Conform dispoziţiilor art. 10 pct. 4 C. pr. civ., în cererile privitoare la obligaţiile comerciale este competentă instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Ca orice înscris sub semnătură privată, factura comercială acceptată face dovada atât în favoarea emitentului (vânzătorului), cât şi în favoarea destinatarului (cumpărătorului).
Dat fiind faptul că apelanta-pârâtă a achitat parţial preţul în contul intimatei reclamante deschise la B.C.I.T. – Sucursala Doamnei, Bucureşti, competenta revine instantelor din Bucureşti, ca loc al plăţii.
Prin sentinţa nr. 1625 din 15.03.2000, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. “R.” – S.A. Bucureşti faţă de pârâta S.C. “G.” – S.A. Braşov, pe care a obligat-o la plata sumei de 8.462.271 lei, contravaloare marfă, plus 15.185.994 lei, penalităţi de întârziere în decontare, plus 2.366.900 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că pârâta a acceptat facturile fără obiecţiuni, o parte din preţ fiind achitat în timpul soluţionării litigiului, astfel că apare întemeiată cererea reclamantei pentru preţ şi penalităţi.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen, legal timbrat, pârâta S.C. “G.” – S.A. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin criticile formulate, apelanta susţine, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, susţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. pr. civ.
întrucât obligaţia contractuală a luat naştere la Braşov, iar locul plăţii a fost tot la Braşov, competenţa de soluţionare a acestei cauze revenea Tribunalului Braşov – secţia comercială.
Susţine că marfa livrată şi adusă de la reclamantă de conducătorul auto M.V. nu a corespuns.
Cu privire la primul motiv de apel, acesta nu se poate reţine deoarece instanţa, în mod corect, a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 4 C. pr. civ., întrucât apelanta a achitat parţial debitul cu O.P. nr. 282/ 9.09.1997 şi nr. 90/28.12.1999, în contul intimatei reclamante, deschis la B.C.I.T. – Sucursala Doamnei, Bucureşti.
Nu are relevanţă faptul că debitorul are cont la o bancă din Braşov; locul plăţii este în Bucureşti, ceea ce a permis intimatei reclamante să sesizeze o instanţă din Bucureşti.
Cu privire la al doilea motiv de apel, nu se poate reţine nici acesta, deoarece nici pe factură – pe care apelanta susţine că a acceptat-o la plată cu “obiecţiuni”, şi nici în cuprinsul ordinelor de plată nu apare nici o menţiune referitoare la un eventual refuz, parţial sau total.
Procesul verbal din 8.10.1997, în care se consemnează că marfa nu corespunde calitativ nu are relevanţă, el fiind întocmit pro causa, iar la ridicarea mărfii, apelanta a recepţionat-o calitativ şi cantitativ.
în consecinţă, se constată că refuzul de plată practicat de apelantă este nejustificat şi ca atare, sentinţa apelată fiind temeinică şi legală, în baza art. 296 C. pr. civ., apelul se va respinge, ca nefondat. (Judecator Minodora Condoiu)
(Secţia comercială, decizia nr. 2324/2000)