Competenţa materială. Acţiune pentru obligarea unui funcţionar al prefecturii la plata de despăgubiri materiale


Cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat de un din cadrul prefecturii, ca urmare a eliberării unor adrese unei terţe persoane şi având ca temei juridic Legea nr. 29/1990, este de competenţa curţii de apel, în baza art. 3 pct. 1 Cod proc. civ..

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 703/1996)

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 509/1996, reclamanta F.V.H. a chemat în judecată pe pârâtul Z.S. – consilier juridic în cadrul Prefecturii judeţului Caraş Severin pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 3.000.000 lei reprezentând daune materiale.

în motivarea acţiunii se arată că pârâtul ca urmare a emiterii adreselor nr. 2.279/30.04.1996 şi nr. 4/2.549 din 25.04.1996, i-a produs daune, întrucât aceste acte conţin afirmaţii nelegale în favoarea cetăţeanului A.S.D. patron unic al firmei „E.C.” – S.R.L.

Temeiul juridic al acţiunii sunt dispoziţiile art. 1, art. 11 şi art. 13 din Legea nr. 29/1990.

Tribunalul, având în vedere faptul că pârâtul este angajat al Prefecturii judeţului Caraş Severin, potrivit art. 158 şi art. 3 pct. 1 Cod proc. civ., va declina competenţa materială a soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ.