Având în vedere că Decretul nr.81/1985, care stabilea competenta specială a tribunalelor de a soluţiona litigiile dintre unităţile socialiste, este abrogat implicit prin dispoziţiile Legii nr. 15/1990şi urmare a faptului că părţile litigante sunt societăţi comerciale, judecătoria (şi nu tribunalul) este competentă să soluţioneze acţiunea introdusă la 11.12.1990.
(Secţia comercială, decizia nr.357/9.10.1991)
Prin acţiunea introdusă la data de 11.12.1990, reclamanta S.C. „P.”-S.A. Ploieşti a solicitat obligarea pârâtelor S.N.C.F.R. – R.C.F.B., Rafinăria “A” -S.A. Ploieşti, S.C. “P” Caraş Severin – S.A. la plata sumei de 40.178,04 lei despăgubire – contravaloare combustibil încărcat în cazanul cisternă nr.242-1, plus cheltuieli de judecată.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr.270/22.02.1991, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, acţiunea fiind admisă faţă de pârâta S.N.C.F.R. – R.C.F.B., care a fost obligată la plata sumei de 40.178,04 lei, despăgubiri, plus 692 lei, cheltuieli de judecată. Faţă de celelalte pârâte acţiunea a fost respinsă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recurenta S.N.C.F.R. -R.C.F.B. care susţine că soluţia pronunţată este greşită în ce o priveşte,
întrucât vagonul cisternă cu nr……….. 242-5 a fost eliberat destinatarului
înscris în documentul de transport – I.O.R. din Caraş Severin, la data de 26.04.1990, sub poziţia de sosire nr.l .013, situaţie în raport de care nu poate fi reţinută culpa în sarcina unităţii sale.
Recursul promovat este fondat, pentru următoarele considerente:
Analizând excepţia privind competenţa materială se constată că în coformitate cu prevederile art.51 din Legea 15/1990 (în vigoare de la 8.09.1990), soluţionarea litigiilor în care una dintre părţi este regie autonomă sau societate comercială revine instanţelor judecătoreşti de drept comun, iar potrivit art. 1 pct. 1 Cod proc. civilă, instanţele de drept comun sunt judecătoriile, care au competenţa să judece în primă instanţă toate cererile, în afara celor date de lege în competenţa altor instanţe judecătoreşti.
Având în vedere că Decretul nr..81/1985, care stabilea competenţa specială a tribunalelor de a soluţiona litigiile dintre unităţile socialiste, este abrogat implicit prin dispoziţiile Legii nr. 15/1990, şi urmare a faptului că părţile litigante sunt societăţi comerciale, acest tribunal nu are competenţă materială să soluţioneze acţiunea introdusă de reclamantă la 11.12.1990, ci Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi, ca atare, sentinţa nr.270/22.02.1991 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, este lovită de nulitate.
Totodată, instanţa de fond competentă urmează, în raport de probele administrate, să se pronunţe asupra culpei diferenţiate a pârâtelor, având în vedere S.T. depusă în original de către cărăuş, a faptului că livrarea şi facturarea combustibilului s-a făcut în sistemul tranzitului achitat, precum şi asupra cererii de chemare în garanţie formulate de S.C. “P” Caraş Severin – S.A. împotriva I.G.C.L. Caraş Severin, în calitate de beneficiară efectivă a transportului prin E.G.C.L. Oţelul Roşu.
Faţă de cele de mai sus, recursul urmează a fi admis în temeiul art.312 pct.2 lit.b alin. ultim Cod proc. civilă, urmând a se casa sentinţa civilă nr.270/ 22.02.1991 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti şi a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa competentă.
Notă: Decretul nr.81/1985 privind unele măsuri referitoare la îmbunătăţirea activităţii de soluţionare a litigiilor dintre unităţile socialiste a fost abrogat expres prin Legea nr. 1/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.4 din 20 ianuarie 1992.Prin urmare, la data soluţionării recursului în speţa înfăţişată mai sus (9.10.1991) acest act normativ (Decretul nr.81/1985) era în vigoare, situaţie în care soluţia este discutabilă.
Cu privire la Legea nr. 15/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 5.
