Competenţa teritorială. Acţiune formulată în baza art. 16 din Legea nr. 29/1990


Potrivit art. 6 din Legea contenciosului administrativ, judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din această lege este de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 398/1998)

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 267/25.06.1998 reclamanta B.C. cheamă în judecată Consiliul Local al Comunei Leordeni şi pe T.T., preşedintele Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 din comuna Leordeni, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata de daune pentru întârzierea punerii în aplicare a dispozitivului sentinţei civile nr. 304/1996 a T.B. – S.C.A., pe ultimii 3 ani, în sumă de 50.000 lei/zi şi daune morale, precum şi aplicarea unei amenzi prevăzute de art. 16 raportat la art. 10 al. 3 din Legea nr. 29/1990.

în motivarea acţiunii, se arată că prin sentinţa civilă susmenţionată consiliul local şi comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 au fost obligaţi să o pună în posesie cu suprafaţa de 1,82 ha teren, refuzând acest lucru.

Din analiza actelor de la dosar rezultă că reclamanta B.C. îşi are domiciliul stabil în comuna Leordeni, judeţul Argeş, fapt ce rezultă din procura nr. 12.167/4.05.1994 a Notariatului de Stat Argeş şi că doar mandatara sa (B.S.N.) îşi are domiciliul în Bucureşti.

Conform art. 6 al. 1 din Legea nr. 29/1990, judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

în această situaţie tribunalul va declina competenţa soluţionării acestei acţiuni în favoarea Tribunalului Argeş.

Este adevărat că Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 304/21.05.1996, însă nici la acea dată reclamanta B.C. nu avea domiciliul în raza de activitate a Tribunalului Bucureşti, iar conform art. 6 din Legea nr. 29/1990, competenţa teritorială se stabileşte după domiciliul reclamantului şi nu după cel al mandatarului.