COMPETENTA TERITORIALĂ A INSTANTELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV


Acţiunea în contecios administrativ pentru suspendarea executării unui act administrativ, în baza art.9 din Legea nr.29/ 1990, este în competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Reclamanta Societatea comercială cu sediul în Mediaş, a solicitat, în conformitate cu art.9 din Legea nr.29/1990, suspendarea executării procesului-verbal nr.303/1998, emis de D.G:F.P.C.F.S. Sibiu.

în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, prin actul de control încheiat, pârâta a încălcat dispoziţiile Decretului nr.625/1973 prin care s-a ratificat Convenţia dintre România şi Germania privind evitarea dublei impuneri.

Prin sentinţa civilă nr.1219/1999 Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba lulia, conform art.6 din Legea nr.29/1990.

Curtea a reţinut că, în art.6 din Lege se prevede o competenţă teritorială excepţională, şi anume cea de la domiciliul reclamantului, competenţă care nu poate fi înlăturată de părţi ori de instanţă.

în cauză nu poate fi vorba de o competenţă teritorială alternativă, art. 12 din C.proc.civ. precizînd cazurile în care compentenţa este alternativă.

în anumite cazuri se stabileşte în mod expres prin lege compentenţa teritorială specială (art.6 din L.29/1990). Dacă legiuitorul ar fi înţeles să stabilescă şi în materia contenciosului administrativ o competenţă alternativă, aceasta se putea stabili prin lege, aşa cum s-au stabilit cazurile în care competenţa este alternativă prin art.9-11 C.pr.civ.

Or, art.6 din Legea nr.29/1990, modificată prin Legea nr.59/1993, nu prevede compentenţa teritorială alternativă, ci o singură competenţă teritorială excepţională ce derogă de la competenţa teritorială generală prevăzută de art.5 C.pr.civ.

Notă: Sentinţa a rămas definitivă recursul fiind respins de Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia civilă nr.683/2000. (Judecator Apostol Filofteia)

(Sectia Administrativ, sentinţa civilă nr. 1219/1999)