Potrivit art. 3 pct. 4 C. com. şi art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ., cererea prin care se solicită să se constate dreptul de proprietate asupra unor acţiuni fără valoare nominală şi respectiv restituirea acestora
de către părţi – obligaţia de a face – este de competenţa tribunalului, ca primă instanţă.
Prin sentinţa nr. 5735/6.05.1997, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de S.C. “R.” – S.A., în contradictoriu cu pârâta “S.” şi S.C. “K.” Panama, constatând că reclamanta are un drept de proprietate asupra a 500 acţiuni ale companiei “Z.” Liberia, materializate sub forma a două certificate de acţiuni, fără valoare nominală, pârâta fiind obligată să restituie certificatul nr. 1 pentru 499 acţiuni şi certificatul nr. 2, pentru 1 (una) acţiune.
Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, prin decizia civilă nr. 803/ 12.11.1999, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâtul “S.” împotriva sentinţei, reţinând că apelantul nu a declarat în lei valoarea acţiunilor, timbrând simbolic cererea cu taxa de timbru de 3.000 lei şi timbru judiciar de 1.500 lei, argumentul juridic al deciziei fiind că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în favoarea sa.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul “S.”.
Curtea a admis recursul, a casat decizia nr. 803/1999, a admis apelul formulat de pârâtul “S.”, a desfiinţat sentinţa nr. 5.735/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a trimis cauza spre competenta soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul acţiunii dedusă judecăţii îl reprezintă o cerere neevaluabilă în bani, solicitându-se a se constata dreptul de proprietate asupra unor acţiuni fără valoare nominală şi respectiv, restituirea acestora de către pârâtă – obligaţia de a face.
Litigiul având natură comercială, conform art. 3 pct. 4 C. com., competenţa soluţionării acestuia în primă instanţă revenea tribunalului, iar nu judecătoriei, astfel cum rezultă din reglementarea instituită prin art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ., care are natură imperativă, fiind de ordine publică.
S-a mai reţinut că soluţia anulării apelului a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, instanţa omiţând să pună în vedere părţii suma ce trebuia achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. (Judecator Georgeta Tilimpea)
(Secţia comercială, decizia nr. 894/2000)
