Competenţă soluţionare litigiu privind raportul de serviciu al funcţionarilor publici.


Întrucât potrivit art.725 C.proc.civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public înregistrate după modificarea Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006 sunt de competenţa instanţei de administrativ.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 44 din îiianuarie 2007

Prin sentinţa civilă nr.1987 din 23 oct.2006 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAŢILOR DIN ADMINISTRAŢIA LOCALĂ DE STAT „CIVITAS” ZALĂU împotriva pârâţilor DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ ZALĂU şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ZALĂU, prin PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALĂU.

Ca o consecinţă au fost obligaţi pârâţii să plătească fiecărui reclamant primele de vacanţă pentru anii 2003, 2004 şi 2005, calculate în sumă totală netă actualizată în raport cu rata inflaţiei la data efectuării plăţii.

Totodată au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă reţine că reclamanţilor, în calitate de funcţionari publici ce se află în raport de serviciu cu pârâtul, beneficiază de prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, respectiv, au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat. Deşi acest drept a fost suspendat, dreptul în sine nu a fost anulat, încât fiind un drept câştigat, şi cu trimitere la considerentele expuse în Decizia

nr.XXIII/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, instanţa de fond a considerat acţiunea întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe pârâta Primăria municipiului Zalău prin primar a declarat recurs invocând dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ. în dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că instanţa a greşit când a admis acţiunea pentru anii

2003,2004 şi 2005, însă sumele la care pârâţii au fost obligaţi cuprind şi anul 2002 iar soluţia adoptată de instanţă este rezultatul unei interpretări greşite a legii.

Intimatul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Locală de Stat „Civitas” Zalău prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul Curtea reţine următoarele:

Având în vedere natura litigiului, raportul juridic litigios Curtea a pus în discuţie ca motive de ordine publică prevederile art.304 pct.1 şi 3 C.pr.civ.

Astfel, analizând dispoziţiile legale incidente în materie prin prisma celor două motive de recurs invocate din oficiu, Curtea reţine următoarele:

1. Prezentul litigiu se grefează pe dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Astfel, conform art.911 introdus prin Legea nr.251/2006 în vigoare de la 19 iulie 2006 dispune cu caracter unitar că pricinile care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Cererea introductivă de instanţă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 21 iulie 2006, fiind astfel aplicabile dispoziţiile mai sus evocate încât instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este aceea stabilită de art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 corelate cu art.2 lit.d şi art.3 pct.1 C.pr.civ., respectiv instanţa de contencios administrativ.

Totodată, se reţine că şi compunerea instanţei la judecată în primă instanţă este aceea prevăzută de art.54 alin.1 teza I din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Faţă de cele ce preced, Curtea reţine că soluţionarea cauzei în primă instanţă în compunerea prevăzută la art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004 este greşită, instanţa fiind alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor art.54 alin.1 din Legea nr.304/2004, care sunt aplicabile la soluţionarea litigiului de contencios administrativ.

Aşa fiind, Curtea reţine că în cauză este prezent motivul de casare prevăzut la art.304 pct.1 C.pr.civ.

2. Curtea reţine că în cauză este dat şi motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.3 C.pr.civ.

Aşa cum s-a relevat anterior competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ. Or, soluţionarea cauzei de către tribunal ca instanţă de conflicte de muncă încalcă dispoziţiile art.304 pct.3 C.pr.civ. şi ca atare se impune admiterea recursului şi din această perspectivă.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1-2 rap.la art.304 pct.1 şi 3 C.pr.civ. se va admite recursul, sentinţa atacată va fi casată în întregime şi ca o consecinţă în temeiul art.312 alin.6 teza I C.pr.civ. va trimite cauza pentru rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Sălaj ca instanţă de contencios administrativ.

Rolul activ al judecătorului.

În baza rolului activ al judecătorului, conform art.129 alin.5 C.proc. civ., instanţa de fond era obligată, din oficiu, sau la cererea părţilor să oblige reclamanta să indice numărul hotărârii de consiliu local atacate în contencios

administrativ, iar nu să respingă acţiunea cu motivarea că aceasta este lipsită de obiect pentru că în ceea ce priveşte hotărârea atacată s-a indicat numai data adoptării ei.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 35 din 10 ianuarie 2007

Prin sentinţa nr.1593 pronunţată la data de 6.10.2006 a fost: respinsă acţiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Floreşti; respinsă şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii P.N.P. şi P.D.

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că din analiza acţiunii promovate nu rezultă că obiectul acesteia este determinat deoarece se solicită numai anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local Floreşti din data de 6.06.2006 fără a se stipula în mod corect numărul hotărârii.

Cât priveşte cererea de intervenţie reţine instanţa că intervenienta nu justifică un interes propriu în sensul prevederilor art.49 C.proc.civ.

Împotriva soluţiei arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probatoriului necesar şi a judeca fondul litigiului dedus judecăţii; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursul declarat prin prisma argumentelor aduse, a actelor dosarului, a dispoziţiilor art.304, 3041 C.proc.civ. Curtea reţine că acesta este întemeiat.

În acest sens se reţine că prin cererea introductivă de instanţă reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Floreşti a solicitat instanţei anularea parţială a hotărârii Consiliului local din 6.06.21006, în ceea ce priveşte decizia de a aproba creşterea regimului de înălţime mediu aprobat la regim de înălţime P+ 3E pentru investiţia din comuna Floreşti strada T. decizie luată în baza referatului 2272 din 1 martie 2006 întocmit de inginer C.D. şi inginer M.M.

În motivarea cererii se arată în esenţă că hotărârea atacată este nelegală întrucât nu s-au respectat prevederile legale cu privire la regimul de înălţime şi procedurile privind derogările admisibile în raport cu planurile urbanistice; că prin adaptarea unei atare hotărâri reclamanta în calitate de proprietar al parcelei vecine imobilului al cărui regim a fost aprobat este prejudiciată dat fiind blocarea vederii şi umbrei produse prin înălţime.

Din expunerea rezumativă de mai sus se observă că reclamanta a precizat obiectul cererii, respectiv anularea parţială a hotărârii adoptate de pârât în data de 6 decembrie 2006, stabilind elemente esenţiale pentru determinarea şi circumscrierea obiectului prin precizările că : nelegalitatea acestuia priveşte : „decizia de a aproba creşterea regimului de înălţime identificată în Floreşti; această decizie este luată în baza referatului nr. 2272/1 martie 2006 întocmit de consilieri angajaţi ai pârâtului la cererea nr. 2272/2006 a domnului P.. Ori, în aceste circumstanţe ale existenţei şi doar a unor indicii cu privire la actul administrativ atacat nu se poate susţine că prin cererea formulată n a fost determinat obiectul şi că astfel ar fi aplicabile prevederile art.133 C.proc.civ. Neprecizarea în concret a unui număr nu poate duce la concluzia reţinută de instanţă de vreme ce au existat elemente determinabile privind actul şi data la care acesta a fost adoptat. Aceste elemente au putut fi desprinse şi prin precizările făcute în instanţă în sensul că a existat o singură hotărâre luată la acea dată ce a vizat parţial aspecte cu privire la regimul de înălţime.

De altfel nici din cererea de intervenţie şi nici din procesul verbal încheiat cu ocazia şedinţei din 6 iunie 2006 depus în probaţiune nu rezultă că la data respectivă ar fi fost adoptate şi alte hotărâri cu privire la regimul arătat, pentru a se putea ajunge la concluzia reţinută de instanţa că prin neprecizarea numărului actului administrativ nu se identifică obiectul cererii.

Pe de altă parte chiar şi în condiţiile în care se aprecia că nu sunt suficiente indicii pentru determinarea obiectului cererii în contextul dispoziţiilor actului normativ pe care reclamanta şi-a fundamentat cererea – Legea nr.554/2004 art.13 -era necesar a se solicita autorităţii emitente sub sancţiunea amenzii judiciare depunerea hotărârii adoptate la data de 6.06.2006 aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta prin reprezentant la termenul din octombrie a solicitat a se pune în vedere pârâtului să depună documentaţia cu privire la regimul de înălţime aprobat.

Cum însă în cauză nu s-a procedat în sensul arătat iar din acte rezultă că reclamanta a precizat obiectul cererii stabilind şi elemente determinabile cu privire la acesta, susţinerile recurentei cu privire la greşita reţinere şi obligativitate sunt întemeiate şi urmează a fi admise ca atare.

Prin urmare faţă de cele arătate, reţinând că în mod greşit s-a făcut aplicarea prevederilor art. 133 C.proc.civ., Curtea în baza art.312 alin.5 C.proc.civ. va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării instanţa va cerceta incidenţa temeiurilor invocate de părţi în susţinerea cererilor formulate inclusiv sub aspectul prevăzut de Legea 554/2004 sens în care va suplimenta probaţiunea procedând pentru clarificare la solicitarea documentaţiei ce a stat la baza hotărârii atacate.