Competenţa materială. Litigiu între societăţi comerciale. Obligaţie de a face.


Faţă de obiectul litigiului – obligaţie de a face – competenţa în primă instanţa aparţine tribunalului, iar nu judecătoriei.

(Secţia comercială, decizia nr. 822/22.10.1996).

Prin sentinţa civilă nr. 2.089/23.06.1995, Judecătoria S.A.I. a admis acţiunea formulată de S.C. “V.” – S.R.L. dispunând obligarea pârâtei debitoare S.C. “V. & CO” – S.R.L. – Filiala Iaşi să predea creditoarei 12.000 exemplare din broşura “Fata babei şi fata moşneagului”, să restituie macheta cu ilustraţiile originale şi textul tehnoredactat, să plătească, începând cu 1.11.1994, cu titlu de penalitate de 0,5 %, 15.000 lei pentru fiecare zi întârziere, până la predarea întregului tiraj, precum şi 294.140 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, în speţă, în baza art. 969 Cod civil, conform contractului de prestări servicii încheiat la 4.08.1994, modificat prin act adiţional la 15.08.1994, pârâta avea obligaţia să predea reclamantei, până la 5.09.1994,12.000 exemplare din broşura respectivă, şi să restituie macheta cu ilustraţii şi textul tehnoredactat, obligaţie contractuală pe care, în mod nejustificat, nu a îndeplinit-o.

împotriva sentinţei a formulat apel S.C. “V. & CO” – S.R.L., arătând că soluţia pronunţată în fond a fost dată cu încălcarea normelor legale privind citarea părţilor, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se apăra. Pe fondul litigiului s-a arătat că a fost restituită suma de 1 milion lei către intimata-reclamantă, a fost reziliat contractul dintre părţi, publicaţia respectivă fiind ţinută în custodie, la dispoziţia părţii adverse.

Cu ocazia soluţionării apelului, s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei soluţionării în fond a litigiului de către prima instanţă.

în privinţa criticilor învederate prin calea de atac se constată că citarea pârâtei cu ocazia rezolvării în fond a litigiului a avut loc la o altă adresă decât cea reală, astfel cum rezultă din înscrisul eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, sentinţa fiind deci dată cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 88 Cod proc. civilă.

Pentru considerentele arătate, în baza prevederilor art. 297 pct.2 Cod. proc. civilă, se va admite apelul declarat, cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi se va reţine cauza spre rejudecare la T.M.B. – secţia comercială, faţă de obiectul litigiului – obligaţia de a face.