Competenţa materială. Sechestru asigurător. Litigiu comercial.


Cererea pentru înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale unei (cerere formulată de o regie autonomă), este de natură comercială, atrăgând competenţa tribunalului, ca instanţă de fond.

(Secţia comercială, decizia nr. 289/10.02.1998)

Prin încheierea din 3.07.1997, pronunţată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul cu numărul 6.690/1996, s-a admis cererea formulată de reclamanta R.A. L. împotriva pârâtei S.C. „P.M.”-S.A., s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtei, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 1.550 lei, cheltuieli de judecată.

împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare în fond de către instanţa comercială.

în motivarea cererii de apel, a arătat că pricina a fost judecată de către o instanţă necompetentă material, prin înfrângerea art. 17 Cod proc. civilă şi art. 892 alin. 1 şi art. 893 Cod comercial, coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc. civilă şi art. 3 pct. 7 Cod comercial.

Apelanta a mai arătat că încheierea s-apronunţat prin înfrângere dispoziţiilor art. 907-908 Cod comercial, prin nedepunerea cauţiunii de 1/3 din valoarea pretinsei creanţe, că bunurile prevăzute în încheierea atacată nu au fost identificate şi nici măcar evaluate.

De asemenea, apelanta a mai arătat că intimata nu a făcut dovada necesităţii instituirii sechestrului.

La cererea de apel, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului atât pe excepţie, cât şi pe fond, ca netemeinic şi nelegal.

Analizând actele şi lucrările cauzei, în raport cu motivele invocate în apel, tribunalul constată că, porivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc. civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 3, art. 907 şi art. 908 Cod comercial, instanţa de fond nu era competentă material să soluţioneze cererea privind înfiinţarea unui sechestru asigurător (cererea fiind de natură comercială), competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, revenind tribunalului.

în consecinţă, apelul se va admite, se va desfiinţa încheierea atacată şi se va reţine cauza spre soluţionare în fond.