Litigiul locativ vizând valorificarea dreptului de extindere se află sub incidenţa Legii nr. 5/1973, ceea ce atrage competenţa instanţei de drept comun, adică a judecătoriei.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 299/1992)
Prin cererea adresată acestui tribunal la data de 25.08.1992 şi înregistrată sub nr. 377/1992, reclamanta A.G. a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 6 Bucureşti pentru a fi obligat să-i recunoască dreptul la extindere asupra unei camere în apartamentul în care locuieşte.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 2.728/27.06.1991 a Judecătoriei sectorului 6, urmare a soluţionării divorţului său de W.S, s-a dispus partajarea folosinţei apartamentului ce a constituit domiciliul comun, atribuindu-se fiecărei părţi folosinţa unei camere.
Reclamanta a mai arătat că fostul său soţ şi-a stabilit domiciliul în străinătate, iar spaţiul ocupat de acesta a devenit disponibil, motiv pentru care a solicitat pârâtului emiterea, pe numele său, a unui ordin de repartiţie în exercitarea dreptului la extindere. Reclamanta a mai arătat că, deşi este îndreptăţită la o cameră în plus, potrivit H.C.M. nr. 860/1973, datorită afecţiunilor de care suferă, pârâtul refuză în continuare să procedeze la emiterea ordinului de repartiţie.
în şedinţa publică de la data de 2.12.1992, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, în raport de obiectul cererii de faţă.
Examinând actele şi lucrările din dosar, tribunalul constată că dreptul recunoscut de lege, a cărui valorificare o solicită reclamanta, este dreptul la extindere, prevăzut de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 5/1973. Dispoziţiile art. 67 din acelaşi act normativ stabilesc competenţa instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea oricăror litigii în legătură cu aplicarea acestei legi, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor organe. înţelesul noţiunii “instanţe judecătoreşti” este acela de instanţe de drept comun, potrivit art. 1 alin. 1 Cod proc. civilă, care reglementează plenitudinea de jurisdicţie a judecătoriilor. Raportat la prevederile art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990, care exceptează de la controlul jurisdicţional instituit de această lege actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură specială, tribunalul apreciază că nu este legal învestit prin cererea de faţă.
în consecinţă, litigiul dedus judecăţii se află sub incidenţa unei legi speciale (Legea nr. 5/1973), potrivit căreia, competentă să soluţioneze cauza este judecătoria.
Faţă de considerentele mai sus expuse, tribunalul va dispune declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 6, în a cărei rază teritorială domiciliază părţile şi unde se află imobilul asupra căruia se solicită locaţiunea, prin valorificarea dreptului la extindere.
