– Legea nr. 554/2004, art.2 si art.8
– Cod comercial, art.4
Terenurile forestiere ce fac obiectul contractelor încheiate între parti sunt bunuri proprietate publica, ce au fost închiriate pârâtei în conditiile art. 14 din Legea nr. 213/1998, art. 57-59 din Legea nr. 26/1996, art. 25 si 27 din OG nr. 96/1998, în vederea punerii în valoare a acestor terenuri.
Or, potrivit art. 2 alin.1 lit.c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este asimilata unei autoritati publice, în sensul prezentei art. 2 alin.1 lit.b din Legea nr. 554/2004, întrucât este autorizata sa presteze un serviciu public – administrarea fondului forestier proprietate publica a statului, în regim de putere publica.
Prin urmare, pretentiile deduse judecatii au ca temei contracte administrative, calificare ce înlatura aplicarea prezumtiei de comercialitate prevazute de art. 4 C.com., din perspectiva societatii comerciale pârâte.
Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 554/2004, competenta de solutionare a litigiului revine instantei de administrativ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.1 din 09.01.2012)
I. Prin cererea de chemare în judecata înregistrata initial pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 28.08.2009 si apoi, pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, la data de 02.06.2010, ca urmare a declinarii competentei, reclamanta RNP – RDSN, în contradictoriu cu pârâta S.C. P S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 124.671 lei, cu titlu de diferenta garantie cedare temporara teren din fond forestier de stat.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a încheiat cu pârâta doua contracte pentru transmiterea temporara de terenuri forestiere, respectiv nr. 13754/31.12.2007 si 1906/25.02.2008, în vederea amplasarii de catre aceasta a unor instalatii de exploatare titei. Pentru realizarea acestor operatiuni, beneficiarul este obligat la plata unor sume de bani catre administratorul terenurilor respective. La data întocmirii contractelor mentionate, pentru obligatiile financiare datorate s-a avut in vedere legislatia in vigoare la acel moment : Codul silvic – Legea nr. 26/1996, OG nr. 96/1998, Ordinul MAAP nr. 58/2003, Ordinele MADR nr. 401/2006, 416/2006 si 933/2007. În perioada derularii contractelor sus mentionate, legislatia incidenta scoaterii de terenuri din fondul forestier a fost modificata, cuantumul obligatiilor banesti fiind modificat. Potrivit art. 7 lit.F din contractele încheiate, s-a stipulat obligativitatea achitarii diferentelor de taxe în cazul modificarii legislatiei aplicabile. Reclamanta a mai mentionat ca a solicitat achitarea sumelor respective, însa pârâta a refuzat efectuarea platii si ca, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control în cadrul acestei institutii, ocazie cu care s-a stabilit si diferenta de garantie ce trebuie achitata.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozitiile art. 969, 970 C.civ., Legea nr. 46/2008, Ordinul MAPDR nr. 25/2009.
II. Prin Sentinta comerciala nr. 2600/15.03.2011, pronuntata în dosarul nr. 27067/3/2010, Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a reclamantei si a respins cererea ca fiind introdusa de o persoana fara capacitate de folosinta.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut ca a fost învestita cu solutionarea unei cereri de chemare în judecata formulata, în calitate de reclamant, de catre DSN. Or, potrivit HG nr. 229/2009 (art. 2) si anexei la aceasta, reclamanta din prezenta actiune este o unitate fara personalitate juridica din subordinea Romsilva. Neavând personalitate juridica, aceasta nu are nici capacitate de folosinta civila si nici capacitate procesuala de folosinta, astfel ca nu poate sta în justitie în calitate de reclamanta.
III. Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs reclamanta RNP R – DSN, invocând încalcarea si aplicarea gresita a legii de catre prima instanta.
În motivarea caii de atac, reclamanta a aratat în esenta ca actiunea a fost formulata în numele RNP R, de catre subunitatea DSN, ca directorii subunitatilor reprezinta interesele si îndeplinesc atributiile regiei pe raza teritoriala în care sunt organizate aceste unitati si ca RNP R a emis în favoarea DSN o împuternicire de reprezentare în acest dosar, cu nr.1068/VS/07.02.2011.
La termenul din 28.11.2011, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel.
IV. La data de 25.11.2011, intimata-pârâta SC P SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
V. Verificând legalitatea sentintei atacate, conform art. 295 alin.1 C.pr.civ., cu prioritate în raport de motivul de apel invocat din oficiu referitor la necompetenta materiala a primei instante, Curtea a retinut urmatoarele:
Pretentiile deduse judecatii sunt întemeiate pe contractele nr. 13754/31.12.2007 si 1906/25.02.2008, având ca obiect transmiterea temporara a unor terenuri din fondul forestier de stat administrat de reclamanta, în scopul exploatarii rezervelor de titei la sonde, în schimbul unor chirii anuale.
Potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), fondul forestier proprietate publica a statului se administreaza de RNP – R, regie autonoma de interes national, aflata sub autoritatea statului, prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura.
Asadar, terenurile forestiere ce fac obiectul contractelor anterior mentionate sunt bunuri proprietate publica, ce au fost închiriate pârâtei în conditiile art. 14 din Legea nr. 213/1998, art. 57-59 din Legea nr. 26/1996, art. 25 si 27 din OG nr. 96/1998, în vederea punerii în valoare a acestor terenuri.
Or, potrivit art. 2 alin.1 lit.c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica.
Reclamanta RNP – R este asimilata unei autoritati publice, în sensul prezentei art. 2 alin.1 lit.b din Legea nr. 554/2004, întrucât este autorizata sa presteze un serviciu public – administrarea fondului forestier proprietate publica a statului, în regim de putere publica.
Prin urmare, pretentiile deduse judecatii au ca temei contracte administrative, calificare ce înlatura aplicarea prezumtiei de comercialitate prevazute de art. 4 C.com., din perspectiva societatii comerciale pârâte.
Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 554/2004, instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar în fazele premergatoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea si încetarea contractului administrativ.
Potrivit normelor tranzitorii din art. XXII alin.2 din Legea nr. 202/2010, dispozitiile art. 1591 din Codul de procedura civila, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se aplica numai proceselor, cererilor si sesizarilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate dupa intrarea în vigoare a prezentei legi. Ca urmare, întrucât procesul a debutat anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010, exceptia necompetentei materiale poate fi invocata direct în apel.
În consecinta, constatând ca prima instanta a solutionat litigiul cu încalcarea competentei materiale, iar sentinta pronuntata este lovita de nulitate absoluta în conditiile art.105 alin.1 C.pr.civ., în temeiul art. 297 alin.2 C.pr.civ. si art. 10 alin.1 si 3 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis apelul, a anulat sentinta atacata si a trimis cauza spre competenta solutionare în prima instanta la Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal, având în vedere ca actul administrativ asimilat a fost încheiat de o autoritate centrala.
