Dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 76/1992 sunt de natură dispozitiuă; prin aceste prevederi nu sunt înlăturate dispoziţiile art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, care instituie o competenţă alternativă, în sensul că în cazul obliaţiilor comerciale, acţiunea poate fi introdusă la instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau aceea a locului plăţii, la alegerea reclamantului.
(Secţia comercială, sentinţa nr. 2.116/27.05.1997).
Prin cererea înregistrată sub nr. 6.155/1996 la Tribunalul Dâmboviţa, B. R. C. R. S.A. – Sucursala Dâmboviţa a chemat în judecată S.C. “V.A.R.” -S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 734.221.458 lei, reprezentând credit şi dobânzi bancare neachitate, precum şi a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii s-a învederat că pârâta nu a restituit împrumuturile de care a beneficiat prin contractele de credit nr. 7/19.01.1996 şi nr. 64/ 9.05.1996 şi actele adiţionale la aceste convenţii, şi nici dobânzile bancare stipulate de părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 154/11.02.1997, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 76/1992, competenţa revine instanţei de la sediul debitorului, prin aceste prevederi fiind vorba de o derogare de la normele de competenţă prevăzute de art. 10 Cod proc. civilă.
Analizând lucrările cauzei, instanţa apreciază că dispoziţiile Legii nr. 76/ 1992, art. 11 alin. 2, sunt de natură dispozitivă. Prin aceste prevederi, legea specială nu se abate de la normele generale prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, şi cele art. 5, coroborate cu art. 10 Cod proc. civilă.
Se reţine că în materie comercială sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 Cod proc. civilă, prin care se instituie o competenţă alternativă, în sensul că în cazul obligaţiilor comerciale, acţiunea poate fi introdusă la instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau aceea a locului plăţii, reclamanta având alegerea instanţei.
în prezenta speţă, rezultă că reclamanta are sediul în judeţul Dâmboviţa, naşterea obligaţiei, respectiv acordarea împrumutului având loc în acest judeţ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 Cod proc. civilă, în legătură cu locul executării obligaţiei comerciale.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 158 Cod proc. civilă, se va declina competenţa soluţionării prezentei acţiuni în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Constatând, conform prevederilor art. 20 pct. 2 Cod proc. civilă, existenţa conflictului negativ de competenţă, în baza art. 22 Cod proc. civilă, se va înainta cauza la Curtea Supremă de Justiţie pentru pronunţarea reglatorului de competenţă.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12, iar
cu privire la Legea nr. 92/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 74.
Referitor la conflictul negativ de competenţă, a se vedea nota de la speţa
nr. 3.
