Prin sentinta civila nr.1861/18.02.2009, Judecatoria Ploiesti a admis exceptia de necompetenta materiala, invocata din oficiu, si a declinat competenta in favoarea Tribunalului Prahova – Sectia Comerciala si de Administrativ II, motivat in esenta de faptul ca partile au calitatea de autoritati publice, ca sunt incidente disp. art.10 al.1 din Legea 554/2004, precum si ca litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.
Prin sentinta civila nr.216/14.04.2009, Tribunalul Prahova – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ II a admis exceptia de necompetenta materiala, invocata din oficiu, a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Ploiesti si a constatat conflictul negativ de competenta, urmand ca dupa ramanerea irevocabila a hotararii sa inainteze dosarul la Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, in vederea solutionarii acestuia.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca reclamanta si-a fundamentat actiunea pe dispozitiile art. 54 din Legea nr.448/2006 si art. 34 din HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, temeiuri juridice care nu prevad competenta instantei de contencios administrativ. Or, de principiu, competenta instantei de contencios administrativ este una speciala , derogatorie de la dreptul comun si care intervine doar in cazurile si conditiile prevazute expres de legiuitor .
Tribunalul a apreciat ca nu pot fi retinute concluziile instantei de fond – conform carora competenta instantei de contencios administrativ este atrasa de calitatea partilor de autoritati publice, ca sunt incidente disp. art.10 al.1 din Legea nr.554/2004 – referitoare la “contributii”, precum si ca litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competenta contenciosului administrativ – intrucat, de principiu, calitatea de institutie /autoritate publica a partilor nu atrage automat competenta contenciosului administrativ (ca in cazul comerciantilor), cunoscut fiind faptul ca autoritatile / institutiile publice pot sa emita si acte de drept civil, de dreptul muncii si de drept comercial , iar nu doar acte administrative.
Totodata, prezenta cauza are ca obiect plata unei sume de bani, suma ce nu poate fi asimilata unei “contributii” – in sensul disp. art.10 al.1 din Legea nr.554/2004 -, intrucat textul legal mentionat are in vedere (alaturi de taxe impozite si datorii vamale) contributiile la diverse fonduri ( ex. CAS, CASS, contributie la fondul de accidente si boli profesionale, contributie la fondul de garantare a creantelor salariale, contributie la fondul de somaj..etc.Referitor la imprejurarea ca litigiile privind actele administrativ fiscale sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, tribunalul a apreciat, ca aceasta este, in principiu, corecta, insa in legile speciale care reglementeaza aceste litigii legiuitorul a prevazut expres competenta instantei de contencios administrativ ( ex. art.218 al.2 din OG 92/2003).
Or, prezenta cauza nu se incadreaza in categoria litigiilor fiscale, intrucat acestea din urma sunt definite expres de disp. art.1 din OG 92/2003 si au ca obiect obligatiile partilor nascute din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal, administrarea drepturilor vamale, precum si administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii. Totodata, in cadrul Legii nr. 448/2006 si HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, nu se prevede competenta instantei de contencios administrativ, astfel ca aceasta nu poate fi dedusa sau aplicata prin analogie.
Cata vreme actiunea formulata de reclamanta este una in pretentii (de altfel, asa a si fost intitulata de aceasta) si nu se circumscrie obiectului special al Legii nr. 554/2004, tribunalul a apreciat ca in cauza este incidenta competenta de drept comun, respectiv cea a Judecatoriei Ploiesti (întrucât competenta teritoriala este alternativa, conf. art.8 al.1 c.pr.civ., iar reclamanta si-a manifestat expres vointa, alegând competenta acestei instante), astfel ca a admis exceptia de necompetenta materiala, invocata din oficiu, declinandu-si competenta in favoarea Judecatoriei Ploiesti si, conform disp. art.20 pct.2 si art.22 din c.pr.civ., a constatat conflictul negativ de competenta existent in cauza, urmand a inainta dosarul la Curtea de Apel Ploiesti, in vederea solutionarii acestuia.
