Pârâta, în calitatea sa de societate comercială, nu este o autoritate publică administrativă, iar judecarea litigiului născut în legătură cu clauzele contractului de prestări servicii intervenit între reclamant şi pârâtă nu este de competenţa instanţelor de administrativ.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la 15.10.1999, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâta SC „X” SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i justifice contravaloarea facturii telefonice, îndeosebi în ce bază legală s-au putut efectua de la telefonul său convorbiri internaţionale prin comandă la serviciul 971.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu este autoritate publică administrativă şi, deci, actele sale nu pot fi supuse controlului prevăzut de Legea nr. 29/ 1990 şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 319/1999, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unei facturi încasate pe nedrept şi a calificat cererea ca fiind o acţiune în despăgubiri.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.C., criticând-o ca nelegală şi netemeinică. în motivarea recursului, reclamantul a arătat că nu a chemat în judecată pârâta pentru plata vreunei sume de bani, ci pentru a-i justifica baza legală în care s-au efectuat de la numărul său de telefon convorbiri internaţionale prin comandă la serviciul 971. De asemenea, reclamantul a arătat că instanţa competentă este tribunalul şi în mod greşit a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ a admis recursul formulat de reclamantul S.C., a casat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti – Secţia Comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a hotărât că, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială cu excepţia celor al căror obiect are valoare de până la 10.000.000 lei inclusiv.
Or, calificând cererea dedusă judecăţii ca fiind o cerere formulată în materie comercială, cu caracter nepatrimonial, instanţa de recurs a apreciat cererea ca fiind de competenţa de soluţionare a tribunalului – secţia comercială, în primă instanţă. (Judecator Simona Marcu)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 24/2000)
