pct. 2 Cod proc. civ., îşi va declina competenţa materială de soluţionare a cauzei la Judecătoria sectorului 4, Bucureşti.
