Potrivit art. 6 din Legea nr. 29/1990, judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 este de competenţa tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
O acţiune întemeiată pe art. 16 din Legea contenciosului administrativ se formulează împotriva conducătorului autorităţii administrative (în speţă, împotriva primarului, în calitate de preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991).
Numai comisia locală de fond funciar are competenţa de a stabili amplasamentul terenului pe care o persoană fizică este pusă în posesie, în funcţie de rezervele existente în localitate.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 450/1998)
Prin cererea înregistrată la această instanţă, reclamanta C.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu Primarul (B.C.) al Comunei Tuzla şi pârâta LE, secretara aceleiaşi comune, şi Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, să se pronunţe o hotărâre prin care aceştia să fie obligaţi să plătească în solidar daune interese în sumă de 1.025.000 lei şi câte 500
lei/zi de întârziere, pentru refuzul nejustificat de a pune în sentinţa civilă nr. 497/24.09.1996, ce constituie titlu executoriu, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ.
în motivarea acţiunii, se arată că prin sentinţa susmenţionată, pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al comunei Tuzla, judeţul Constanţa a fost obligată să o pună în posesie pe reclamanta C.E. asupra unei suprafeţe de teren de 2.400 ha teren agricol intravilan, alături de moştenitorii din adeverinţa nr. .567/1991.
Deşi a făcut numeroase demersuri pe lângă această comisie, inclusiv notificarea depusă la dosar, ce poartă data de 9.12.1996, aceasta a refuzat.
La termenul din data de 4.08.1998, în baza art. 13 Cod proc. civ., Primarul comunei Tuzla (B.C.) depune o întâmpinare, prin care solicită declinarea competenţei soluţionării cauzei la instanţa de la domiciliu pârâţilor, Judecătoria Constanţa.
La data de 14.09.1998 se depune o completare la întâmpinarea iniţială, prin care pârâţii B.C şi I.E invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, şi, de asemenea, arată că sentinţa ce constituite titlu executoriu nu poate fi executată în forma în care a fost pronunţată, vizând amplasamentul terenului, întrucât acest teren este proprietatea altei persoane.
în prezent, reclamanta şi ceilalţi moştenitori sunt în posesia suprafeţei de 2.400 m.p. teren, ce-1 lucrează, la solicitarea acestora, numitul M.C..
Se depune o declaraţie olografă a numitului M.C., din care rezultă că din toamna anului 1991 lucrează acest teren, de 2.400 m.p, situat lângă proprietatea sa, dat de reclamantul C.I., din Bucureşti, fără să-i pretindă nici un fel de plată, şi îl ţine la dispoziţia reclamantului.
Se depune hotărârea nr. 426 a Prefecturii Judeţului Constanţa – Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului, privind definitivarea anexelor de reconstituirea şi constituirea dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, pentru localitatea Tuzla.
Faţă de aceste considerente, urmează a se constata că reclamanta a fost pusă în posesie de suprafaţa pentru 2.400 m.p. pe un alt amplasament decât cel stabilit prin titlul executoriu, aspect ce constituie atributul exclusiv al comisiei de aplicare a legii fondului funciar, aceasta având latitudinea ca, în funcţie de rezervele existente în comună, să stabilească amplasamentul. Astfel, acest capăt de cerere apare ca nefondat, atâta vreme cât reclamanta a intrat în posesia suprafeţei de teren ce i se cuvine, din anul 1991.
Privitor la excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei de către acest tribunal, urmează a fi respinsă, ca nefondată, întrucât, în baza art. 16 din Legea nr. 29/1990, competentă să soluţioneze
cauza este această instanţă, iar lipsa calităţii procesuale a celor doi pârâţi apare, de asemenea, ca nefondată, întrucât ei reprezintă autoritatea care este obligată să întocmească actul administrativ, iar, aşa cum s-a făcut dovada, actul a fost întocmit, punerea în posesie a reclamantei efectuându-se.
Faţă de aceste considerente, urmează a se respinge acţiunea, ca nefondată, şi cele două excepţii invocate, de asemenea.
