Instanta de fond a fost investita cu o actiune prin care s-a solicitat anularea Ordinului prin care a fost eliberat din functie si revocat contractul de munca.Tribunalul a analizat cu prioritate natura juridica a contractului ce constituie fundamentul raportului juridic dedus judecatii, apreciind ca acest contract are natura unui contract de mandat comercial.
Atat la originea raportului juridic dedus judecatii, cat si la incetarea acestuia au stat acte emise de ministrul transporturilor si infrastructurii, in baza atributiilor sale ca reprezentant al unei autoritati publice centrale, acte emise in baza unor dispozitiile egale care reglementeaza activitatea unor entitati din subordinea ministerului. Ordinul de revocare este un act emis de o autoritate publica centrala, in exercitarea atributiilor prevazute de lege si indeplineste conditiile prevazute de art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ, indiferent de natura raporturilor juridice la care da nastere, le modifica sau le stinge, fapt ce atrage competenta instantei de administrativ.
DECIZIA CIVILA NR.5623/R din 14.10.2009
Prin încheierea de sedinta din 06.03.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de si Asigurari Sociale a admis exceptia necompetentei functionale, a înaintat dosarul privind pe reclamantul CM, si paratii MTI, SAAF SA ,Sectiei Comerciale pentru competenta solutionare.
În considerente a retinut ca prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti reclamantul a solicitat instantei anularea Ordinului nr. xx/24.12.2008 emis de MTI si a Hotarârii CA SAAF -SA nr. xxx/29.12.2008 prin care a fost eliberat din functie si revocat contractul de munca înregistrat sub nr. xxx/27.08.2008.
Având in vedere ca revocarea mandatului s-a facut fara o justa cauza si in mod intempestiv, abuziv in baza dispozitiilor art. 143 din reclamantul a solicitat obligarea in solidar a paratilor la plata de daune interese.
La termenul de judecata din data de 06.03.2009 instanta a stabilit ca in raport de exceptiile invocate de parati prin întâmpinare, prioritate in solutionare o are exceptia necompetentei functionale a instantei întrucât aceasta priveste legala investire a instantei.
La acest termen instanta a pus in discutie natura juridica a contractului nr. 1S/289/27.08.2008 ce constituie fundamentul raportului juridic dedus judecatii.
Instanta a apreciat ca acest contract are natura unui contract de mandat comercial.
Contractul nr.xxx/27.08.2008 a fost încheiat asa cum se arata in preambulul acestuia, in baza OUG nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici care stabileste in cuprinsul dispozitiile art. 2 ca Directorii generali directorii asigura conducerea operatorilor economici prevazuti la art. 1, in baza unui contract de mandat încheiat in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale prezentei ordonante de urgenta.
În consecinta, având in vedere natura comerciala a contractului revocat prin Hotarârea nr. xxx/29.12.2008 a CA S.A.A.T – SA ce s-a solicitat a fost anulata, instanta vazând si dispozitiile art. 2 al. 1 lit. a Cod procedura civila coroborate cu dispozitiile art. 5 Cod procedura civila a apreciat ca competenta de solutionare a cauzei revine Sectiei Comerciale a Tribunalului Bucuresti.
Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs MTI, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de munca si asigurari sociale.
În sustinerea recursului a aratat ca instanta, a interpretând gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia, pronuntând hotarârea cu aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 8 si 9 C. pr. civ.)
În sustinerea acestui motiv de reformare a încheierii de sedinta din data de 06.03.2009, recurentul a învederat instantei de judecata urmatoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a solicitat, în principal, anularea OMTI nr.x din 24.12.2008 prin care acesta a fost eliberat din functia de director general si presedinte al consiliului de administratie al S.A.A.F. S.A. Cu privire la natura juridica a actului ce se cere a fi anulat – Ordinul ministrului, recurentul întelege sa arate Curtii faptul ca acesta a fost emis de o autoritate publica, în executarea legii, în speta în executarea dispozitiilor art. 13 alin.(1) si alin.(2) din H.G. nr.585/1998 , a dispozitiilor O.U.G. nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv a prevederilor art.46 din Legea nr.90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, în scopul stingerii unui raport juridic.
În contextul celor anterior expuse, reiese cu evidenta ca instanta de judecata a fost învestita cu cercetarea legalitatii unui act administrativ care îndeplineste întocmai conditiile prevazute de dispozitiile art.2 alin.1 litera c) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit carora “actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice.”
Or, instanta de fond, a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, a trimis cauza spre competenta solutionare Sectiei Comerciale a Tribunalului Bucuresti, apreciind ca, în speta, ordinul contestat nu poate fi calificat drept act administrativ deoarece “prin acesta nu se sting raporturi de drept administrativ”.
Asadar, se poate observa ca hotarârea instantei de fond a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, deoarece potrivit dispozitiilor art.2 alin.1 litera c) din Legea contenciosului administrativ, actele administrative dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice, fara a se face vreo distinctie în ceea ce priveste sfera de reglementare a acestor raporturi juridice iar potrivit dispozitiilor art. 10 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritatile publice centrale se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel.
Asadar, cum în speta aceste conditii sunt îndeplinite, fiind de necontestat caracterul de act administrativ al ordinului supus cercetarii judecatoresti, ratiunile pentru care instanta de fond a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea sectiei comerciale, nu au niciun fundament legal.
În speta, instanta trebuia sa faca aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 10 din Legea contenciosului administrativ coroborate cu cele ale art.3 pct.1 din Codul de procedura civila si sa trimita cauza spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.
În acest sens, recurentul a învederat instantei de judecata faptul ca Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza procedura de înlaturare a efectelor actelor administrative. Niciunde în cuprinsul acestui act normativ, controlul jurisdictional al actelor administrative nu este limitat la actele care privesc exclusiv raporturi juridice administrative. Prin urmare, orice act emis de o autoritate publica în executarea unei legi este susceptibil a fi anulat doar pe calea procedurii prevazute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, prin verificarea legalitatii emiterii acestuia sub aspectul dreptului material ce guverneaza raportul juridic nascut, modificat sau stins prin actul în speta.
Altfel spus, oricine se simte lezat în drepturile sau interesele sale legitime prin emiterea unui act administrativ se poate adresa, în conditiile legii, instantelor de contencios administrativ, în vederea înlaturarii efectelor actului respectiv. Instanta de contencios administrativ astfel învestita, analizeaza actul a carui anulare se cere atât din punct de vedere procedural, în sensul constatarii îndeplinirii conditiilor de exercitiu ale unei astfel de actiuni – îndeplinirea procedurii prealabile în termenul impus de legislatia în materie – cât si sub aspectul legalitatii actului contestat din punct de vedere material); – emiterea actului administrativ în executarea unui act normativ întocmai.
De asemenea, în sustinerea aspectelor învederate prin cererea de recurs, recurentul întelege totodata sa arate Curtii faptul ca în acceptiunea Legii contenciosului administrativ “(…) sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizitiile publice. “
Prin urmare, este mai mult decât clar faptul ca sfera raporturilor juridice pe care un act administrativ le poate naste, modifica sau stinge depaseste sfera raporturilor de drept administrativ, ca ramura a sistemului de drept care cuprinde normele juridice ce reglementeaza raporturile sociale referitoare la organizarea si activitatea administratiei publice, instantele de contencios având obligatia si totodata competenta de a cerceta legalitatea actelor emise în regim de autoritate publica în complexitatea situatiilor juridice pe care le creeaza.
În contextul celor anterior expuse si având în vedere caracterul administrativ al actului contestat, recurentul solicita instantei sa constate faptul ca, aplicabile cauzei sunt dispozitiile Legii contenciosului administrativ ( art. 10 ), respectiv dispozitiile Codului de procedura civila (art.3 pct.1) în temeiul carora, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritatile administratiei publice centrale, se solutioneaza, în fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel.
În sustinerea tezei conform careia competenta sa solutioneze cauza este Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Bucuresti, recurentul a depus la dosarul cauzei hotarâri pronuntate de instantele de contencios administrativ, prin care au fost solutionate spete similare, în care ministerul a fost parte a litisconsortiilor, pentru anularea unor ordine de eliberare din functie a conducatorilor unitatilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului.
Asadar, conform argumentului “a pari” sustinut prin solutiile instantelor de judecata pentru situatii identice, pe care recurentul întelege sa le depuna la dosarul cauzei, chiar si în situatia în care actul administrativ stinge un raport juridic de munca, sau în speta, de drept societar, controlul legalitatii emiterii lui, sub aspectul legii care guverneaza raportul astfel stins – Codul Muncii/Codul Comercial, Codul Civil, respectiv Hotarârea de Guvern nr.585/1998, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 79/2008 – se realizeaza în conditiile prevazute de legea contenciosului administrativ, adica cu respectarea îndeplinirii unei proceduri prealabile, a unor termene, urmând ca instantele de contencios administrativ sa judece asupra respectarii legii aplicabile la momentul emiterii actului administrativ.
Recurentul solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea solutiei instantei de fond si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal.
Examinând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurent, tinând seama de prevederile art.304/1 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Instanta de fond a fost investita cu o actiune prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. xx/24.12.2008 emis de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si a Hotarârii CA SAAF -SA nr. xxx/29.12.2008 prin care a fost eliberat din functie si revocat contractul de munca înregistrat sub nr. xxx/27.08.2008.
Tribunalul a analizat cu prioritate natura juridica a contractului nr. xxx/27.08.2008 ce constituie fundamentul raportului juridic dedus judecatii, apreciind ca acest contract are natura unui contract de mandat comercial.
Dar, atat la originea raportului juridic dedus judecatii, cat si la incetarea acestuia au stat acte emise de ministrul transporturilor si infrastructurii, in baza atributiilor sale ca reprezentant al unei autoritati publice centrale, acte emise in baza unor dispozitiile egale care reglementeaza activitatea unor entitati din subordinea ministerului.
In speta, capatul principal de cerere este reprezentat de anularea Ordinului emis de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
Asa cum rezulta din chiar continutul actului contestat, acest ordin a fost emis in baza art. 13 alin.(1) si alin.(2) din H.G. nr.585/1998, a dispozitiilor O.U.G. nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv a prevederilor art.46 din Legea nr.90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor.
Potrivit art 13 alin.1 si 2 din H.G. nr.585/1998, adunarea generala a actionarilor alege consiliul de administratie al S.A.A.F. Pâna la finalizarea procesului de privatizare a S.A.A.F., reprezentantii statului în consiliul de administratie si presedintele consiliului de administratie sunt numiti prin ordin al ministrului transporturilor.
Presedintele consiliului de administratie al S.A.A.F. este si directorul general al acesteia.
Prin ordinul contestat s-a dispus revocarea contestatorului, care avea tocmai functia de presedinte consiliului de administratie si director general.
Ordinul de revocare este un act emis de o autoritate publica centrala, in exercitarea atributiilor prevazute de lege si indeplineste conditiile prevazute de art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ, indiferent de natura raporturilor juridice la care da nastere, le modifica sau le stinge.
In temeiul art.3 pct.1 din Codul de procedura civila, curtile de apel judeca in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale.
Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritatile publice centrale se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel.
Curtea constata ca prin intampinarea formulata in fata instantei de fond, recurenta-intimata a invocat si exceptia necompetentei materiale, exceptie asupra careia Tribunalul nu s-a pronuntat.
Vazand aceste considerente, Curtea constata ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a legii in sensul art.304 pct.9 Cod procedura civila si, fata de dispozitiile art.312 cod procedura civila, va admite recursul si va modifica incheierea recurata in sensul ca va admite exceptia necompetentei materiale invocata de catre recurenta-intimata si va declina competenta solutionarii cauzei in favoarea în favoarea Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a-VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal.
